𝑨𝒍 𝒕𝒓𝒆𝒊𝒍𝒆𝒂 𝒍𝒐𝒕 𝒂𝒍 𝒅𝒓𝒖𝒎𝒖𝒍𝒖𝒊 𝒆𝒙𝒑𝒓𝒆𝒔 𝑪𝒓𝒂𝒊𝒐𝒗𝒂-𝑷𝒊𝒕𝒆𝒔̦𝒕𝒊, 𝒕𝒓𝒐𝒏𝒔𝒐𝒏𝒖𝒍 𝒄𝒖𝒑𝒓𝒊𝒏𝒔 𝒊̂𝒏𝒕𝒓𝒆 𝒍𝒐𝒄𝒂𝒍𝒊𝒕𝒂̆𝒕̦𝒊𝒍𝒆 𝑺𝒍𝒂𝒕𝒊𝒏𝒂 𝒔̦𝒊 𝑪𝒐𝒍𝒐𝒏𝒆𝒔̦𝒕𝒊, 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒂𝒑𝒓𝒐𝒂𝒑𝒆 𝒈𝒂𝒕𝒂 𝒔̦𝒊 𝒖𝒓𝒎𝒆𝒂𝒛𝒂̆ 𝒔𝒂̆ 𝒇𝒊𝒆 𝒅𝒆𝒔𝒄𝒉𝒊𝒔 𝒑𝒂̂𝒏𝒂̆ 𝒍𝒂 𝑪𝒓𝒂̆𝒄𝒊𝒖𝒏. Joi, acesta a fost inspectat de către ministrul Transporturilor, șeful CNAIR, precum și oficialități locale.
„Încă aproximativ 31 kilometri vor fi dați în folosință în luna decembrie, urmând ca, anul viitor, să se realizeze conexiunea cu autostrada București-Pitești. Vestea bună este că cel de-al patrulea lot se află și el la aproape 50% din stadiul de execuție.
Din păcate, pe primul tronson al acestui drum, între Craiova și Balș, este nevoie de o mobilizare mai eficientă. De asemenea, lucrările la centura de sud a Craiovei nu se desfășoară conform graficului de execuție.
Finalizarea drumului expres va reprezenta, odată cu încheierea lucrărilor la Aeroportul Internațional Craiova și cu demararea drumurilor expres Craiova-Târgu Jiu și Craiova-Lugoj, transformarea județului Dolj și a Craiovei într-un nod strategic de transport și unul dintre cele mai importante poluri de dezvoltare ale României”, a precizat președintele CJ Dolj, Cosmin Vasile.
Și Sorin Grindeanu s-a declarat mulțumit de stadiul lucrărilor. „Cel mai avansat este Tronsonul 3 al Drumului Expres Craiova Pitești, care anul acesta poate fi dat în circulație. Sunt 31,75 km care se vor adăuga celor 39,85 km ai Tronsonului 2, pe care se circulă încă de anul trecut. Constructorul român este bine mobilizat și a ajuns deja la un stadiu fizic de 86%. Și lucrările de pe Tronsonul 4 evoluează bine, iar stadiul fizic și se apropie de 50%. Finalizarea lucrărilor și deschiderea circulației pe acest tronson este posibilă în 2024”, a precizat acesta.
Nu același lucru se poate spune și despre primul tronson unde constructorul turc a demarat lucrările organizatorice în vederea finalizării construcției celor 17,7 km (Craiova – Robănești). Termenul contractual este de 18 luni, dar antreprenorul și-a asumat o bună mobilizare și finalizarea lucrărilor până la sfârșitul anului viitor.
Situația nu este mai bună nici pe varianta ocolitoare a Craiovei. „Nu sunt mulțumit de ritmul acestora deoarece constructorul italian este slab mobilizat în șantier. Lucrările au ajuns în prezent la un stadiu fizic de doar 52%, iar angajamentul constructorului este să finalizeze în iunie 2024.
Antreprenorul trebuie să înțeleagă faptul că lucrurile s-au schimbat în ultimii ani și astfel de situații nu mai sunt îngăduite sau trecute cu vederea, a se vedea exemplele Tirrena Scavi și Todini. Nu vreau sa ajungem în această situație!
Suntem un partener onest și ne îndeplinim obligațiile, ceea ce cerem și de la antreprenorii care au încheiat contracte cu noi”, a precizat Cristian Pistol, șeful CNAIR.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !