750 de studenți, de la cele cinci facultăți ale Centrului Universitar Drobeta-Turnu Severin, din cadrul Universității din Craiova, vor beneficia de sprijin pentru a evita riscul abandonului școlar în primul an de studiu. Astfel, prin proiectul CRAIF-CUDTS (Centru de Resurse și Asistență în Învățare și Formare la Centrul Universitar Drobeta Turnu Severin) vor fi dezvoltate programe, activități de îndrumare și sprijin, coaching și dezvoltare personală, precum și activități de consiliere profesională și orientare în carieră pentru studenți. Vor fi aplicate metode alternative informale de studiu și învățare, pliate pe nevoile…
Browsing: Imagine
Secția de Științele Naturii a Muzeului Olteniei organizează, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Dolj, vineri, 6 decembrie 2019, începând cu ora 10.00, în cadrul proiectului cultural “Bios Art”, atelierul de educație animalieră plastică „Pădurea Zăval”, la Școala Gimnazială Ostroveni. Tema abordată în cadrul atelierului de către organizatori: muzeograf dr. Lila Gima, referent de specialitate, Coman Alina, profesori învățământ primar Școala Gimnazială Ostroveni – Ilie Amelia Ioana, Eugenia Mirea, și director Pîrvu Viorica, este una de mare interes vizând sursele și efectele poluării mediului înconjurător. Activitatea va fi una interactivă…
70 de polițiști din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție au ales să doneze sânge pentru a veni în sprijinul semenilor aflați în suferință. Acțiunea a avut loc la Centrul Medical Dolj al MAI și a fost supervizată de către personal de specialitate de la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Dolj. Având în vedere nevoia constantă de donatori, poliţiştii au decis să facă un gest de omenie, bucurându-se la gândul că pot salva o viaţă. De asemenea, bonurile valorice primite ca urmare a acestei activităţi vor fi folosite pentru a cumpăra…
Proiectul „Comunitatea românilor din Cernăuți: Coordonate istorice și reconstrucție identitară” a ajuns la final. Asociația Centrul pentru Politică Externă și Studii de Securitate a desfășurat, în perioada octombrie-noiembrie 2019, proiectul “Comunitatea românilor din Cernăuți. Coordonate istorice și reconstrucție identitară”, implementat cu sprijinul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni. Proiectul a avut drept scop realizarea unui studiu care să prezinte comunitatea românilor din Cernăuți atât în dimensiunea sa istorică, cât și în contextul provocărilor locale și globale contemporane. Echipa de cercetare s-a deplasat la Cernăuți în perioada 23-25.11.2019 pentru desfășurarea activităților de cercetare…
Teatrul pentru copii și tineret Colibri Craiova celebrează cu bucurie și emoție șapte decenii de povești în cadrul Galei Colibri 70, marți, 10 decembrie 2019. Evenimentul reunește la Craiova creatori din teatrul de animație de aici și din țară, directori ai unor importante instituții de profil din România, autorități locale și județene. Gala va fi prefațată de întâlnirea profesională Retrospective și perspective ale teatrului de animație și ale teatrului pentru copii, la ora 11:00, în Sala Studio. Participă la această întâlnire și oaspeți din țară, reprezentanți ai Teatrului Ion Creangă…
Primăria Municipiului Craiova anunţă că, în ziua de 05.12.2019, pentru desfăşurarea partidei de fotbal dintre echipele CS UNIVERSITATEA CRAIOVA şi FC Botoșani ce va avea loc pe stadionul „Ion Oblemenco” din municipiul Craiova, intervalul orar 16.00-20.30 se va restricţiona circulaţia rutieră pe următoarele sectoare de drum: – bld. Ilie Balaci, de la intersecţia cu bld. 1 Mai şi str. Gheorghe Bibescu, până la intersecţia cu str. Râului; – str. Ecaterina Teodoroiu, de la intersecţia cu str. Bucovăţ, până la intersecţia cu str. Câmpia Islaz; În ziua de 05.12.2019, intervalul orar…
Polițiștii de combatere a criminalității organizate împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. din Craiova au ridicat 140 de grame de cannabis, 30 de grame de rezina de cannabis şi 9 doze de cocaină. Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. La data de 28 noiembrie 2019, poliţiştii antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova au surprins în flagrant delict doi bărbați, de 33, respectiv 36 de ani, din Caracal, imediat după momentul ridicării unui colet expediat din strainătate, prin intermediul unei firme de curierat. În urma…
Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova va asigura măsurile de ordine publică și siguranța spectatorilor, care vor fi prezenți la partida de fotbal disputată între echipele Universitatea Craiova – FC Botoșani. Meciul se va juca în data de 05 decembrie a.c., pe Stadionul „Ion Oblemenco” din municipiul Craiova, începând cu ora 18.00. Accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 16.00, doar pe bază de bilete sau abonamente. Intrarea în stadion, accesul publicului prin turnichete, paza vestiarelor și protecția arbitrilor, îndrumarea și supravegherea publicului în stadion se va realiza…
Prim-Ministrul Ludovic Orban a avut o întrevedere, la Palatul Victoria, cu delegația Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), condusă de Charlotte Ruhe, Managing Director pentru Europa Centrală și de Est. Întâlnirea a avut drept scop prezentarea noii strategii de țară pentru perioada 2020-2025 a Băncii, care a inițiat un proces de consultare publică cu autorități ale administrației publice, cât și cu mediul de afaceri și cu societatea civilă. Subiectele abordate în cadrul întrevederii au vizat aspecte relevante pentru activitatea BERD în România, în directă legătură cu prioritățile prevăzute în…
Salonul Internațional de Caricatură ʺNicolae Petrescu – Găinăʺ se va deschide în ziua de 5 Decembrie 2019, ora 11.00, la sediul Muzeului Olteniei. Acest eveniment cultural a ajuns, în acest an, la cea de a XII-a Ediție, proiectul luând naștere în anul 2007. Organizatorii evenimentului sunt Muzeul Olteniei Craiova, în colaborare cu Asociația Caricaturiștilor Profesioniști din România. Au fost primite inițial un număr de 328 de lucrări din care juriul a selectat pentru a fi expuse în cadrul salonului 160 de piese. Pe lângă cele care au concurat pentru unul…