Protocolul international al FCI – Federatia Chinologica Internationala, prevede ca fiecare tara care sarbatoreste asemenea evenimente speciale, sa organizeze in acele zile si un Vernisaj Cultural – Chinologic, cu participare internationala. La acest eveniment si-au anuntat prezenta peste 60 de persoane, din strainatate si din tara, in calitate de observatori, reprezentanti din mediul de afaceri, reprezentanti ai organizatiilor chinologice mondiale si de la UE, artisti plastici, parteneri nationali si internationali ai CNEC – Centrului National de Educare Canina. In plus, la aceste evenimente va participa si dl. Jose Buggenhout, din…
Browsing: Imagine
Incepând cu luna august, 20 de elevi de la Liceul ”Voltaire”, coordonați de două cadre didactice, au demarat campania de informare și conștientizare a publicului larg cu privire la rolul educației și al practicării unei meserii, în cadrul Concursului Național ”Euroscola 2019-2020”. Aflată la cea de-a XII-a ediție, această competiție, al cărei premiu este o excursie la Parlamentul European de la Strasbourg, se află sub deviza ”Educația schimbă vieți”. În acest proiect, elevii de la Liceul ”Voltaire” au promovat mesajul ”Hai #SUS prin educație!”, SUS fiind, de fapt, un acronim…
Cu ocazia evenimentului muzical „The Artist Awards 2019”, Primăria Municipiului Craiova anunță că se va restricționa circulația rutieră astfel: Începând cu data de 10.09.2019, ora 20.00, până în data de 14.10.2019, ora 05.00, se va închide circulația rutieră pe următoarele străzi: Popa Șapcă; A.I. Cuza, pe tronsonul cuprins între intersecția cu str. Calea Unirii și intersecția cu str. Romul respectiv str. C.S. Nicolăescu Plopșor; Calea Unirii, pe tronsonul cuprins între intersecția cu str. Mihai Viteazul și intersecția cu str. A.I.Cuza. În zilele de 11.10.2019, respectiv 12.10.2019, interval orar 15.00 –…
200 pachete de țigări au fost confiscate, marți, de către polițiști din cadrul IPJ Dolj – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice. Oamenii legii au efectuat percheziții la patru adrese folosite de către un bărbat de 44 ani. Tot ieri, poliţişti din cadrul Secției 2 Poliție Craiova au depistat o femeie de 49 de ani, din Craiova, în timp ce oferea spre vânzare 98 de pachete de țigări, diverse mărci, care nu aveau aplicate timbre fiscale românești. Țigările au fost confiscate, iar pe numele celor doi au fost deschise dosare…
“Noaptea Albă a Galeriilor” este un eveniment care se desfășoară la nivel național, destinat publicului larg, care are posibilitatea de a vizita gratuit galeriile de artă din întreaga țară. Evenimentul își propune să provoace curiozitatea unui public cât mai numeros și eterogen, care să viziteze expoziții de artă plastică ale artiștilor tineri sau consacrați. Publicul craiovean va avea prilejul să viziteze expoziția amenajată în galeria Vollard a Casei de Cultură Traian Demetrescu, dar și artiștii participanți. Vor fi expuse opere ale peste douăzeci de artiști plastici craioveni, lucrate în tehnici…
La data de 8 octombrie a.c., poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Caraula au fost sesizați de un bărbat, cu privire la faptul că Ganea Gheorghe, de 72 de ani, din Caraula, a plecat de la domiciliul său, în ziua de 30 septembrie a.c., cu intenția de a ajunge în Bucureşti și nu a mai revenit. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Plenița care au stabilit că persoana în cauză a plecat în ziua de 30 septembrie a.c., din Caraula către Craiova, cu un…
Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește joi, 10 octombrie 2019, începând cu ora 11:00, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, mai multe lansări de carte și lecturi publice, în cadrul proiectului „România Citește”. În cadrul evenimentului, vor fi lansate volumele: „Critica și creația”, de Marian Victor Buciu, „Romanul politic și pactul ficțional”, de Adrian Dinu Rachieru, „Alungarea din Brobdingnag”, de Bogdan Mihai Dascălu, „Geniul inimii” și „Ostrovul Învierii”, de Aura Christi, „Păcatul lui Onan”, de Florin Logreșteanu și „Întoarcerea perenă”, de Mircea Băduț. De asemenea, organizatorii vor prezenta revistele…
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând cu data de 16 octombrie 2019 va demara Campania de plată în avans a fermierilor care au depus Cereri unice de plată în anul 2019. Reamintim că în conformitate cu Decizia de punere în aplicare a Comisiei nr. 6536, statele membre pot face plăți în avans de până la 70 % în cazul plăților directe enumerate în Anexa I la Regulamentul (UE) 1307/2013, și de până la 85% în cazul sprijinului acordat în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală menționat…
Luini, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Craiova au depistat un bărbat de 34 ani, din Marea Britanie, în timp ce conducea un autoturism, pe bulevardul Tineretului, din Craiova. În urma testării cu aparatul Drogtest, a rezultat faptul că acesta s-ar fi aflat sub influența substanțelor psihoactive, bărbatul fiind condus la spital pentru recoltare de mostre biologice în vederea stabilirii prezenței acestora în organism. În urma controlului efectuat, poliţiştii au găsit în autoturism un pistol neletal, un încărcător cu 8 cartușe, calibru 9 mm. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare…
Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează miercuri, 9 octombrie 2019, începând cu ora 12:00, în sala „Marin Sorescu”, o serie de acțiuni educaționale dedicate Săptămânii Mondiale a Spațiului – Space Week. Bibliotecarii vor susține mai multe prezentări pe marginea cuceririi cosmosului de către om și vor difuza, pentru cei prezenți în sală, filmul documentar „Află totul despre univers”, produs de Discovery, în 2012. Și-au anunțat participarea mai multe clase de elevi de la Școala Gimnazială „Sfântul Gheorghe” din Craiova, sub coordonarea profesoarelor Lidia Simion și Eugenia Pitiș. În 1999,…