La sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Oltenia” al Județului Dolj, a avut loc, azi 01.08.2019, festivitatea organizată cu prilejul avansării în grad, la termen, a unui numar de 87 cadre militare dintre care 10 ofițeri, 1 maistru militar şi 76 subofiţeri. Activităţile au debutat cu ridicarea Drapelului pe catarg şi intonarea Imnului Naţional, în prezenţa întregului personal, iar după primirea onorului şi a raportului, inspectorul-şef al ISU Dolj a dat citire ordinelor de înaintare în grad şi a felicitat cadrele militare pentru modul exemplar în care şi-au îndeplinit atribuţiile…
Browsing: Imagine
Consiliul Judeţean Dolj şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj vă invită luni, 5 august 2019, ora 12:00, la Galeriile „Cromatic“, la vernisajul Expoziției de pictură „Zestrea naturii“, realizată de Magda Alexandrescu, profesor de educație plastică la Liceul Teoretic „Ioniță Asan“ din Caracal. „Pendulând între forma naturală și cea stilizată, Magda Alexandrescu alege să ne prezinte în această expoziție o lume sensibilă, împrumutată din arealul botanicii. Sub pensula sa, macii, floarea soarelui, cicoarea, bujorul românesc și celelalte flori din cununa expozițională creează un ambient plăcut, dătător de…
În data de 1 august, Guvernanța programului Capitala Tineretului din România a anunțat oficial rezultatele evaluării formularelor de candidatură din Runda I. Municipiul Craiova este în finala competiției alături de Municipiul Constanța, iar pe această cale dorim să le mulțumim membrilor juriului pentru feedback-ul pozitiv oferit și totodată pentru propunerile formulate în vederea îmbunătățirii candidaturii. Conceptul #UPtoYOUth își propune să aducă în prim plan tinerii prin implicarea activă a acestora în viața comunității. Prin această construcție ne dorim să dezvoltăm proactivitatea tinerilor din comunitatea craioveană, acest “YOU” din UPtoYOUth având…
Corupția ucide, Vrem o țară că afară, Ieșiți din casa daca va pasa, Nu-ncercati sa va va asceti, știm prea bine cine sunteti, sunt doar câteva dintre sloganurile aflate pe bannerele afișate sau scandate de câteva zeci de adolescenți, in Piata Mihai Viteazu, din Craiova. După aproximativ 20 minute, adolescenții au plecat într-un marș tăcut prin centrul Craiovei, revenind în Piața Prefecturii pe strada A.I. Cuza. „Vrem să arătăm că suntem solidari cu cazul de la Caracal. Trebuie să ripostăm, să ieșim cu toții, să ne străgăm oful, pentru că…
Polițiștii de imigrări din Dol au depistat 4 cetățeni străini care au declarat că sunt din Afganistan și care nu aveau un drept de ședere pe teritoriul României. În urma audierilor, aceștia și-au exprimat dorința pentru obținerea unei forme de protecție internațională din partea statului român și au fost cazați în Centrul Regional de Proceduri și Cazare pentru Solicitanților de Azil Giurgiu, unde vor parcurge procedura de azil. Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări Dolj, au desfăşurat, în data de 29 iulie a.c., o acțiune pe linia…
Efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică la meciul internațional (retur al turului 2 Europa League) dintre UNIVERSITATEA CRAIOVA și HONVED BUDAPESTA în data de 01 august a.c. Accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 17.00, pe bază de bilete și abonamente, iar partida de fotbal va începe la ora 19.15 Intrarea în stadion, accesul publicului prin turnichete, paza vestiarelor și protecția arbitrilor, îndrumarea și supravegherea publicului în stadion se va realiza cu agenți ai societății de pază…
Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) este unul dintre principalii parteneri ai Programului guvernamental Start-Up Nation, oferind si in cadrul celei de- a doua editii a programului un produs de garantare dedicat pentru creditele punte acordate de CEC Bank si Banca Transilvania. FNGCIMM s-a pozitionat in campania 2017-2018 ca principal sustinator al start-up-urilor declarate eligibile si care au solicitat creditul punte, obligatiile de rambursare fiind garantate de catre FNGCIMM in proportie de maxim 80%. Incepand cu data de 25 iulie 2019, ca urmare a dinamicii pozitive a rezultatelor…
Sezonul taberelor școlare este în plină desfășurare, iar interesul pentru acestea se află pe o pantă ascendentă în ultimii ani. Firesc se nasc mai multe întrebări, dar uneori nu sunt puse în ordinea corectă. De ce să trimit copilul în tabără? S-a răspuns pe larg și este evident că taberele specializate pentru o anumită activitate sunt mult mai folositoare. Ce să-i pun în bagaj? De cele mai multe ori copilul este încărcat mai mult decât trebuie. Cu cine să-l trimit? Aceasta este o întrebare care s-a pus mai puțin, deși…
Astăzi, 30 iulie 2019, s-au afișat rezultatele inițiale la examenul național de definitivare în învățământ, anul școlar 2018-2019. În urma afișării rezultatelor în județul Dolj, am centralizat următoarele date: 163 candidați au susținut proba scrisă Procent de promovabilitate medii peste 8 – 77,30% Au fost obținute 3 medii de 10(zece) la disciplinele: Psihopedagogie specială, Limba și literatura franceză, Cultură civică. Calendar: 07-1.08.2019 Înregistrarea contestaţiilor 08-5.08.2019 Soluționarea contestaţiilor 08.2019 Afişarea rezultatelor finale
Licitația deschisă organizată în vederea atribuirii contractului de lucrări pentru modernizarea drumului județean 552 Craiova – Mofleni – Bucovăț – Terpezița – Sălcuța – Vîrtop – Caraula – Cetate se află în desfășurare, după ce valoarea totală a proiectului cu finanțare europeană a fost majorată la aproape 50 de milioane de euro, prin hotărâre a Consiliului Județean (CJ) Dolj, ofertele putând fi depuse până la data de 9 septembrie. „Modernizarea DJ 552 Craiova – Cetate reprezintă cel mai amplu proiect derulat de instituția noastră în actualul exercițiu financiar, din punct…