Browsing: Imagine

La data de 14 ianuarie a.c., poliţişti din cadrul Secţiei 4 Poliţie Craiova, împreună cu un jandarm din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Craiova, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, care se deplasa pe strada Nicolae Iorga. Întrucât conducătorul autoturismului respectiv nu a oprit la semnalele efectuate, s-a procedat la urmărirea acestuia pe mai multe străzi, având în funcțiune semnalele acustice și luminoase ale autospecialei, timp în care conducătorul autoturismului a fost somat să oprească. Bărbatul de la volan a oprit pe strada Grigore Pleşoianu, unde a coborât…

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează joi, 16 ianuarie 2020, la ora 13.00, în Sala „Marin Sorescu”, videoconferința „Summer Work and Travel – Student Outreach 2020”. Videoconferința se desfășoară la American Corner București și este transmisă simultan la American Corner Craiova, Cluj și Iași. Rolul videoconferinței este de a promova programul SWT în rândul studenților. La această videoconferință vor participa și aproximativ 20 de studenți înscriși la Facultatea de Litere, precum și la Facultatea de Științe Sociale din cadrul Universității Craiova.

Dumitru Cârciumaru, dirijor cu amplu repertoriu muzical, şi pianista Andreea Bratu, care a cântat pe scena prestigioasei Carnegie-Weill Hall, prezintă vineri, 17 ianuarie, ora 19, un program integral Beethoven, în cadrul stagiunii Classic+. Evenimentul face parte din seria de concerte dedicate sărbătoririi Anului Beethoven, cu prilejul împlinirii a 250 de ani de la naşterea titanului de la Bonn. În program: Ludwig van Beethoven: Concertul nr. 3 în Do minor pentru pian și orchestră, op. 37 Simfonia nr. 3 în Mi bemol major, op. 55, „Eroica” Dumitru Cârciumaru Absolvent al Academiei…

Conform datelor transmise de către staţiile hidrometrice aflate pe teritoriul Administraţiei Bazinale de Apă Jiu, vremea s-a menţinut caldă pentru această dată calendaristică. Cerul a fost variabil mai mult senin. Vântul a suflat în general slab. Pe arii extinse, mai ales dimineaţa şi noaptea a fost ceaţă. Temp.max. = 10.0 gr. la Calafat. Temp. min. = – 9.0 gr. la Polatistea (HD), Turburea (GJ) şi -5.0 gr. la Craiova, Calafat si Bechet. Grosimea maxima a stratului de zăpadă înregistrată în interval în bazinul hidrografic Jiu: la sh Petrosani: strat de…

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” marchează împlinirea a 170 de ani de la naștere poetului Mihai Eminescu prin organizarea unei expoziții de carte intitulată „Mihai Eminescu – 170 de ani de la naștere”. Expoziția va putea fi vizitată începând de miercuri, 15 ianuarie 2020, în Salonul expozițional al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”. Dintre titlurile expuse în cadrul expoziției dedicate marelui poet amintim: Mihai Eminescu, Opere, Vol. I – Poezii tipărite în timpul vieții, ediție critică îngrijită de Perpessicus, Fundație pentru Literatură și Artă „Regele Carol II”, 1939,…

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează miercuri, 15 ianuarie 2020, la ora 17.00, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, vernisajul expoziției de artă plastică „Eminesciana”. În prezența invitaților Nicolae Marinescu, Ovidiu Bărbulescu și Elmira Sebat, artiștii Cristofir Ana Maria, Dobrin Albert, Gaşpar Lidia, Grădinaru Florin, Ionescu Liana, Rădulescu Gabriela, Sălcianu Nela Marinela, Scarlat Ileana Claudia, Stoian Cosmin, Scurtu Dan, Panait Bogdan și Goanţă Sorin, din grupul artiștilor plastici Art Amicis, vor expune lucrări ce ilustrează versuri semnate de poetul Mihai Eminescu. Prezentarea lucrărilor va fi realizată de prof. Magda…

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează miercuri, 15 ianuarie 2020, la ora 11.00, în Sala „Marin Sorescu”, în cadrul seriei de evenimente dedicate poetului Mihai Eminescu, vizionarea filmului „Un bulgăre de humă”. Filmul românesc „Un bulgare de humă” a fost realizat în anul 1989, în regia lui Nicolae Mărgineanu după un scenariu de Mircea Radu Iacoban și aduce în prim-plan prietenia dintre Ion Creangă și Mihai Eminescu. În rolurile principale interpretează actorii Dorel Vișan, Adrian Pintea, Mioara Ifrim și Maria Ploae. La eveniment vor participa elevii Școlii Gimnaziale „Mihai…

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” marchează „Ziua Culturii Naționale” și împlinirea a 170 de ani de nașterea lui Mihai Eminescu prin organizarea mai multor evenimente culturale, menite să aducă un omagiu marelul poet național. Un moment inedit va consta în expunerea unei pânze cu lungimea de 7 metri, pe care se regăsesc, cusute cu acul și ață, cele 98 de strofe ale poeziei „Luceafărul”. Doamna Maria Tudor, în vârstă de 73 de ani, este din localitatea Cugir. Vreme de trei ani, doamna Maria Tudor a țesut pe pânză de…

Administrația Națională de Meteorologie a emis, pentru orele următoare, un COD GALBEN de ceaţă care determină reducerea vizibilăţii, local sub 200 m şi izolat sub 50 m. De asemenea, izolat se poate forma polei și chiciură. Județul Olt: Corabia, Brastavățu, Izbiceni, Rusănești, Ianca, Tia Mare, Vădăstrița, Cilieni, Traian, Grojdibodu, Vișina, Redea, Rotunda, Obârșia, Deveselu, Scărișoara, Studina, Giuvărăști, Orlea, Gârcov, Bucinișu, Ștefan cel Mare, Vlădila, Vișina Nouă, Gura Padinii, Vădastra, Grădinile, Urzica. Județul Dolj: Craiova, Calafat, Băilești, Dăbuleni, Poiana Mare, Moțăței, Segarcea, Sadova, Daneți, Călărași, Valea Stanciului, Ciupercenii Noi, Maglavit, Cetate,…

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează marți, 14 ianuarie 2020, la ora 13.00, în Sala „Academician Dinu C. Giurescu”, lansarea volumului „Albumul cu fotografii mișcate”, autor Mitel Girleanu. La lansarea volumului vor participa invitații: Constantin Câşlaru, Mihai Marcu, Ion Dascălu, Valentin Staicu, Irinel Cănureci, Marcel Voinea , Nincu Mircea Lucian. „Ajungi la o vârstă la care constați că ai amintiri. Maldăre, maldăre! Te tragi atunci ușor la gura Karmei, unde e cald și unde se spun povești frumoase…mai iei câteva și le scoți în Lumină, le bagi în carte…

1 923 924 925 926 927 1.566

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !