Consiliul Județean Dolj își dorește înfriințarea unui Centru pentru cooperare teritorială europeană şi evenimente. Din acest motiv, consilierii doljeni au votat, miercuri, preluarea Vilei Jianu prin Hotărâre de Guvern. În prezent, aceasta se află în administrarea Rasirom. Vila are o suprafaţă construită de 559,30 mp, suprafaţă desfăşurată de 855,00 mp şi teren ȋn suprafaţă 2.641,00 mp.
După preluare, aici va funcționa a Grupul European de Cooperare Teritorială (GECT „Dunărea de Mijloc”) și se vor organiza „evenimente de anvergură locală, națională sau internațională, de către reprezentanți ai unor instituții publice, ai mediului de afaceri, ai celui academic sau ai societății civile”, după cum esre precizat în referatul de aprobare al Hotărârii de CJ.