Browsing: Imagine

Liderii celor 47 de state membre în cadrul Consilului Uniunii Europene au adoptat următoarea declarație referitor la cea de-a șaptezecea aniversare: „Convenția Europeană a Drepturilor Omului a fost adoptată într-un context tulburător, imediat după finalizarea celui de-al Doilea Război Mondial. Inițiativa conducătorilor de la acea vreme de a elabora un astfel de instrument a fost determinată de dorința de a îndrepta erorile trecutului, dar și de a proteja cetățenii europeni, pe viitor, de practicile abuzive ale statului. Pacea și stabilitatea pot fi obținute doar de consolidarea Statului de Drept și…

Primaria Craiova anunta instiruirea unor restrictii de cisculatie cauzate de catre desfasuratea partidei de fotbal dintre echipele C.S. UNIVERSITATEA CRAIOVA și GAZ METAN MEDIAŞ. Meciul se va desfasura pe 31.01.2020, pe stadionul „Ion Oblemenco” din municipiul Craiova. Primăria Municipiului Craiova anunță că se va restricționa circulația rutieră astfel: • În ziua de 31.01.2020, intervalul orar 18.00-22.30 se va restricționa circulația rutieră pe următoarele sectoare de drum: ​- bld. Ilie Balaci, de la intersecția cu bld. 1 Mai și str. Gheorghe Bibescu, până la intersecția cu…

Pompierii doljeni actioneaza, la aceasta ora, pentru indepartarea unui ornament de beton de pe fatada unei cladiri de pe str. M. Kogalniceanu. Circulatia rutiwra a foat intrerupta pe portiunea de la intersectia cu strada Fratii Buzesti si pana la intersectia cu strada Unirii. „La fata locului, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Dola a intervenit cu o autospeciala cu scara de la Detasamentul 1 Pompieri Craiova.

„Orașele moderne cu adevărat desirabile includ zone de sporturi și petrecere a timpului liber pentru toate categoriile de vârstă, nu doar pentru cei care merg la vot într-un procent mai mare”, a scris candidatul Pro Romania pe pagina sa de socializare. În aceeasi postare, tanarul politician s-a referit, de asemenea, la zone amenajate in special pentru pensionari. „In majoritatea orașelor din România găsim zone unde pensionarii pot juca șah și locuri de joacă pentru cei mici. Zonele pentru tinerii pasionați de skateboarding, de mersul cu trotineta și bicicleta lipsesc cu…

Președinții celor trei instituții principale ale UE se vor întâlni joi la Bazoches pentru a discuta despre viitorul UE și provocările geopolitice actuale. David Sassoli, Președintele Parlamentului European, Charles Michel, Președintele Consiliului European și Ursula von der Leyen, Președinta Comisiei Europene se vor întâlni în Bazoches-sur-Guyonne (Franța) la Casa Jean Monnet, un loc simbolic pentru istoria integrării europene. Cei trei vor discuta despre viitorul UE, inclusiv Conferința privind Viitorul Europei care urmează să aibă loc, provocările geopolitice actuale, precum și tranziția climatică și cea digitală. Președintele Sassoli a declarat că…

Instituția Avocatului Poporului a transmis către Asociația Specialiștilor în Confidențialitate și Protecția Datelor confirmarea faptului că a fost sesizată Curtea Constituțională a României, invocând excepția de neconstituționalitate, referitor la cascada de factori care au îngăduit partidelor politice să primească datele înscrise în listele suplimentare, cu ocazia alegerilor prezidențiale desfășurate anul trecut. Excepția de neconstituționalitate vizează art. VII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2019 care prevede că „Reprezentanții formațiunilor politice în birourile electorale ale secțiilor de votare pot primi, la cerere, copii ale listelor electorale suplimentare, în condițiile stabilite…

La finalul săptămânii trecute liderii organizațiilor PMP din Dolj, Mehedinți, Vâlcea, Olt și Gorj s-au reunit în cadrul întâlnirii regionale la Drobeta Turnu Severin, în prezența președintelui PMP, Eugen Tomac și a secretarului general-adjunct, Ioana Constantin. ”Scopul întâlnirii a fost acela de a stabili principalele aliniamente ale pregătirii campaniei pentru alegerile locale în județele Olteniei. Vom depune liste proprii de candidați în marea majoritate a localităților din Oltenia. Punctual, unde va fi cazul, vom încheia alianțe locale care să asigure partidului o reprezentare cat mai largă în structurile alese ale…

Vineri, 31 ianuarie 2020, ora 19:00, doi tineri muzicieni talentaţi vor susţine, alături de simfonicul craiovean, un concert integral din creaţia compozitorului Piotr Ilici CEAIKOVSKI, de la a cărui naştere se împlinesc anul acesta 180 de ani. La pupitru se va afla VLADIMIR LUNGU, dirijor al Operei de Stat din Izmir (Turcia), iar solist va fi pianistul craiovean MIHAI DIACONESCU, artist care a debutat la vârsta de 16 ani, pe scena Filarmonicii „Oltenia” Craiova. În program: Concertul nr. 2 în Sol major pentru pian, op.44 (primă audiţie) „Capriciul italian”, op.45…

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește vineri, 31 ianuarie 2020, începând cu ora 16:00, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, Simpozionul „Pachamama: Trezirea Visătorului – Fii parte din Schimbare”! Manifestarea este moderată de Lidija Mitrojevic (Serbia) și Daniel Diaconu (Romani) și gravitează în jurul unor obiective precum conștientizarea riscurilor și amenințărilor la adresa naturii, respectiv identificarea unor soluții practice în direcția protejării mediului înconjurător. Sunt invitați să participe la simpozion toți cei interesați de păstrarea unui mediu curat, de protejarea biodiversității, de protejarea sănătății oamenilor, dar și de dezvoltarea…

În data de 31.01.2020, începând cu orele 11.00, SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR LOCAL DE EVIDENŢĂ A PERSOANELOR BREASTA își va începe activitatea în regim autonom, în subordinea Consiliului Local din localitate, fiind al 53-lea serviciu public de evidență a persoanelor din județul Dolj. Serviciul a funcționat deja timp de un an ( 14 ianuarie 2019) dar cu sprijinul și sub autoritatea Consiliului Județean Dolj reprezentat prin Direcția Publică Comunitară de Evidență a Persoanelor Dolj, până la acest moment fiind primite și soluționate 561 cereri formulate de persoane din această localitate. Printre…

1 915 916 917 918 919 1.566

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !