Browsing: Imagine

Viceprim-ministrul pentru implementarea parteneriatelor strategice, Mihai Fifor, a avut astăzi, la Palatul Victoria, o întrevedere cu delegația Parlamentului Republicii Moldova, condusă de vicepreședintele Monica Babuc. Guvernul României rămâne un susținător ferm al Republicii Moldova, în spiritul Parteneriatului Strategic bilateral, bază esențială a relației noastre speciale față de care există un permanent interes la nivelul ambelor societăți, a subliniat vicepremierul Mihai Fifor. Viceprim-ministrul pentru implementarea parteneriatelor strategice a transmis un mesaj de încurajare a Republicii Moldova în direcția continuării obiectivelor europene și implementării reformelor asumate în contextul Acordului de Asociere cu…

La data de 4 octombrie a.c., un poliţist aflat în afara orelor de serviciu din cadrul Poliţiei Oraşului Segarcea a sesizat faptul că, prin localitatea Podari, pe sensul spre Craiova, circulă un autoturism, care, la data de 2 august a.c., ar fi fost implicat într-o şicanare în trafic, între localităţile Cerăt şi Segarcea. În zona respectivă au fost dirijate 2 echipaje de poliţie din cadrul Secţiei 2 Poliţie Craiova, autoturismul fiind oprit pe o stradă din localitate. Astfel, poliţiştii au identificat în autoturism 2 tineri, de 20 şi 24 de…

Președintele Klaus Iohannis s-a referit la accidentul din Ialomiţa, soldat cu moartea a zece persoane, el afirmând că lipsa de infrastructură ucide la fel cum şi corupţia ucide şi că „această nepăsare criminală a PSD-iştilor costă vieţi”. Aflat la Iași, președintele a promis că viitorul guvern liberal va construi autostrada spre Moldova. Președintele Klaus Iohannis, soția sa Carmen și liderul liberalilor Ludovic Orban au mers la pas prin Iași, spre Adunarea Regională a filialelor PNL din Nord-Est. Șeful statului a ascultat doleanțele ieșenilor, discutând, de exemplu, cu reprezentanții asociațiilor care…

Polițiștii Secției 1 Politie Craiova au fost sesizați cu privire la faptul că minora Prună Alexandra Nicoleta, de 15 ani, din Craiova, a plecat, in cursul acestei zile, dintr-un centru DGASPC din localitate pentru a merge la școală și nu a mai revenit până în prezent. Semnalmente: înălțime aproximativ 1,65 m, greutate aproximativ 60 de kg, par negru, ochi căprui, ten alb, fata ovala. La momentul plecării aceasta era îmbrăcata în blugi negri, pantofi sport alb cu negru, cardigan maro și avea asupra sa un rucsac roșu. Persoanele care dețin…

Competiția Națională de Descarcerare și de Acordare a Primului Ajutor Calificat și-a desemnat, în această după-amiază, câștigătorii. „Descarcerarea din vehicule” Locul I: lotul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mureș; Locul II: lotul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa; Locul III: lotul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă București-Ilfov. „Acordarea primului ajutor calificat” Locul I: Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă București-Ilfov; Locul II: Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea; Locul III: Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Mureș. „Cea mai bună echipă de servanţi” – ISU Mureș. „Cea mai bună echipă de paramedici”…

La data de 1 octombrie a.c., în urma cercetărilor efectuate de poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Craiova, împreună cu un procuror D.I.I.C.O.T. – S.T. Craiova, un tânăr, de 23 de ani, din Craiova, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, pentru trafic de minori, trafic de persoane şi lovire sau alte violenţe. Din cercetări a reieşit faptul că, începând cu anul 2014 şi până în prezent, cel în cauză ar fi obligat o minoră, care la data respectivă avea 15 ani, să practice cerşetoria, iar pe o…

Stagiunea Classic + 2019/2020 este o invitaţie de a reveni la clasic sau de a aduce o notă de clasic în tot ceea ce facem, ca reper al certitudinii, al echilibrului şi al armoniei. Zilele grăbite şi risipa specifică vremurilor noastre cer întoarcerea la momente calme, senine pe care muzica clasică le oferă din belşug. Credinţa într-un ideal de frumuseţe este o trăsătură a clasicismului care ne ajută să găsim noi resurse în trecut, în valorile pe care s-au construit capodopere ce rezistă timpului, cum este muzica „titanului de la…

La sfârșitul lunii august 2019, rata șomajului înregistrat la nivelul judeţului Dolj a fost de 6,92 %, cu 0,06 pp mai mare decât cea din luna anterioară şi cu 0,75 pp sub valoarea înregistrată la finele aceleiaşi luni a anului 2018. Tendinţa uşor ascendenta a ratei şomajului comparativ cu luna anterioară a fost influenţată de înregistrarea absolvenţilor instituţiilor de învăţământ în evidenţele AJOFM Dolj. Din totalul de 18.392 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Dolj,2.046 erau beneficiari de indemnizţie de şomaj, iar 16.346 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul…

SC PIEŢE ŞI TÂRGURI CRAIOVA SRL marchează şi în acest an, pe 10 octombrie, Ziua Naţională a Produselor Agroalimentare Româneşti. Cu această ocazie, Piaţa Centrală din Craiova va găzdui o sărbătoare a toamnei, dedicată producătorilor agricoli autohtoni şi roadelor muncii acestora, precum şi preparatelor de casă ori tradiţionale. Legume şi fructe de sezon, lactate şi brânzeturi, vin vechi ori must proaspăt, murături, dulceţuri, preparate tradiţionale din carne, dar şi miere, dulciuri de casă ori fructe uscate, toate vor fi oferite cumpărătorilor într-un cadru festiv, direct de producători, într-o gamă variată…

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează, în perioada 7 – 10 octombrie 2019, în cadrul proiectului „Cărticica pentru prichindei și copii mai măricei”, prima activitate educațională, cu titlul Peisaj de toamnă – Pictură/Colaj. Întâlnirile se vor desfășura în spațiul Ludotecii și vor consta în realizarea unor peisaje de toamnă în acuarelă sau prin procedeul colajului. La prima activitate a proiectului, participă copii de la următoarele grădinițe și școli din municipiul Craiova: Luni, 7 Octombrie 11:00-12:00 Școala Grădinița „Madona Dudu”; Marți, 8 Octombrie 10:00-11:00 Grădinița „Ion Creangă”; Miercuri, 9 Octombrie…

1 976 977 978 979 980 1.566

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !