Browsing: Imagine

Sâmbată 21 septembrie 2019, cu ocazia Zilei internaționale a PĂCII, se desfășoară în Craiova, Simpozionul Internațional ,,ROMÂNIA –ȚARA PĂCII”, activitate cu avizul CCD -Dolj, coordonată de Inspectoratul Școlar Județean Dolj. Simpozionul este organizat de Grădinița cu program Prelungit Raykids Cârcea, Asociaţia Arta Zalmoxa, Asociația Avangarda de Sacrificiu, Consiliul Mondial Român, Academia Daco Română și Asociația Castravița. Simpozionul are doua sectiuni: ACTIVITATE PRACTICĂ – MARȘUL PĂCII – MARȘUL PICIUMANILOR- ,,Toți copiii lumii doresc PACE”, cu incepere de la ora 10,00 in Piata Mihai Viteazu din Craiova, ce constă în semnarea primului…

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește luni, 23 septembrie 2019, începând cu ora 12:00, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, lansarea volumului „Destin zbuciumat. Profesorul dr. Stelian Cincă la 80 de ani”, autor Aurel Pentelescu. Evenimentul va fi moderat de Tudor Nedelcea și se va bucura de participarea lui Marian Barbu, Petre Gigea-Gorun, Dan Lupescu, Mircea Pospai și Gabriela Rusu-Păsărin. „Lucrarea de față este un volum aniversar, nicidecum o monografie, și încearcă – respectând în bună măsură structura și criteriile generale de alcătuire ale unui astfel de volum –…

Primăria Municipiului Craiova anunţă că în data de 22 septembrie 2019, intervalul orar 09.30-11.30, cu ocazia desfăşurării evenimentului „Promenada Inimilor”, pe traseul Mc Donald’s – Piaţa Mihai Viteazul se va închide circulaţia rutieră pe următoarele străzi: Str. Popa Şapcă; Str. A.I. Cuza, pe tronsonul cuprins între intersecţia cu str. Unirii şi intersecţia cu str. Înfrăţirii; Str. Unirii, pe tronsonul cuprins între intersecţia cu str. Mihai Viteazul şi intersecţia cu str. A.I. Cuza; În situaţia în care autovehiculele staţionate în zona restricţionată sau în parcările adiacente acestei zone obstrucţionează buna desfăşurare…

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește luni, 23 septembrie 2019, începând cu ora 17:00, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, lansarea volumelor „Pași în anotimp”, „Autoportret”, „Poezia ca un templu”, respectiv „Respir în vers”, autor Doina Bonescu. Evenimentul va fi moderat de Mircea Pospai și se va bucura de participarea scriitorilor Emil Lăzărescu, Emilian Mirea, Dan Ionescu și Marius Robu. „Versurile Doinei Bonescu reușesc să creioneze ceea ce și-a propus: un autoportret, poetic și omenesc, care nu ascunde ridurile și regretele, dar care degajă lumină și optimism. Este imposibil…

Agenția Judeţeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Dolj anunță organizarea bursei locurilor de muncă pentru absolvenți în data de 18 octombrie 2019. Evenimentul are ca scop facilitarea accesului absolvenților la locurile de muncă disponibile și interacțiunea directă cu agenții economici. Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți reprezintă o oportunitate de a cunoaște mai bine piața muncii, ofertele de locuri de muncă, pentru ca aceștia să poată alege un loc de muncă conform pregătirii lor profesionale sau să se informeze despre ocupațiile cu posibilități mai mari de angajare pe termen mediu…

În data de 21 septembrie 2019, Regia Națională a Pădurilor – ROMSILVA, în parteneriat cu Ministerul Tineretului și Sportului (MTS), Ministerul Apelor și Pădurilor, Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate (ANANP) și Asociația LET’S DO IT, ROMANIA!, desfășoară la nivel național acțiunea “MIȘCARE PENTRU UN MEDIU CURAT”, alăturându-ne astfel, campaniei ,,ZIUA DE CURĂȚENIE NAȚIONALĂ”. 41 de județe din România se alătură celor peste 100 de țări care fac curățenie în aceeași zi în lume, pentru ecologizarea unor perimetre forestiere și promovarea unui stil de viață sănătos. Vă invităm să ne…

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” dă startul înscrierilor pentru proiectul educațional „Învățăm la bibliotecă”. Aflat la cea de-a treia ediție, proiectul reunește cursuri și activități educative dedicate elevilor din ciclurile primar și gimnazial. Astfel, în intervalul 30 septembrie 2019 – 29 mai 2020, bibliotecarii vor desfășura săptămânal, în cadrul American Corner, cursuri și ateliere interactive pe marginea noțiunilor de limbă, cultură și civilizație engleză, după cum urmează: Grupa I: clasele V-VIII, în fiecare zi de luni a intervalului, în intervalul 10:30 – 11:30; Grupa a II-a: clasele I și…

MOL România și Fundația Pentru Comunitate au lansat cea de-a 11 ediție a Programului MOL pentru sănătatea copiilor. Organizațiile non-guvernamentale care derulează proiecte de terapie prin artă sau terapie emoțională pentru copiii cu nevoi speciale au la dispoziție o lună în care se pot înscrie pentru a obține finanțare. Fondul total pus la dispoziția organizațiilor în cadrul acestei ediții este de 400.000 de lei. Începând din acest an, înscrierile se fac online până pe 12 octombrie 2019 inclusiv. Evenimentul de lansare a noii ediții a programului a fost organizat la…

Pe 29 septembrie 2019 #AlergămpentruComunitate! Semimaratonul Craiovei este singurul eveniment sportiv și caritabil din orașul Craiova, devenind astfel EVENIMENTUL COMUNITĂȚII! Taxele achitate pentru înscrierea la Semimaraton vor servi susținerii uneia dintre cele 14 cauze, în funcție de opțiunea exprimată de fiecare alergător în momentul înscrierii! Taxele de înscriere sunt: Până pe 28.09. 2019 – 80 lei Pe 29.09. 2019 (la locul de desfășurare al Evenimentului) – 100 lei Copiii sub 14 ani – până pe 29.09.2019 inclusiv -10 lei Elevii peste 14 ani și studenții- până pe 29.09.2019 inclusiv -30…

Vineri, 20 septembrie 2019, ora 19:00, Filarmonica „Oltenia” Craiova oferă spectatorilor un Concert-spectacol pop-clasic cu DORU TODORUŢ (fost membru „DEEPCENTRAL”) şi CIPRIAN ROGOJAN (fondator trupa „SISTEM”) alături de Orchestra Simfonică şi Corala Academică ale Filarmonicii „Oltenia” Craiova. Dirijor: EDUARD DABROWSKI Repertoriu: ***/Eduard Dabrowski: O, bella ciao Safri Duo/Eduard Dabrowski: Colaj Jolt Kerestely/Bogdan Vodă: Copacul Balasz Havasi/Eduard Dabrowski: Preludiu (Age of Heroes) Balasz Havasi/Eduard Dabrowski: Improvizație (Ad Martem) James Hetfield/Lars Ulrich/Eduard Dabrowski: Nothing else matters George Călin/Doru Todoruț/Eduard Dabrowski: O stea Nicolae Brânduș/Eduard Dabrowski: Rhythmos Josh Groban/John Walton: You raise me…

1 987 988 989 990 991 1.566

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !