PLUS Dolj a organizat dezbaterea publică despre sistemul de învățămând românesc, cu tema “Reforme și provocări în Educație”, parte din seria de dezbateri PLUS ACUM. În cadrul evenimentului, am avut onoarea de a-i avea invitați în calitate de speakeri pe Ștefan Pălărie, membru în Comisia Națională de Politici Publice PLUS, domeniul Educației, și fondator al Școlii de valori, Diana Brătucu, învățătoare la Școala Gimnazială „Traian” din Craiova de 18 ani și membru-fondator al Asociației EduFor Craiova, Lucian Bernd Săuleanu, prof. univ. dr. Universitatea din Craiova, Facultatea de Drept şi Ştiinţe…
Browsing: Politic
• Este prima dată când cetățenii consideră că schimbările climatice trebuie să fie prioritatea Parlamentului European, conform unui sondaj Eurobarometru • Șase din zece europeni cred că protestele conduse de tineri au un impact direct asupra politicilor publice • Președintele Parlamentului European, David Sassoli, va participa la Conferința ONU COP25 Combaterea schimbărilor climatice ar trebui să fie prioritatea Parlamentului, conform noului Eurobarometru, ale cărui rezultate subliniază influența protestelor tinerilor pentru mediu. “Combaterea schimbărilor climatice și protecția mediului, oceanelor și biodiversității” trebuie să fie cea mai importantă prioritate a Parlamentului European,…
Ion Cupă a expus în ședința din această săptămână a Comisiei pentru Mediu și Echilibru Ecologic din Camera Deputaților, o serie de elemente concrete privind chestiunea tăierilor ilegale de lemn. ”Avem nevoie de o dezbatere serioasă fără menjamente asupra chestiunii tăierilor ilegale. Furtul de lemn este cea mai constantă infracțiune din ultimele trei decenii, cu impact major asupra viitorului nostru, al tuturor. Amploarea tăierilor ilegale din România ultimelor trei decenii este estimată la 270 de milioane de metri cubi. Sunt multe elemente care indică faptul că, în pofida unor măsuri…
Comisia trebuie să se asigure că toate propunerile sunt conforme cu obiectivul de 1.5° UE trebuie să reducă emisiile cu 55% până în 2030 pentru a atinge neutralitatea climatică în 2050 PE cere reducerea la nivel global a emisiilor din sectorul maritim și aviație Parlamentul cere ca UE să se angajeze în cadrul Conferinței ONU să atingă un nivel zero al emisiilor nete de gaze cu efect de seră până în 2050. Înaintea Conferinței ONU pentru schimbările climatice COP25 de la Madrid din 2-13 decembrie, deputații au adoptat joi o…
“Majoritatea largă cu care a fost învestită noua Comisie Europeană, condusă de către Ursula von der Leyen, confirmă consistența programului prezentat în fața Parlamentului European și ne dă încredere în viitoarea sa colaborare cu aleșii cetățenilor europeni. Salut abordarea noii Comisii, care pune accent pe transformările la nivelul societății europene, dar și în plan economic, un răspuns necesar, așteptat de cetățenii europeni. Guvernul României, puternic atașat valorilor europene, susține obiectivele mandatului Comisiei Von der Leyen și reiterează întreaga disponibilitate de a colabora cu membrii Comisiei și cu toate instituțiile europene.…
Noua Comisie a fost aprobată cu 461 voturi pentru, 157 împotrivă și 89 abțineri. Colegiul Comisarilor își va începe mandatul de cinci ani pe 1 decembrie. Procesul audierilor a stabilit capacitatea candidaților de a-și exercita funcțiile. Prima femeie Președinte al Comisiei și cea mai mare proporție de femei comisar de până acum După încheierea procesului audierilor, Parlamentul a aprobat miercuri noii comisari, prezentați în plen de către Președintele ales al Comisiei, Ursula von der Leyen. Ȋntr-un vot prin apel nominal care a avut loc miercuri la prânz, deputații au aprobat…
Partidul Libertate Unitate și Solidaritate Filiala Dolj a început luni, 15 noiembrie, procesul de selecție al candidaților interni pentru alegerile locale din 2020, după un calendar bine stabilit și o procedură transparentă. În faza actuală are loc depunerea candidaturilor din partea membrilor, termenul limită fiind 08 decembrie. Această etapă va fi urmată de verificarea dosarelor candidaților întâi de către o comisie formată din membri ai Biroului Județean și coordonatori de Comunități Locale, iar apoi de Comisia Județeană de Integritate și Arbitraj a Filialei Dolj. Publicarea candidaturilor validate va avea loc…
Câștigarea turului II al alegerilor prezidențiale a fost sărbătorită cu mare fast de liberalii doljeni. Aceștia au asteptat in picioare anunțarea exitpoll-urilor, dar se vedea clar că rezultatul nu le este unul străin. „Acest vot de astăzi a fost pentru o Românie normală, însemnând o Românie dezvoltată, modernă, o Românie în care indiferent de ce poziție ocupi în societate ești respectat. În județul Dolj, avem o prezență la vot de aproape 52%. Cred că și în Dolj se vor schimba mentalități. Am convingerea că și la Dolj se vor schimba…
Secțiile de votare din comuna Carpen au fost asaltate, de la primele ore ale dimineții, de către votanți cărați cu mașinile de reprezentanții PSD. Încă de la primele semne de taximetrie electorala, reprezentanții PNL au sesizat organele legii pentru a stopa acest fenomen. În acest sens reprezentanții PNL au depus o plângere la secția de poliție din localitate, în care s-a reclamat faptul ca există suspiciunea de corupere a alegătorilor prin oferirea de bunuri sau bani în scopul determinarii acestora de a vota candidatul PSD. Un număr de 7 mașini…
Președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, a declarat duminică, la ieșirea de la urne, că a votat pentru un președinte care să poată asigura climatul de liniște necesar realizării unor proiecte majore, în beneficiul României. „Am votat cu speranța că, din această seară, vom avea un președinte care știe să unească, nu să dezbine, care îi poate aduce în jurul mesei pe cei ce trebuie să rezolve problemele țării. Am votat cu gândul că, în Dolj, vor fi continuate marile proiecte începute de PSD: drumul expres Craiova – Pitești, Spitalul…