Pe continentul european, Ziua Europei este o sărbătoare anuală a păcii și unității în Europa. Sunt două date pentru sărbătorirea acestei zile: 5 mai pentru Consiliul Europei și 9 mai pentru Uniunea Europeană. Pentru Uniune, această zi este, de asemenea, cunoscută ca Ziua Schuman, comemorând declarația istorică a ministrului de externe francez, Robert Schuman.
Tratatul de la Lisabona, care a înlocuit Constituția europeană, are o declarație a șaisprezece membri care susțin simbolurile europene. Parlamentul European a recunoscut oficial ziua de 9 mai ca sărbătoare oficială în octombrie 2008.
Și la Craiova Ziua Europei a fost celebrată, astăzi.
„În calendarul marilor momente ale națiunii noastre, ziua de 9 Mai ocupă un loc aparte, pentru că sub amprenta ei stau trei evenimente majore, care, întinse pe un orizont de peste șapte decenii, ne-au conturat devenirea și au ajuns astfel să definească România prezentului. Se așează astfel o nouă piatră la fundamentul identității de neam, parte a unei vaste construcții, pe care înaintașii noștri au realizat-o prin luptă și sacrificii, în Războiul de Independență, apoi în prima conflagrație mondială, în urma căreia am dobândit unitatea, și în cel de-al Doilea Război Mondial, în care a trebuit să o apărăm cu arma în mână. Cu prilejul zilei de 9 Mai, în calitate de președinte al Consiliului Județean, doresc să transmit tuturor locuitorilor județului Dolj și ai orașului Craiova cele mai bune gânduri ale noastre, alături de sincere urări de sănătate, prosperitate, împliniri și un călduros «La mulți ani»!“, a precizat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, la evenimentul de la Monumentul Independenței din Craiova.
La eveniment au fost prezenți și Prefectul și subprefectul de Dolj, Dan Narcis Purcărescu, respectiv Cristian Șovăilă. Purcărescu a prezentat mesajul premierului Sorin Grindeanu.