Browsing: Imagine

Președintele PE și liderii grupurilor politice au decis să organizeze o sesiune plenară extraordinară pentru a continua activitatea cu privire la măsurile speciale de combatere a pandemiei. În cadrul reuniunii la distanță din dimineața zilei de astăzi, Președintele Parlamentului și liderii grupurilor politice (Conferința președinților) au convenit să convoace o sesiune plenară extraordinară joi 16 și vineri 17 aprilie la Bruxelles. Agenda sesiunii cuprinde o dezbatere cu Consiliul și Comisia și un vot privind o rezoluție referitoare la o acțiune coordonată a UE de combatere a pandemiei COVID 19 și…

Începând cu data de 1 aprilie, au intrat în vigoare Normele de aplicare ale HG 140/2018, prin care este reglementat modul de acordare a serviciilor medicale pe perioada stării de urgență (Ordinul comun MS/CNAS nr. 539/437/31.03.2020), precum și Normele tehnice de realizare a programelor naționale de sănătate curative (Ordinul CNAS nr. 438/31.03.2020). Cele două ordine au fost publicate atât în Monitorul Oficial, cât și pe pagina de Internet a CNAS (www.cnas.ro). Aceste reglementări au ca scop asigurarea serviciilor medicale necesare pacienților și eliberarea prescripțiilor la distanță. Pe perioada stării de…

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, Poliția a plasat în carantină instituționalizată 1.290 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 50 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile. Până astăzi, 2 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 2.738 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 267 au fost declarate vindecate și…

Criza mondială generată de către coronavirus relevă o situația greu de descris în cuvinte în Republica Moldova. Astfel, conform http://nordnews.md, „unele spitale raionale din nordul Republicii Moldova dispun doar de un aparat de respirațieventilație artificială, iar numărul total de paturi în ele este de peste o sută. Asta în timp ce autoritățile centrale declară că pandemia este sub control, iar spitalele sunt dotate cu toate cele necesare pentru a face față bolii. Astfel, cele 10 instituții medicale care stau la dispoziția a aproape un milion de cetățeni sunt dotate cu 31…

Editura Aius din Craiova anunță apariția unui volum mult așteptat: „Confesiunile Amiralei Noir” de Luiza Mitu. Volumul face parte din colecția Poesii, coordonată de Maria Dinu. Desenul copertei îi aparține Laurei Gabriela Dobrică, desen realizat la unul dintre workshop-urile din cadrul primei ediții a Festivalului Internațional Slam and Sound Poetry de la Craiova. Designul copertei este realizat de Viorel Pîrligras, desenator român, grafician, traducător și scriitor de literatură științifico-fantastică. Despre volum: O lume urâtă, ca un lup rău, cu botul căscat, stă deasupra capului tău. De ea te separă doar…

Asociația Studenților Facultății de Științe Sociale din Craiova (ASFSSC) şi Convenția Organizațiilor Studențești (COS) derulează în această perioadă cea de-a VI-a ediție a proiectului „Fabrica de fericire”, iar de această dată tema, determinată de criza pe care o traversăm, este „În lupta cu COVID-19”. Cu sprijinul firmei SIM SECURITY SRL, s-a realizat o „poartă de dezinfectare” pentru cadrele medicale ale Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Craiova. Poarta a fost amplasată la intrarea în unitate și permite personalului să se dezinfecteze rapid pe toată suprafața corpului, fără a intra…

Situația epidemiologică a județului Dolj se prezintă astfel: 2232 de persoane sunt izolate voluntar la domiciliu, 705 persoane se află în carantină, 272 de persoane au ieșit din carantină, iar alte 2455 au ieșit din izolare voluntară la domiciliu. Persoanele izolate la domiciliu sunt clinic sănătoase și nu prezintă simptomatologie specifică afectării de către virusul COVID-19. Forţele de ordine au continuat desfăşurarea de activităţi în sistem integrat, fiind formate echipaje mixte alcătuite din poliţişti, jandarmi, poliţişti locali şi militari, scopul fiind impunerea normelor legale instituite pe perioada stării de urgenţă.…

Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Craiova este dotat, de astăzi, cu un sistem REAL TIME PCR pentru depistarea infecției cu coronavirus. Aparatul a fost achiziționat de spital și finanțat de Primăria Craiova cu suma de 616 mii lei. Aparatul se montează în aceste momente și în 24 de ore se va putea începe testarea. „Adminstrația craioveană dă dovadă de implicare în lupta împotriva coronavirusului, iar siguranța unui sistem medical eficient este una din prioritățile momentului. Pe lângă măsurile pe care le-am luat în vederea prevenirii răspândirii virusului, atenția…

Situația epidemiologică a județului Dolj se prezintă astfel: 2.651 de persoane sunt izolate voluntar la domiciliu, 720 de persoane se află în carantină, 194 persoane au ieșit din carantină, iar alte 1.945 au ieșit din izolare voluntară la domiciliu. Persoanele izolate la domiciliu sunt clinic sănătoase și nu prezintă simptomatologie specifică afectării de către virusul COVID-19. Forţele de ordine au continuat desfăşurarea de activităţi în sistem integrat, fiind formate echipaje mixte alcătuite din poliţişti, jandarmi, poliţişti locali şi militari, scopul fiind impunerea normelor legale instituite pe perioada stării de urgenţă.…

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 1.247 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 50 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile. Până astăzi, 1 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 2.460 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 252 au fost declarate vindecate și…

1 860 861 862 863 864 1.567

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !