Browsing: Imagine

Prim-ministrul României, Ludovic Orban, a avut în data de 16 februarie o întrevedere cu Věra Jourová, vice-președintele Comisiei Europene pentru valori și transparență, în contextul participării la Conferința internațională de Securitate de la München. În cadrul discuției, cei doi înalți oficiali au reiterat sprijinul pentru continuarea politicii de extindere a Uniunii, exprimând, în acest context, speranța într-o decizie favorabilă în ceea ce privește deschiderea negocierilor de aderare cu Albania și Republica Macedonia de Nord cu prilejul summit-ului de la Zagreb, din luna mai a acestui an. Prim-ministrul Ludovic Orban a…

În acest weekend, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Drobeta” al judeţului Mehedinţi au intervenit la 49 de situaţii de urgenţă pentru salvarea victimelor a cinci accidente rutiere, dar şi pentru stingerea a şase incendii. Totodată, paramedicii SMURD au acordat asistenţă medicală celor 38 de persoane care au solicitat ajutorul, apelând numărul unic de urgenţă 112. Cinci persoane au ajuns la spital, ca urmare a accidentelor produse, în două dintre acestea fiind implicaţi pietoni. Din fericire, aceştia au suferit traumatisme minore şi au primit îngrijiri medicale de…

Partidul Libertate, Unitate și Solidarite – Filiala Dolj – a finalizat procesul de desemnare a candidaților pentru alegerile locale. Pentru Primăria Craiovei, propunerea PLUS Dolj este domnul Prof. Dr. Lucian Bernd Săuleanu. În cursa internă au mai candidat alte două persoane. Pentru Consiliul Local Craiova, candidații PLUS sunt: Lucian Bernd Săuleanu, Ionel-Denis Fota, Gabriel Eugen Popescu, Nicolae Delcea, Gheorghe Iulian Diaconescu, Nicolae Silviu Drîmboi, Alexandru Mihai Mârzan, Marius Petrescu, Iulian Tănase, Andrei-Georgian Pătru, Maria-Magdalena Buncilă-Grigore, Cristian-Ionuț Radu, Ionel Prioteasa, Șerban Busuioc. În ceea ce privește Consiliul Județean, propunerea PLUS Dolj…

Pompierii de la Detașamentul 1 Craiova intervin, la această oră, pentru stingerea unui incendiu, în comuna Terpezița, sat Căciulatu. Plantele furajere erau depozitate în câmp și nu există riscul propagării la case. La momentul sosirii salvatorilor, focul se menifesta generalizat, pompierii luptând cu o autospecială cu apă pentru stingerea lui.

In ultimele doua zile, pe unele dintre cele mai mari conturi de social media din Romania a aparut o poza cu Ana Tobor, iar intrebarile nu au intarziat sa apara. Cine este Ana? La scurt timp a venit si raspunsul: Ana Tobor e primul influencer virtual din Romania. Toate povestile din lume despre putinii influenceri virtuali par sa inceapa la fel… e frumoasa, pasionata de digital, creativa si poate fi tot ce-si doreste. E femeia perfecta. Povestea Anei incepe cu faptul ca e romanca, designer si sta demult in spatele…

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dolj reamintește angajatorilor că, potrivit art.10 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, au obligația de a comunica toate locurile de muncă vacante, în termen de 5 zile lucrătoare de la vacantarea acestora. Comunicarea locurilor de muncă vacante se realizează prin completarea şi transmiterea Anexei 1A din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 76/2002. De asemenea, angajatorii au obligaţia să comunice şi ocuparea locurilor de muncă vacante care au fost declarate la AJOFM, în termen…

Joi, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj au organizat o actiune pentru prevenirea și combaterea faptelor comise cu violență, prevenirea activităților comerciale ilicite și a altor fapte antisociale. De asemenea, oamenii legii au verificat respectarea normelor rutiere, acțiunea desfășurându-se în comuna Valea Stanciului. Astfel, polițiști de ordine publică, rutieră, investigații criminale și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale au constituit 8 filtre rutiere, au verificat 39 agenţi economici (baruri, discoteci, etc.), 189 autovehicule și au legitimat peste 250 persoane. Ca urmare a abaterilor constatate, polițiștii au aplicat 64…

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește luni, 17 februarie 2020, începând cu ora 14.00, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, evenimentul intitulat „Moment aniversar – Nicolae Băbălău: ziaristul și scriitorul”. Evenimentul marchează împlinirea a 45 de ani de la debutul în presa scrisă a lui Nicolae Băbălau, 40 de ani de la apariția primului său volum editorial, precum și lansarea cărții „Amintiri și peripeții din călătorii” și este organizat de Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Craiova, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România – Filiala Craiova și Editura Autograf MJM.…

Vrei să cunoști arta magiei și secretele momentelor de iluzionism? Trimite o scută motivație pe adresa: https://www.tradem.ro/event/atelier-de-magie-si-iluzionism-martie-2020/#cf-modal-CF5e410f366a2275e4266bae2c65 până pe 08.03.2020 și ai șansa să întâlnești cel mai renumit profesor de magie din România. Între 09 și 15 martie la Casa de Cultură „Traian Demetrescu” vine maestrul Andrei Teașcă, specialist Arta Magiei – MagicArtTherapy, cel care a pus bazele „Teatrului de Magie” din România, să susțină un atelier de Arta Magiei. Pasionat sau curios, indiferent de vârstă, profesorul Andrei Teașcă așteptă să pregătescă 10 viitori artiști care îi vor fi alături…

Pompierii de la Detașamentul 1 intervin, la această oră, la un incendiu izbucnic la un bloc de pe Aleea 1 Simnic. ISU Dolj a deplasat la fața locului 3 autospeciale și o scară. La sosirea echipajelor, focul de manifesdta pe 20 mp de mansardă, iar 20 persoane ieșiseră singure din bloc. Dupa lichidarea incendiului, salvatorii de la Detasamentul 1 Pompieri au constatat ca au ars aproximativ 20 mp din acoperis confectionat din lemn cu invelitoare din tabla. Cauza probabila a incendiului a fost un cos de fum neprotejat termic fata…

1 902 903 904 905 906 1.566

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !