Browsing: Imagine

Monica Anisie, ministrul educației și cercetării, a aprobat prin ordin de ministru revizuirea programelor de examen pentru Evaluarea Națională și Examenul Național de Bacalaureat, fără conținuturi aferente semestrului al II-lea al anului școlar în curs. Această măsură a fost agreată și cu partenerii educaționali, reprezentanții elevilor, studenților, părinților, cadrelor didactice și reprezentanții Consiliului Național al Rectorilor, în vederea finalizării cu succes a anului școlar 2019-2020. Ordinul de ministru a fost transmis luni, 13.04.2020, către Monitorul Oficial al României și, imediat ce acesta va fi publicat, Ministerul Educației și Cercetării va…

Astăzi 14.04.2020, ora 9.00, situația epidemiologică a județului Dolj se prezintă astfel: 1585 de persoane sunt izolate voluntar la domiciliu, 857 de persoane se află în carantină, 955 de persoane au ieșit din carantină, iar alte 8020 au ieșit din izolare voluntară la domiciliu. Persoanele izolate la domiciliu sunt clinic sănătoase și nu prezintă simptomatologie specifică afectării de către virusul COVID-19. Forţele de ordine au continuat desfăşurarea de activităţi în sistem integrat, fiind formate echipaje mixte alcătuite din poliţişti, jandarmi, poliţişti locali şi militari, scopul fiind impunerea normelor legale instituite…

Cum sa faci campanie electorală pe banii craiovenilor? Simplu! Iei un primar si-l pui sa așeze el „cu mânuțele ăstea două” totul în plase”. Asta trebuie să facă un primar? Bineînțeles că nu! Dar, dacă echipa de imagine asta te învață, asta e! Dacă gestul primarului Mihail Genoiu ar fi fost făcut alături de toți consilierii locali sau, măcar, o parte din ei și, parcă l-aș fi înțeles. Mai ales, dacă „munca primarului” n-ar fi fost promovată cu TREI ORE înainte de a fi fost emis comunicatul de presă, pe rețelele…

Aproximativ 45 tone de echipamente, constând în 100 de mii de combinezoane de protecție, vor fi aduse în țară, în perioada 13-17 aprilie, cu aeronave de transport aparținând Forțelor Aeriene Române, ce vor executa zboruri zilnice pe ruta București-Frankfurt și retur. Echipamentele au fost achiziționate din Coreea de Sud de statul român, prin Oficiul Național de Achiziții Centralizate și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în cadrul eforturilor de combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, iar zborurile au fost solicitate de către Departamentul pentru Situații de Urgență din Ministerul Afacerilor…

Cu puțin timp în urmă, două echipaje de pompieri din cadrul Stației Vânju Mare au intervenit la un accident rutier, produs între un autoturism si un utilaj agricol, pe raza localității Pătulele. La sosirea pompierilor, două persoane, în stare de conștiență, aflate în autoturism necesitau îngrijiri medicale. Paramedicii SMURD și echipajul SAJ au acordat primul ajutor victimelor, ulterior acestea fiind transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din Drobeta Turnu Severin. De asemenea, pompierii au asigurat si măsurile de apărare împotriva incendiilor la cele două autovehicule împlicate in accident.

Banca Comercială Română susține campania de donații pentru Fondul de urgență destinat spitalelor, deschis de Salvați Copiii, și își cheamă partenerii și clienții să se implice prin BursaBinelui.ro Banca Comercială Română susține Fondul de urgență pentru spitale, campania de strângere de donații lansată de organizația Salvați Copiii pentru sprijinirea medicilor români în lupta împotriva epidemiei de coronavirus. Fondul este susținut de BCR printr-o contribuție inițială de 100.000 de lei, la care banca va adăuga câte un euro pentru fiecare donație realizată, indiferent de sumă, prin intermediul BursaBinelui.ro. „Sistemul medical românesc…

Inspectoratul pentru Situații de Urgență și Filiala de Cruce Roșie Mehedinți au participat, joi, la o acțiune de întrajutorare. Reprezentanții celor două instituții, au distribuit peste 1000 de sticle de apă la două azile de bătrâni din localitățile Strehaia și Bâcleș. „Având în vedere că cele două localități nu dispun de apă potabilă la rețeaua de alimentare, sperăm noi că am reușit să le aducem zâmbetul pe buze acestor bătrâni, care trăiesc cu speranța că nu vor fi uitați. Prin acțiunea de astăzi, am dorit să le arătăm că ne…

“Cu prilejul sărbătorii Pesah, doresc să transmit comunității evreiești din România, conducerii Federației Comunităților Evreiești din România și tuturor evreilor din lume sărbători binecuvântate, precum și sincere urări de sănătate și bunăstare. Deși, din păcate, sărbătoarea Pesah este celebrată, în acest an, într-un context dificil, marcat de o serie de constrângeri generate de pandemia de coronavirus, am deplina convingere că membrii comunității evreiești din România susțin deciziile pe care Guvernul României a trebuit să le adopte, acestea fiind în beneficiul nostru, al tuturor. Contez, ca și până acum, pe contribuția…

STIMAȚI CETĂȚENI trecem cu toții printr-o încercare, din care putem ieși cu bine doar dacă respectăm regulile și vom acționa împreună. Pentru credincioșii ortodocși urmează Floriile, iar pentru cei catolici sau din alte culte, Paștele. Pentru a vă proteja pe dumneavoastră, pentru a vă proteja familia, respectați Ordonanțele Militare și ATENȚIE – Păstrați distanțarea socială și evitați aglomerațiile. Nu transformați febra cumpărăturilor în alt fel de febră. Respectați indicațiile din magazine și păstrați distanța. Respectați orarul de deplasare și aveți grijă de sănătatea dumneavoastră, – Anul acesta renunțați să aprindeți…

Pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova a fost înregistrat la data de 10.04.2020 un dosar penal, având ca obiect infracțiunile de neglijență în serviciu, prev. de art. 298 Cod penal, şi zădărnicirea combaterii bolilor, prev. de art. 352 alin. 2 Cod penal. Cauza a fost preluată de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, în temeiul dispoziţiilor art. 325 C.p.p., de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova. Astfel, la data de 03.04.2020, organele de cercetare penală din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului…

1 852 853 854 855 856 1.567

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !