Browsing: Imagine

„Ziua Sportului Curat” va fi marcată în fiecare an pe 10 aprilie, România alăturându-se astfel statelor care au aderat la Convenția internațională împotriva dopajului în sport și a Codului Mondial Anti-Doping. În acest sens, Guvernul a adoptat o Hotărâre. Pentru a sărbători această zi, se vor organiza acțiuni de educare, informare și prevenire a dopajului în sport, adresate îndeosebi tinerilor, cu precădere sportivi și practicanți ai sportului recreativ, precum și personalului din anturajul acestora. Scopul este acela de a avertiza cu privire la pericolele utilizării substanțelor interzise. și alte autorități…

In aceasta dimineata, politisti din cadrul Serviciului de Investigarea Infractiunilor Economice, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Craiova, au efectuate 12 perchezitii domiciliare in baza mandatelor emise de magistrati. Oamenii legii au descins in 12 locatii din municipiul Craiova(4), comuna Carcea(2), dar si in comuna Marsani(6) la locuintele unor persoane banuite de comiterea unor fraude in domeniul achizitiilor publice, in perioada 2011-2014. dar si la sediul unei institutii publice locale. In urma perchezitiilor au fost ridicate in vederea continuarii cercetarilor mai multe inscrisuri, iar pentru…

Guvernul a aprobat legislația secundară pentru punerea în aplicare a modificărilor aduse Legii privind înființarea Agenției Naționale de Locuințe, referitoare la facilitățile de locuire pentru tinerii cărora sursele de venit nu le permit achiziția unei locuințe în proprietate sau închizierea în condițiile pieței, inclusiv pentru tinerii specialiști din sănătate și învățământ. Printr-o Hotărâre, Guvernul a adoptat modificarea și completarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe. Astfel, se modi­fică vârsta până la care pot primi repartiţie pentru locuinţă tinerii, respectiv în cel mult…

Casa de Cultură „Traian Demetrescu” din Craiova organizează vineri, 8 aprilie 2016, ora 18:00, o nouă întâlnire din cadrul proiectului „Prăvălia culturală îți dă rendez-vous la Tradem!”. Este un moment festiv pentru prăvăliași, care serbează chiar în acea zi 10 ani de la apariția primului număr al revistei on-line (http://pravaliaculturala.ro/). După o scurtă evocare a începuturilor revistei și a drumului parcurs, va urma obișnuita dezbatere „la tejghea”, care va avea de data aceasta tema: „Vârste/ Maturități”. Toți cei care vor să împărtășească o părere sau un gând despre primii lor…

Stagiunea „Europa” a ajuns la cea de-a 22 -a săptămână dedicată galeriei muzicii clasice europene. Malta deschide luni, 4 aprilie, o nouă filă în istoria acestui complex şi inedit proiect muzical, cu întâlnirea dintre melomanii craioveni şi dirijorul Colin Attard de la Aurora Opera House. Ziua de marţi este rezervată recitalului neconvențional susţinut de mezzosoprana Graziella Debattista Briffa, studentă – master la Royal Academy of Music – London, acompaniată la pian de Corina Stănescu. Joi, muzicienii maltezi se prezintă, în sala „Filip Lazăr” a Filarmonicii, iar vineri are loc Concertul…

Diversificarea formelor de manifestare a adolescenților din ultimii ani, în special a tinerilor care au înclinații spre comiterea unor fapte antisociale, impune realizarea de eforturi în scopul găsirii celor mai eficiente mijloace de contracarare a efectelor nocive ale acestui fenomen. Este necesară, aşadar, o implicare şi o colaborare mai strânsă între instituţiile care se ocupă de educarea şi protecţia minorilor – familie, şcoală, poliţie, autorităţi locale, comunitate etc. – în vederea creşterii siguranţei acestora, a imprimării unui comportament civilizat şi a unui respect mai mare faţă de lege. Astfel, în…

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări Dolj au depistat, în data de 29 martie a.c., cu şedere ilegală, doi bărbaţi în vârstă de 31 şi respectiv 24 de ani, din Siria, în cadrul unor acţiuni de prevenire şi combatere a şederii ilegale a străinilor, pe raza de competenţă. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că persoanele în cauză au intrat în România în baza Regulamentului C.E. 539/2001, beneficiind de maximum 90 de zile de şedere în decursul a oricărei perioade de 180 de zile precedente fiecărei…

Primăria, Consiliul Local şi Căminul Cultural Giurgiţa au inaugurat ieri, 31 martie 2016, un punct muzeistic în incinta căminului. Evenimentul a fost sărbătorit prin momente de cântece şi dansuri populare, o masă “Dolju-n bucate” de la Giurgiţa, dar şi printr-un concurs, “Obiceiuri de primăvară”, la care au participat copii din localitate, în juriul căruia a fost reprezentat şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj. “Punctul muzeistic cuprinde o expoziţie etnofolclorică de fotografii cu obiceiurile şi oamenii locului, o expoziţie etnografică, în care avem piese de port popular,…

O comisie constituită în baza Ordinului Ministrului Culturii nr. 19 din 9.03.016 a efectuat o vizită în data de 30 – 31 martie şi 1 aprilie 2016 pentru verificarea în teren a conformităţii lucrărilor efectuate la Parcul Nicolae Romanescu din Craiova – cod Lista Monumentelor Istorice DJ -II- a – A-07924 – cu documentaţia avizată de Ministerul Culturii şi evaluarea impactului cultural al intervenţiilor municipalităţii efectuate asupra monumentului istoric în zona sa de protecţie. Au fost prezenţi reprezentanţii primăriei împreună cu cei doi viceprimari, Dan Daşoveanu şi Mihail Genoiu, Secretarul…

Asociaţia Erasmus Student Network Craiova (ESN Craiova), în colaborare cu Universitatea din Craiova, Departamentul de Relaţii Internaţionale, au deosebita plăcere de a vă invita la evenimentul International Erasmus Games – faza națională care se va desfăşura în perioada 01 – 03 Aprilie 2016, la Universitatea din Craiova, în sala de sport a Facultății de Drept. INTERNATIONAL ERASMUS GAMES – este o activitate ESN realizată la inițiativa ESN Polonia și ESN Italia. Din anul 2015 activitatea a devenit un proiect internațional ESN ce are loc la nivel local, național și internațional.…

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !