Browsing: Imagine

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește sâmbătă, 19 octombrie 2019, lansarea volumelor „Noapte cu vampir și steag”, autor Mircea Liviu Goga, „Avatarii faraonului Tla” și „Atacați legiunea”, autor Aurel Cărășel și numărul 5 al revistei „Colecția Science Fiction”, toate apărute sub egida Editurii Pavcon București. Evenimentul va avea loc în sala „Acad. Dinu C. Giurescu, începând cu ora 12.00. După lansarea volumelor, invitații vor viziona filmul de scurt metraj „Recviem”, având ca autori pe Dan și Marian Mirescu. Mircea Liviu Goga este redactor la Radio Oltenia Craiova. A publicat…

Cea de-a 19-a ediție Danone Nations Cup s-a terminat en-fanfare pentru România! La Mondialul de la Barcelona, doi copii români au reușit performanțe extraordinare pentru fotbalul nostru juvenil. Astfel, Denis Crișan, de la Universitatea Cluj Luceafărul, a fost desemnat “Cel mai bun jucător al turneului”, în competiția campioanelor din 2019, în timp ce Rafael Munteanu, de la Academia Hagi, a primit titlul de “Cel mai bun portar al turneului”, în turneul campioanelor din 2018! Cei doi români au primit premiile din partea Ambasadorului Mondialului Danone, Carles Puyol, emblematicul căpitan de…

Programul de robotică BRD FIRST Tech Challenge Romania este dovada faptului că dacă sunt susținuți, ghidați și încurajați, liceenii își doresc să facă performanță într-un domeniu de viitor și sunt dispuși să muncească pentru a-și împlini visurile. Programul implementat la noi în țară de Asociația „Nație Prin Educație” intră în cel de-al patrulea sezon, iar 190 de echipe, care provin din 93 de orașe, se pot mândri deja cu o primă victorie: aceea că s-au calificat să ia startul în cel mai mare program de robotică și educație STEM din…

Societatea de Avocatură „Piperea și Asociații”, în parteneriat cu Baroul Dolj și Facultatea de Drept din Craiova, organizează între 18 și 19 octombrie 2019, în Aula Magna „Ion Dogaru” a Facultății de Drept din Craiova, Conferința de Drept al Afacerilor cu tema „Impactul economic al creanțelor bănești și al dobânzilor. Rolul creditorilor financiari în redistribuirea averilor”. Vineri, 18 octombrie, începând cu ora 11:00, va avea loc deschiderea evenimentului de către Decanul Facultății de Drept din Craiova, prof. Sevastian Cercel, și Decanul Baroului Dolj, prof. Lucian Săuleanu. Conferința este gratuită și oferă…

În Europa, în fiecare oră se adaugă pe listele de așteptare pentru un transplant 6 oameni, iar zilnic dintre cei aflați pe liste, mor 19… O delegație a Asociației Transplantaților din România (ATR), participă în zilele de 18 și 19 octombrie 2019, la manifestările dedicate European Organ Donation and Transplantation Day (EODD), la Tuzla în Republica Bosnia și Herțegovina. Manifestările sunt organizate de South East European Network Transplant (SEEN Transplant), o structură a asociațiilor de pacienți din zona Balcanilor, la care ATR a aderat în 2015. A intrat deja…

SC Termo Craiova SRL anunță că, începând cu data de 17.10.2019, procedează la efectuarea probelor la cald în vederea furnizării agentului termic secundar pentru încălzire. Probele la cald se vor efectua între orele 20.00 și 08.00. În scopul limitării pierderilor de apă și agent termic, proprietarilor/ locatarilor le revine obligația să anunțe la sediul Termo Craiova SRL și la obiectivul termic respectiv toate intervențiile care se execută la instalațiile interioare ale blocurilor. De asemenea, vor fi anunțate în timpul cel mai scurt toate defecțiunile apărute la subsolurile tehnice ale blocurilor…

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a inițiat o procedură de licitație pentru achiziționarea serviciilor de înregistrare sistematică în Sistemul integrat de cadastru și carte funciară a imobilelor din 215 de unități administrativ-teritoriale (UAT) din 37 de județe. Printre acestea se numără și opt comune din județul Dolj. ANCPI a publicat în data de 11 octombrie 2019, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), anunțul cu numărul CN1015932 – “Servicii de înregistrare sistematică în Sistemul Integrat de Cadastru și Carte Funciară a imobilelor Etapa 2 – 215 UAT-…

În program: Uvertura operei „Don Giovanni”, K. 527 Concertul nr. 5 în La major pentru vioară și orchestră, K. 219 Simfonia nr. 40 în Sol minor, K. 550 Al doilea concert din STAGIUNEA CLASSIC+ 2019/2020 a Filarmonicii „Oltenia” Craiova este dedicat în întregime muzicii, de o inconfundabilă vervă strălucitoare, semnată de Wolfgang Amadeus Mozart. Vineri, 18 octombrie 2019, ora 19:00, sub bagheta dirijorului RADU POSTĂVARU, Orchestra simfonică va interpreta trei lucrări mozartiene, în care se întâlnesc lirismul şi rafinamentul: uvertura operei „Don Giovanni”, Concertul nr. 5 în La major…

Muzeul Olteniei – Secţia de Etnografie (Casa Băniei), cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Dolj, vernisează vineri, 18 octombrie a.c., ora 12.00, în spaţiul său expozițional din str. Matei Basarab nr. 16, expoziția temporară „Ocupații tradiționale din Oltenia – în fotografii document”. Proiectul cultural, din perspectivă științifică și documentară, se dorește a fi un discurs identitar care vorbeşte despre Oltenia tradițională, din perspectiva ocupațiilor preeminente ale locuitorilor Olteniei de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. Expunerea a peste 50 de fotografii document reprezintă, în fond, o naraţie…

La 30 de ani de la căderea comunismului, Festivalul Național de Teatru și Radio Europa Liberă organizează o întâlnire istorică ! Gazdele evenimentului: Neculai Constantin Munteanu și Emil Hurezeanu Pentru români, un factor care a menținut, de facto, libertatea spiritului unui întreg popor a fost Radio Europa Liberă. Practic, până în 1989, prin Radio Europa Liberă eram conectați la ce înseamnă să gândești și să te exprimi liber, la realitatea care ne era ascunsă. Radio Europa Liberă a luptat constant pentru ca adevărul să fie rostit și pentru ca orice…

1 969 970 971 972 973 1.566

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !