„Ziua Rezervistului militar” a fost instituită de către Guvernul României, prin HG nr. 464/2010. La vremea respectivă, guvernanții au decis cinstirea memoriei ofițerilor români, mai ales că Alexandrul Ioan Cuza, la 31 mai 1864, a decis adoptarea „Legii asupra poziţiei ofiţerilor”, primul act normativ care dă identitate, valoare şi sens corpului cadrelor militare în rezervă. În memoria acestui eveniment, ziua de 31 mai a fost reinstituită, acestei, ca zi a rezerviștilor.

Potrivit art. 3 al HG, „prin rezervist militar se înţelege orice persoană care deţine grad militar în rezervă sau în retragere”. De aceea, multe  persoane cu studii superioare din viaţa civilă, care au grad militar ca urmare a absolvirii unor forme de pregătire specifică, precum şi toate cadrele militare în rezervă au îndreptăţirea să aniverseze această zi importantă. Sărbătoarea este înscrisă în Calendarul Tradiţiilor Militare, periodic de istorie şi cultură, editat de Statul Major General al Armatei Române.

Președintele Klaus Iohannis, care este, conform Constituției, comandantul suprem al Forțelor Armate, a transmis un mesaj de felicitare rezervițtilor români.

„Dragi rezerviști militari, prin misiunile pe care le-ați desfășurat cu succes, în țară și în diferite zone din lume marcate de conflict și instabilitate, ați sporit vizibilitatea și relevanța strategică a României în plan extern, devenind astfel veritabili ambasadori ai țării noastre.

De asemenea, aveți o contribuție esențială la conturarea României ca aliat credibil și important în cadrul Alianței Nord-Atlantice, ca participant activ în proiectele Uniunii Europene în domeniul apărării și ca partener strategic de încredere al Statelor Unite ale Americii.

Realizările dumneavoastră remarcabile au devenit repere înalte de profesionalism pentru colegii militari care vă urmează astăzi exemplul atât în țară, cât și în teatrele de operații din Afganistan, Irak și Balcanii de Vest, precum și în misiunile desfășurate sub egida Organizației Națiunilor Unite în Africa.

Rolul dumneavoastră nu s-a încheiat însă la momentul trecerii în rezervă, ci continuă să fie unul important pentru Armata României și pentru societatea noastră.

Vă încurajez să vă implicați în continuare în domeniile de activitate în care experiența și cunoștințele dumneavoastră aduc valoare adăugată, precum formarea și instruirea tinerelor cadre militare sau promovarea în spațiul public a valorilor și tradițiilor militare”, se mai arată în mesajul președintelui Iohannis.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !