Consilierii municipali au votat, joi, pentru achiziționarea a 10 mijloace de transport noi, în
sistem leasing financiar, cu opţiunea de cumpărare pe anul 2019. Actualul parc RAT prezintă un grad avansat de uzură fizică şi morală şi, implicit, nu îndeplineşte normele europene de protecţie a mediului înconjurător, precum şi necesitatea asigurării programului de transport public în comun atât în Municipiul Craiova cât şi în zonele industriale.

„Menţinerea în circulaţie a autobuzelor vechi este costisitoare şi ineficientă, necesitând eforturi financiare şi materiale mari, fiind astfel oportună achiziţia a 10 autobuze de capacitate mare 12 EURO 6 solo”, se arată în Nota de fundamentare.

Valoarea estimată a acestor mijloace de transport, asigurărilor şi dobânzilor aferente este de 14.256.000 lei. Pentru diminuarea efortului financiar se propune achiziţionarea celor 10 autobuze prin eşalonarea plăţilor pe o perioada de 5 ani.

„Votăm autobuze și nu le vedem în traseu. Nu avem nicio dovadă a dezvoltării acestei societăți”, a acuzat consilierul municipal Flavius Sirop.

Replica edilului Baniei nu s-a lăsat prea mult așteptată. „Ori n-ați înțeles nimic, ori vă faceți că n-ați înțeles. Am accesat tot ceea ce înseamnă bani europeni pentru autobuze și tramvaie. Însă, ne dorim să accesăm și alte fonduri pentru înnoirea parcului auto din cauza faptului că în perioada administrației PDL s-au achiziționat numai vechituri care au cedat înainte de a porni. În condițiile acestea, după cum s-a văzut și aseară, am accesat alte două proiecte care împreună fac peste 25 milioane Euro pentru calea de rulare a tramvaielor. NU trebuie uitate cele 17 tramvaie care sunt deja în licitație publică, precum și cele 17 autobuze care, de asemenea, sunt în licitație publică, cele 25 autobuze care trebuie să sosească până pe 13 decembrie, cele 13 autobuze care trebuie să sosească pe 20 februarie 2020”.

Genoiu a mai anunțat că achizițiile și reabilitările nu se vor opri aici, astfel încât, în 2022, RAT va deveni una dintre cele moderne societăți ale Craiovei.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !