Proiectul „Pregătiți pentru viitor” este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman, Axa prioritară nr. 6 „Educație și competențe”, având ca perioadă de desfășurare intervalul 5 septembrie 2018 – 4 septembrie 2019. Este un proiect care vizează, în linii mari, creșterea calității pregătirii profesionale a absolvenților Universității „Spiru Haret”, creșterea numărului de absolvenți cu studii superioare care își găsesc un loc de muncă la finalizarea studiilor, creșterea productivității muncii în întreprinderile ce vor angaja studenții participanți la activitățile din prezentul proiect, precum și creșterea numărului de persoane cu un traseu profesional optim.
Este un proiect dedicat în întregime studenților noștri. Spun asta deoarece dintr-un total de 377 de persoane înscrise pentru a face parte din grupul țintă, au fost aleși 280 de studenți și masteranzi din cadrul Universității „Spiru Haret”, Facultatea de Științe Juridice, Economice și Administrative din Craiova, care au îndeplinit condițiile prevăzute în metodologie. Selecţia grupului ţintă s-a realizat cu respectarea principiului egalităţii de şanse şi nediscriminării, fără condiţionări, deosebiri, excluderi, preferinţe, restricţii bazate pe criterii de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, vârstă, handicap, situaţie sau responsabilitate familială şi alte asemenea criterii care pot conduce la acte de discriminare directă sau indirectă. Selecția a ținut cont de motivația studenților de a participa la activitățile proiectului. Grupul țintă conține 213 de persoane din mediul urban, 67 de persoane din mediul rural, 151 de persoane de sex feminin și 129 de persoane de sex masculin. Până în prezent am facilitat accesul grupului ţintă la activităţile proiectului, respectiv „Organizarea și desfășurarea stagiilor de practică”, „Activitatea de consiliere și orientare profesională pentru studenții din grupul țintă”, „Realizarea unei rețele de colaborare în domeniul ocupării și formării profesionale”, și am monitorizat totodată participarea membrilor grupului la aceste activități. Rețeaua de colaborare înființată la acest moment în cadrul proiectului cuprinde, pe de o parte, Universitatea Spiru Haret, prin Facultatea de Științe Juridice, Economice și Administrative Craiova, și, pe de altă parte, potențiali angajatori din Regiunea S-V Oltenia. Activitățile propuse  în cadrul rețelei vizează schimbul de informații între cei doi poli de interes (angajatori și angajați) cu privire la necesarul de forță de muncă și de competențe profesionale pe piața muncii. De asemenea, pe viitor, în cadrul rețelei se vor organiza întâlniri între reprezentanți ai potențialilor angajatori și studenți din grupul țintă în vederea identificării oportunitaților de angajare.
Până în prezent s-au desfășurat trei stagii de practică ce au vizat studenți și masteranzi de la specializările Finanțe și administrație publică europeană, Audit intern în sistemul public și privat, Management, Administrație public și Drept. În perioada octombrie 2018-ianuarie 2019, experții noștri au contactat firme și instituții din regiunea S-V Oltenia, cu precădere din Craiova, cărora le-au prezentat obiectivele proiectului. În urma întâlnirilor stabilite cu reprezentanți ai acestor firme, au fost încheiate protocoale de colaborare. Întâlnirile s-au concretizat în organizarea, în data de 28.02.2019, a primului workshop, denumit „Criterii de performanță la locul de muncă”, din seria celor patru propuse în cadrul proiectului. Totodată, studenții implicați în proiectul „Pregătiți pentru viitor” simulează în prezent anumite procese economice și de afaceri, care au loc în cadrul unor firme de exercițiu.
Workshop-ul „Criterii de performanță la locul de muncă” este primul din seria celor patru evenimente propuse în cadrul activității de realizare a unei rețele de colaborare, în domeniul ocupării și formării profesionale, și contribuie la atingerea obiectivului de facilitare a tranziției de la școală la viața activă. Au participat peste 80 de persoane, printre care s-au numărat membri ai grupului țintă, parteneri din cadrul rețelei de colaborare și membrii echipei de implementare a proiectului. Workshop-ul “Criterii de performanță la locul de muncă”, fiind primul eveniment din seria întâlnirilor periodice între membrii rețelei și grupul țintă, și-a propus conștientizarea de către studenți a cerințelor potențialilor angajatori în ceea ce privește performanțele la locul de muncă. Evenimentul s-a desfășurat într-o manieră interactivă, accentul punându-se pe dinamica discuțiilor și pe disponibilitatea reprezentanților rețelei de a oferi informații punctuale, precum și de a răspunde întrebărilor membrilor grupului țintă. Următoarele workshop-uri vizează teme precum relația între dezvoltarea întreprinderii și dezvoltarea carierei, pași către o carieră de succes și activitățile umane și necesitatea protejării mediului înconjurător.
Până acum, au participat la stagiile de practică 140 de studenți și masteranzii din cadrul facultății noastre. Ei au mers în centre care corespund atât criteriilor enunțate în cuprinsul cererii de finanțare cât și nevoilor de învățare, în funcție de specializarea fiecărui participant. Au fost selectate ca centre de practică, pentru masteranzii de la specializările FAPE și AISPP, niște societăți cu specialiști în domeniul auditului și expertizei contabile, respectiv SC RM ACCOUNT CONSULTING SRL și SC KLASS ENTERPRISE SRL, pentru studenții de la specializarea Administrație publică, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, Consiliul Județean Dolj și Primăria Craiova, pentru studenții de la Management, SC HELIN´S TRADING SRL, iar pentru studenții de la specializarea Drept a fost selectat ca centru de practică Compania de Apă OLTENIA SA. Practicanții au manifestat un interes constant pe perioada practicii și s-au arătat încântați cu privire la beneficiile sale, declarând că le-a pus în valoare latura aplicată a cunoștințelor teoretice deja însușite în timpul școlii. Totodată, studenții participă la activitățile a două firme de exercițiu, unde simulează procesele economice și de afaceri care au loc în cadrul firmelor-mamă din domeniile de specializare inteligente. Prin participarea la aceste activități, studenții fac vizite de job-shadowing, pentru conștientizarea importanței inițiativelor de inovare socială, participă la workshop-uri și fac vizite de studiu în locația firmelor-mamă, pentru a aplica cele învățate.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !