În perioada 29 septembrie (de la ora 9:00) – 03 octombrie 2019 (până la ora 12:00), Teatrul Colibri continuă înscrierile la atelierele de creaţie la care s-au eliberat locuri prin retragere, neplată sau dublă înscriere în formularul electronic. Aceste înscrieri se vor face prin e-mail, pe adresa atelierecolibri@gmail.com, cu precizarea atelierului, numelui și vârstei copilului. E-mail-urile vor fi centralizate în ordinea primirii, începând cu data de 29 septembrie, ora 9:00, în limita locurilor disponibile. Nu sunt valabile înscrierile făcute înainte de această dată și mai devreme de ora 9:00! …
Browsing: Imagine
Cu ocazia zilei de 1 octombrie, când se sărbătoreşte la nivel internaţional Ziua Persoanelor Vârstnice şi Ziua Muzicii, Orchestra simfonică a Filarmonicii „Oltenia” Craiova susţine marți, 01 octombrie 2019, ora 18.00, un concert de bijuterii muzicale, sub bagheta maestrului Alexandru Iosub, personalitate artistică de primă linie, apreciată în egală măsură de public şi de specialişti. Fiind o zi în care se promovează toate genurile muzicale, Consiliul Local şi Primăria Municipiului Craiova, organizatorul evenimentului, invită publicul în partea a doua a concertului să asculte pagini de mare popularitate alături de Ansamblul…
Casa de Cultură a Studenților din Craiova organizează în perioada 27-29 septembrie, Festivalul Național de Dans „StuDance Craiova Festival” la Teatrul de Vară din Parcul Nicolae Romanescu, începând cu orele 19:00. “StuDance Craiova Festival” se află la prima ediție și este un eveniment prin care se îmbină schimbul cultural și de experientă artistică între tinerii dansatori din țară și din străinătate. Pentru trofeul festivalului concurează 9 trupe de dans provenite din Casele de Cultura ale Studentilor din orasele: Cluj Napoca, Iași, Pitești, Sibiu, Petroșani și Craiova. Aceastea vor pune în…
Un tânăr de 22 de ani, din Corabia, a condus, în aceasta seară, un autoturism pe strada Bucovăț. La intersecția cu Strada Râului acesta nu a oprit și a lovit o altă mașină. În urma accidentului, conducătorul auto de 22 de ani și o tânără de 18, tot din Corabia, pasagera in vehicul, au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale. S-a intocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpa.
Liberalii au anunțat din vocea consilierului local Flavius Sirop că vor depune o inițiativă pentru retragerea titlurilor de cetățean de onoare pentru Adrian Năstase și Miron Mitrea. „Ne dorim o intrare în normalitate cu privire la acordarea titlurilor de cetățean de onoare. După cum bine știți, acum ceva timp, am solicitat retragerea titlului de cetățean de onoare al cetățeanului Adrian Năstase. Atunci, mi s-a răspuns, sec, să fac o interpelare. Lucru care nu s-a întâmplat în momentul în care Executivul a solicitat retragerea titlului pentru Ștefan Popa Popa’s. Vă reamintesc…
Frustrările unor cadre didactice afectează elevii a două licee craiovene. Pe de o parte sunt copii și profesorii de la Voltaire, care s-au trezit în mijlocul unui scandal fără a avea vreo vină, pe de altă parte, sunt cadrele didactice de la Odobleja care sunt mai interesate de venituri din chirii decât de bunăstarea unor elevi care, le place sau nu, au primit tiluri de „Școală europeană” sau „Competiția tinereții”. Și dacă asta nu e suficient,au și dreptul legal de a ocupa acel spațiu. Din păcate, scandalul este întreținut de…
Lucrările pe viitorul bulevard Carpenului se apropie de finalizare. În acest moment, constructorul toarnă primul strat de asfalt. Conform declarațiilor reprzentanților Primăriei Craiova, în luna octombrie a acestui an, proiectul trebuie să fie finalizat. Primăria Craiova a propus proiectul și pentru a fi finanțat din fonduri guvernamentale. În cursul săptămânii trecute, Edilul Băniei anunța pe pagina sa de socializare că finanțarea a fost aprobată. Cu toate acestea, Genoiu a anunțat, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă că nu își pune mari speranțe în această variantă. „Primăria Craiova a depus,…
An de an, la sfârșitul lunii septembrie, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” își deschide larg porțile pentru public în cadrul evenimentului „O noapte în bibliotecă”. În cea mai „lungă zi a anului”, biblioteca se lansează într-o amplă încercare de promovare a lecturii și a misiunii pe care și-o asumă bibliotecarii care lucrează pentru comunitate. Programul de vineri, 27 septembrie, va debuta la ora 18.00 și se va prelungi până după miezul nopții. Între acțiunile la care sunt invitați să participe craiovenii se regăsesc expoziții de carte, documente, desene și…
Situaţia efectivelor şcolare în anul şcolar 2018-2019 se prezintă astfel: În anului şcolar 2018-2019, numărul elevilor din învăţământul de masă a fost de 89256 elevi, dintre care în cadrul învăţământului primar 27137. Pentru învăţământul liceal s-a înregistrat un număr de 20225 elevi, iar la nivelul învăţământului gimnazial au fost 20458 elevi. În ceea ce priveşte învăţământul special, cei mai mulţi elevi au fost în învăţământul gimnazial 176. Numărul elevilor din învăţământul primar a fost de 160 elevi, cei mai puţini elevi fiind înregistraţi în cadrul învăţământului postliceal 30. În învăţământul…
De Ziua Mondială a Curățeniei, peste 100.000 de voluntari și 7000 de silvicultori au ales să facă mișcare în natură pentru a menține un mediu curat, în cadrul celei mai ample acțiuni de ecologizare a fondului forestier proprietatea publică a statului, organizată la nivel național de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva și Asociația ”Let’s Do It, România!”, în parteneriat cu Ministerul Tineretului și Sportului, Ministerul Apelor și Pădurilor și Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate. Miile de de participanți, silvicultori și angajați ai parcurilor naționale și naturale, sportivi, elevi…