Categorie Politic

Ionuț Stroe, la APCE

Zilele trecute, la Malta, au avut loc lucrările Comisiei pentru respectarea obligaţiilor şi angajamentelor asumate de statele membre ale Consiliului Europei. Prezent la lucrări, Ionuț Stroe, şeful delegaţiei Parlamentului României la APCE, şi-a exprimat susţinerea faţă de aspiraţiile europene ale…

„Tăriceanu, fără susținerea PNL”

„Există o decizie a Delegației Permanente a Partidului Național Liberal care stabilește clar retragerea miniștrilor liberali din Guvern și încetarea existenței Uniunii Social Liberale”, se arată într-un comunicat de presă remis EuroSud de către Mihai Voicu, președinte PNL Dolj. „Regret…

USL – scandalul continuă

Scandalul dintre PNL și PSD pare să fi atins noi cote. Cei doi lideri ai partidelelor, prezenți la două posturi de televiziune concurente, și-au aruncat, seara trecută, săgeți otrăvite. Liderul liberalilor și-a acuzat partenerul de coaliție de faptul că ține…

USL-ul – iubire cu năbădăi

Liderii USL par să fi uitat, cu desăvârșire, dacă au cunoscut vreodată, arta guvernării. Ultima săptămână arată că energiile s-au consumat pe lucruri puerile care și-ar găsi locul, mai degrabă, la grădiniță și nu în fruntea unei țări. Liderii celor…

Rezoluție PPE referitoare la România

Președinția Partidului Popular European este îngrijorată de încercările coaliției de Guvernare din România formată din Partidul Social Democrat ( PSD ) și Partidul Național Liberal ( PNL ) să dezincrimineze corupția politică din România . Încercarea de a nu mai…

Moldovenii, fără viză în Europa

Cetățenii moldoveni vor putea călători fără vize în spațiul Schengen, conform propunerii legislative aprobate miercuri de Comisia parlamentară pentru libertăți civile. Ridicarea vizelor se va aplica cetățenilor care dețin un pașaport biometric. Moldova este prima țară din Parteneriatul Estic care…