Polițiștii de la Imigrari au fost prezenți, în week-end, la Craiova, pentru  ca Festivalul  INTENCITY Craiova să se desfăşoare în condiţii de siguranţă și din acest puct de vedere. O persoană a fost depistată cu şedere ilegală.

Astfel, în cadrul activităţilor întreprinse, polițiștii de imigrări au depistat un bărbat din Turcia, în vârstă de 20 ani, care nu a părăsit teritoriul României la expirarea vizei de ședere.

Din verificările efectuate s-a constatat faptul că acesta a intrat legal în țara noastră, în anul 2022, în baza unei vize de scurtă ședere, cu drept de ședere de 60 de zile, însă la expirarea dreptului de ședere nu a părăsit teritoriul României.

Bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu avertisment în conformitate cu prevederile O.U.G. 194/2002, republicată, privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare.  

De asemenea, pe numele cetăţeanului strain a fost emisă decizie de returnare, cu termen de plecare voluntară de 15 zile de pe teritoriul ţării noastre.

Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă organizarea unor astfel de acţiuni privind combaterea şederii şi muncii ilegale, solicitând cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.

Contăm pe respectul dumneavoastră faţă de legislaţia în domeniul migraţiei şi vă invităm să ne contactaţi pentru orice aspect referitor la aplicarea prevederilor legale în domeniu, la tel. 0251/407500 sau vizitând site-ul public la adresa www. igi.mai.gov.ro.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !