Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește luni, 10 iunie, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, începând cu ora 17.00, lansarea numărului 5/2019 al revistei „Mozaicul”. În cadrul evenimentului va fi lansat și volumul „Floare de cireș”, autor Ramona Bădescu, va fi prezentat proiectul de istorie vizuală a Craiovei –„Discover Craiova” și vor fi lecturate mai multe articole. Evenimentul va fi moderat de Nicolae Marinescu, iar Mihaela Albu, Ramona Bădescu, Petrișor Militaru și Lucian Săuleanu vor participa în calitate de invitați. La finalul întâlnirii, participanții vor asista la un moment…
Browsing: Imagine
Ca partid al apărării drepturilor fundamentale ale cetățenilor ALDE consideră că dreptul la dialog social și consultare publică precum și dreptul la asociere, consfințite și prin Legea fundamentală trebuie afirmate permanent în practica relațiilor sociale din țara noastră. Apreciem că, pentru a respecta litera și spiritul Constituției și pentru a sluji așa cum trebuie obiectivului stabilității și păcii sociale, este nevoie de reluarea unui dialog social permanent și aprofundat cu partenerii sociali atât la nivel teritorial cât și la nivel național. Problemele care privesc interesele legitime ale partenerilor sociali, toate…
Administraţia Bazinală de Apă Jiu, prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Dolj a intervenit, astăzi, în două puncte slabe de la Dunăre, pentru a proteja gospodăriile şi terenurile oamenilor. Prima interveţie efectuată de către angajaţii S.G.A Dolj a fost în oraşul Calafat, zona Ciupercenii Vechi, pentru a apăra 4 gospodarii. Mai exact, cei 20 de muncitori au construit un dig format din 500 saci cu nisip si 20 kg de folie. Subliniem că aici o casă se află în zona inundabilă, motiv pentru care a fost nevoie de protecţia acestui…
Din cauza prognozei meteo nefavorabile anunțată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), vă informăm că evenimentul ”Pătura care citește”, organizat de Biblioteca Județeană Alexandru și Aristia Aman și programat în cadrul Zilelor Municipiului Craiova, în această după-amiază, joi 06.06.2019, de la ora 17:00, în părculețul Mercur din Piața Mihai Viteazu (pe iarbă) a fost anulat. Sărbătoarea craiovenilor continuă, în această seară, cu spectacolul din cartierul Craiovița Nouă, ce se va desfășura conform programului inițial, după cum urmează: – 18.00 – 22.00 / Seara, prin cartier… / Cartierul Craiovița – zona…
În spiritul tradiţiei Europene, în România, Zilei Eroilor i s-a conferit prin lege statutul de sărbătoare naţională, ziua în care creştinii ortodocşi sărbătoresc anual, la 40 de zile de la Sfintele Paşti, Înălţarea Domnului. Evenimentul marchează în mod simbolic, momentul de pomenire a Eroilor români, căzuţi la datorie pentru apărarea şi reîntregirea ţării. Joi, 06 iunie a.c., la monumentele Eroilor Jandarmi ridicate în localitatea Palilula în memoria Slt. p.m. Nicolae Ungureanu şi cel din localitatea Ghizdăveşti ridicat în memoria Slt. p.m. Aurel Radu, ambii căzuţi la datorie în ziua de…
5 trofeee de excelenţă şi 9 medalii de aur şi argint pentru cercetarea ştiinţifică din Craiova. Cercetătorii universitari craioveni au participat cu nouă invenții la EUROINVENT 2019 (European Exhibition of Creativity and Innovation), cel mai mare şi mai important Salon de invenții din Sud-Estul Europei, desfășurat în perioada 16-18 mai 2019, la Iași. La Salon au intrat în competiție peste 550 de invenții din peste 30 de ţări din Europa, Asia, America de Nord, Africa. Rezultate EUROINVENT 2019 Trofee – Trofeul „Sinergy Award” acordat Universităţii din Craiova de către Juriul…
Un bărbat din Mehedinți a fost reținut pentru 24 ore. B. M. este acuzat de procurorii DIICOT de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat şi contrabandă. În fapt s-a reţinut că, începând cu anul 2019, inculpatul B. M. împreună cu inculpaţii J. L., L. V., precum şi cu alte persoane, s-au constituit într-un grup infracţional organizat, care a acționat în mod coordonat în scopul săvârșirii unor infracțiuni din sfera contrabandei cu produse accizabile, respectiv ţigări nemarcate sau marcate necorespunzător. La data de 03.06.2019, cu ocazia percheziţiilor domiciliare…
Doi doljeni din Bistreț au ajuns, în această după-amiază, în fântână. Aceștia au fost salvati de către pompierii de la Secția de Pompieri Băilești. Femeia, 68 ani, a fost îngrijită la fața locului și apoi preluată de către un echipaj medical și transportată la Spitalul Băilești. Barbatul, 38 ani, fiul femeii, a fost preluat de către un echipaj de poliție și i s-a deschis dosar penal pentru violență în familie. Acesta era cunoscut cu afecțiuni psihice și urma să fie internat într-o unitate de profil.
Ca urmare a unor informații vehiculate în mass media, potrivit cărora „mii de judecători și procurori ar fi fost interceptați ilegal de DNA în ultimii cinci ani”, Biroul de Informare și Relații Publice face următoarea precizare: În vederea prezentării unui punct de vedere întemeiat pe o situație statistică riguroasă privind aceste aspecte, conducerea DNA a dispus colectarea datelor de la nivelul tuturor secțiilor și al serviciilor teritoriale pentru perioada 1 ianuarie 2014-23 octombrie 2018 (ultima dată reprezentând momentul la care dosarele cu magistrați au fost predate Secției pentru investigarea Infracțiunilor…
„Numărul cazurilor oncologice din România ar putea fi diminuat cu până la 50% prin evitarea factorilor de risc, printr-un stil de viață sănătos, dar pentru o asemenea schimbare de mentalitate colectivă este necesar efortul conjugat al mai multor instituții publice și organizații, atât locale, cât și naționale și internaționale” – a declarat Președintele CNAS, Răzvan Vulcănescu, în cadrul unui simpozionului dedicat combaterii și controlului cancerelor. Sub deviza „Leaving no one out” („Nimeni nu trebuie lăsat în urmă”), lucrările simpozionului s-au concentrat în jurul elementelor esențiale ale Planului Național de Control…