Christine Lagarde a obținut în sesiunea plenară de marți sprijinul Parlamentului pentru numirea în funcția de Președinte al Băncii Centrale Europene. În urma votului secret, eurodeputații au aprobat cu 394 de voturi pentru, 206 împotrivă și 49 de abțineri recomandarea de numire a doamnei Lagarde la conducerea Băncii Centrale Europene. Parlamentul European emite un aviz fără caracter obligatoriu asupra numirii în funcție a Președintelui Băncii Centrale Europene, decizia finală fiind luată de către Consiliul European. Christine Lagarde îl va înlocui pe Mario Draghi la conducerea instituției începând cu 1 noiembrie.…
Browsing: Imagine
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, potrivit CNAIR, pentru a permite executarea unor lucrări de punere în siguranţă a participanţilor la trafic (eliberarea versantului de grohotiş), mâine, 18.09.2019, în intervalul orar 11.00 – 14.00, circulaţia rutieră pe DN66 (E79) Târgu Jiu – Petroşani va fi întreruptă pe ambele sensuri pe tronsonul kilometric 116 – 118, în zona localităţii Bumbeşti-Jiu, judeţul Gorj. Participanții la trafic sunt sfătuiţi să circule cu atentie și să respecte semnalizarea rutieră existentă.
Primăria Craiova a dat startul înscrierilor de proiecte pentru acordarea de finanțări nerambursabile din fondurile bugetului Municipiului Craiova în conformitate cu prevederile Legii nr. 350/2006 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de tineret de interes local și în baza dispozițiilor H.C.L. nr. 367/2019. Documentația de solicitare a finanțării nerambursabile este disponibilă pe site-ul Primăriei Craiova accesând link-ul //www.primariacraiova.ro/ro/comunicate-de-presa/anun-de-participare-pentru-finanari-nerambursabile-pentru-activitati-nonprofit-de-tineret-de-interes-local.html Aplicanții vor depune cererile de solicitare a finanțării la Registratura Primăriei Municipiului Craiova, strada A.I. Cuza, Nr. 7, în intervalul orar 08.30-16.30, în conformitate cu prevederile ”Regulamentului…
Poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova, sub coordonarea unui procuror D.I.I.C.O.T.- S. T. Craiova, au desfăşurat, la data de 13 septembrie a.c., 2 percheziţii domiciliare, la locaţii folosite de un bărbat bănuit de trafic de persoane. Din cercetările efectuate de poliţişti, sub coordonarea unui procuror, a reieșit că, în cursul acestui an, un bărbat de 26 de ani, din Craiova, ar fi racolat o tânără de 19 ani, din Podari, pe care ar fi determinat-o, prin violenţă, să practice prostituţia în imobile din Craiova. Banii astfel…
Poliţiştii români au desfășurat, în ultima săptămână, misiuni, în state membre ale Uniunii Europene, pentru aducerea în țară a 17 persoane urmărite internațional și au predat 16 urmăriți către statele ce aveau emise mandate europene de arestare pe numele acestora. În perioada 7 – 13 septembrie a.c., polițiștii români au desfășurat activități specifice procedurilor de extrădare și predare în baza unui mandat european de arestare, îndeplinind misiuni de aducere în România a persoanelor urmărite, din țări precum Marea Britanie (6 persoane), Germania (3), Austria (2), Italia (4), Belgia (1) și…
Teatrul Colibri Craiova s-a reîntâlnit cu publicul clujean, la Festivalul Stradal WonderPUCK – ediția a III-a, sâmbătă, 14 septembrie 2019, unde a fost invitat de Teatrul de Păpuși „Puck“ cu spectacolul De-a capra cu trei iezi, adaptare după Ion Creangă, scenariul şi regia Iulia Cârstea, muzica Alexandru Iosub, cu: Oana Stancu, Rodica Prisăcaru, Alis Ianoș, Iulia Cârstea, Daniel Mirea, Emanuel Popescu. Acum, actorii Teatrului Colibri: Iulia Cârstea, Daniel Mirea, Oana Stancu, Alis Ianoș, Emanuel Popescu se pregătesc pentru o nouă deplasare. La invitația Centrului Judeţean de Artă şi Cultură Olt…
Consiliul Concurenţei consideră că trebuie îmbunătăţită modalitatea concretă de organizare a licitaţiilor pentru serviciile de întreţinere a dumurilor pe timp de iarnă (deszăpezire), astfel încât să se elimine orice posibilitate de trucare a acestora prin înţelegeri între participanţi. Astfel, Autoritatea de Concurenţă solicită Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA (CNAIR) să evite, pe cât posibil, situaţiile în care se ajunge negocieri cu participanţii la licitaţii, având în vedere că de cele mai multe ori, în aceste cazuri, preţurile de atribuire sunt mai mari comparativ cu cele ofertate în…
Pentru cei care scriu mesaje, transmit live, filmează sau vorbesc la telefon în timpul condusului sancțiunile vor fi, din luna octombrie, mai dure. La data de 12 august 2019, Guvernul României a adoptat Ordonanța nr. 11 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Spre deosebire de cadrul legal anterior, care viza exclusiv folosirea telefonului mobil, prin noile reglementări a fost interzisă ținerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod atât a telefonului mobil, cât și a oricărui dispozitiv mobil…
Teatrul Colibri Craiova organizează o nouă serie de ateliere de creaţie, în perioada 7 octombrie – 01 decembrie 2019. Preţul / atelier (întreaga perioadă) este 170 lei. Pentru fiecare atelier în parte există un număr limitat de locuri. Înscrieri se fac în intervalul 23 – 27 septembrie 2019, doar prin formular on-line, link-urile pentru fiecare atelier în parte fiind disponibile din data de 23 septembrie, de la ora 00:01, până în data de 27 septembrie – ora 14:00 pe site-ul instituţiei: www.teatrulcolibri.ro şi pe paginile de facebook: AteliereleFabriciidePovestiElectroColibri/ și TeatrulColibri.…
Se spune tot mai des că schimbarea vine din interior. O dovadă în acest sens stă campania „STOP CĂSĂTORIILOR TIMPURII”. Aceasta este inițiată de inimoasa echipă a Sucursalei Sud-Vest Oltenia, coordonată de către Romeo Tiberiade. „Copilăria nu trebuie să fie amestecată cu obligația căsătoriei. Statul român ocrotește familia formată din soț și soție, în urma liberului consimțământ al acestora. Căsătoria timpurie nu este o tradiție a etniei rome. Un cămin se construiește pe iubire sinceră, fără influență. Luptăm pentru integrare socială prin educație. Locul copiilor este la școală. Nu trebuie…