Ministerul Educației a publicat astăzi, 20 iunie, pe site-ul dedicat bacalaureat.edu.ro, rezultatele inițiale obținute de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului național de Bacalaureat, sesiunea iunie 2025.
Rezultatele au fost afișate atât pe pagina web menționată, cât și în centrele de examen, prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidaților, în conformitate cu prevederile art. 5 și art. 6 din Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal (GDPR).
În județul Dolj, rata de promovare (înainte de contestații) este de 72,82% (pentru promoțiile curentă și anterioară). Pentru promoția curentă, rata de promovare este de 78,03%.
Reamintim că în această sesiune s-au înscris 3163 de candidați pentru a susține probele examenului de Bacalaureat. Un candidat a fost eliminat pentru tentativă de fraudă. Au promovat 2.183 de candidați.
2 candidați au obținut media 10,00: 1 candidat – Colegiul Național „Carol I”; 1 candidat – Colegiul Național „Elena Cuza”
Statistici la nivelul unităților de învățământ:
3 unități școlare au obținut o rată de promovare 100%.
5 unități școlare au obținut o rată de promovare între 93% și 99%.
21 de unități școlare au înregistrat o rată de promovare între 50% și 100%.
3 unități școlare au obținut o rată de promovare de 0%.
Note de 10 (zece) pe discipline de examen:
6 candidați – nota 10 la proba de E.a) Limba și literatura română
118 candidați – nota 10 la proba E.c) obligatorie a profilului
91 candidați – nota 10 la proba E. D) la alegere a profilului și a specializării
Rate de note ≥ 5 pe probe scrise:
≥ 5 proba Ea) Limba și literatura română – 84,67%
≥ 5 proba Ec) – obligatorie a profilului – 81,91%
≥ 5 proba Ed) – la alegere a profilului și a specializării 83,55%
Vizualizarea lucrărilor scrise:
Cererile pentru vizualizarea lucrărilor se pot depune/transmite doar în data de 20 iunie 2025, în intervalul orar 14:00 – 17:00, la centrele de examen.
Vizualizarea lucrărilor se va desfășura conform programului stabilit de fiecare centru de examen, de regulă în ordinea depunerii cererilor, în zilele de 20, 23 și 24 iunie, conform programului afișat de fiecare centru de examen.
Depunerea contestațiilor (cereri de reevaluare):
Contestațiile pot fi depuse/transmise la centrele de examen, în zilele de 20, 23 și 24 iunie, conform intervalului orar afișat la centrele de examen.
Important: Depunerea contestațiilor nu este condiționată de vizualizarea lucrărilor. Un candidat poate contesta lucrarea chiar dacă nu a solicitat anterior vizualizarea acesteia.
Rezultatele finale vor fi publicate în data de 30 iunie 2025
Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:
recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.
| Denumire unitate scolara | Rata de promovare |
| COLEGIUL NATIONAL „ELENA CUZA” CRAIOVA | 100.00% |
| COLEGIUL NATIONAL MILITAR „TUDOR VLADIMIRESCU” CRAIOVA | 100.00% |
| LICEUL „VOLTAIRE” CRAIOVA | 100.00% |
| COLEGIUL NATIONAL „CAROL I” CRAIOVA | 99.54% |
| COLEGIUL NATIONAL „FRATII BUZESTI” CRAIOVA | 98.68% |
| COLEGIUL NATIONAL PEDAGOGIC „STEFAN VELOVAN” CRAIOVA | 96.70% |
| COLEGIUL NATIONAL „NICOLAE TITULESCU” CRAIOVA | 93.62% |
| LICEUL TEORETIC „TUDOR ARGHEZI” CRAIOVA | 93.10% |