Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează vineri, 25 octombrie 2019, în sala „Biblioteca Exilului Românesc din Paris – Basarab Nicolescu”, la ora 11.30, în cadrul Conferinței Internaționale „Stat și Societate în Europa”, ediția a XII-a, o triplă lansare de carte. Vor fi lansate volumele: „Thalassa! Thalassa! Thalassa! Memorii”, autor Radu Ciuceanu, „Ștefan Ciuceanu. Un profesor pentru eternitate”, autor Toma Rădulescu și „Duhovnicul – 100 de ani cu Părintele Iustin. 100 de portrete de Cristina Nichituș Roncea”, autor Cristina Nichituș Roncea. La acest eveniment prezintă Radu Ciuceanu, Victor Roncea, Cristina…
Browsing: Imagine
Circulația trenurilor spre și dinspre Pitești este blocată la această oră. Evenimentul este cauzat de defectarea unei locomotive ce tracta un tren marfar în linie. Menționăm faptul că în zona respectivă – localitatea Pielești – circulația se desfășura pe un singur fir din cauza unor lucrări de modernizare. Circulația mai multor trenuri este afectată.
Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează vineri, 25 octombrie 2019, la ora 14.30, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, lansarea volumului „Țara Loviștei. Titești. Posada 1330. Leagănul Independenței Țării Românesti”, autor Constantin Ionițescu. Prezintă: Constantin Ionițescu, Gheorghe Voica, Ioan Barbu. Lansarea volumului „Țara Loviștei. Titești. Posada 1330. Leagănul Independenței Țării Românesti” face parte din seria de evenimente organizate în cadrul Conferinței Internaționale „Stat și Societate în Europa”, ediția a XII-a.
Aproximativ 1400 de militari români și străini cu 220 de mijloace tehnice participă la exercițiul multinațional SCORPIONS LEGACY 2019 (SCLE 19) ce se desfășoară, în perioada 25 octombrie-8 noiembrie, în Centrul Național de Instruire Întrunită (CNIÎ) din localitatea Cincu, județul Brașov. Obiectivul exercițiului SCORPIONS LEGACY 2019 îl constituie instruirea personalului Brigăzii Multinaționale Sud-Est, precum și a unităților afiliate din Bulgaria, Italia și Portugalia, pentru a fi în masură să ducă la îndeplinire misiunea încredințată, prin exerciții de comandament asistate de calculator, exerciții de antrenament în teren și exerciții tactice cu…
Consiliul Consultativ pe Probleme de Tineret a fost înființat, miercuri, prin dispoziție de primar. “Voi sunteţi cei care trebuie să trageţi de mână primarul, consiliul local. Voi circulaţi, aveţi contact cu colegii voştri, cu oraşul, cu toată lumea, sunteţi cei care moşteniţi mai departe aceste scaune. Voi sunteţi cei care trebuie să aduceţi oportunitatea. În sensul acesta, aţi văzut că au început să se deruleze acele proiecte pe legea 350, iar ceea ce este cel mai important este acel buget participativ care devine funcţional de la 1 noiembrie”, a declarat primarul…
Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează joi, 24 octombrie 2019, la ora 12.45, în cadrul Conferinței Internaționale „Stat și Societate în Europa”, ediția a XII-a, o dublă lansare de carte. Autorul Dumitru Preda își lansează volumele „Sub semnul Marii Uniri. Campaniile Armatei Române pentru întregirea țării (1916-1920)” și „România la Conferința de Pace de la Paris (1919-1920)”. Prezintă E.S. prof. univ. dr. Dumitru Preda, prof. univ. dr. Gheorghe Onișoru și conf. univ. dr. Ionuț Cojocaru. Profesor universitar și diplomat, Dumitru Preda este autor, co-autor și editor/coordonator al circa 60…
Ca urmare a evenimentelor tragice care au afectat în ultima perioadă corpul silvic, la propunerea directorului general al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, Gheorghe MIHĂILESCU, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, alături de partenerul său, Societatea Progresul Silvic, vor pune bazele unui fond financiar de solidaritate destinat silvicultorilor. În acest scop, la Banca Transilvania se va deschide un cont în care se vor putea depune sume de bani cu titlul de “donație”. Pentru bunul mers al lucrurilor, dar și pentru păstrarea deplinei transparențe pe care Regia Națională a Pădurilor…
Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează joi, 24 octombrie 2019, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, ora 12.45, prezentarea seriei de carte „România în Războiul Mondial”. Prezintă Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”, și Gheorghe Onișoru, istoric. Lucrarea „România în Războiul Mondial”, prin caracterul său obiectiv și strict documentar, aduce o importantă contribuție literaturii de specialitate, fiind o reală mărturie istorică. Pentru informațiile conținute de primul volum, Serviciul Istoric din Marele Stat-Major a adunat timp de 10 ani un număr considerabil de documente, aflate la comandamente,…
Sub egida Primăriei Municipiului Craiova şi Consiliului Local Municipal, Casa de Cultură „Traian Demetrescu” organizează, în perioada 18-22 noiembrie 2019, Săptămâna Educaţiei Permanente – Festivalul Şanselor Tale, ediţia a XX-a, care va promova, timp de o cinci zile, educaţia formală şi non-formală, prin conferinţe, mese rotunde, târguri ale ofertei educaţionale şi locurilor de muncă, cursuri experimentale, birouri de ghidare şi consiliere, concerte, spectacole, expoziţii, concursuri, seminarii referitoare la ofertele educaţionale, legislaţia României şi cea a Uniunii Europene, aspecte privind sursele de finanţare europene, spectacole de teatru, dans, muzică, expoziţii de…
România are din nou șansa să strălucească peste hotare datorită elevilor care fac performanță în domeniul STEM, susținuți de Asociația „Nație Prin Educație”, fondată de Dana Războiu. FIRST Global Challenge, competiția unde anual 180 de țări participă cu o echipă de robotică, are loc anul acesta în Dubai, între 24 și 27 octombrie, iar echipa Autovortex reprezintă România. Soranna Alexandra Băcanu, Victor Brînzan, Ana Andreea Lipianu, Mărgineanu Matei și Ioan Slavu sunt elevii care, alături de mentorul tehnic Ionuț Valentin Panea și mentorul non-tehnic Cristian Vlăsceanu formează delegația care a…