Claudiu Manda și-a anunțat retragerea de la ședia filialei doljene a PSD în cadrul Conferinței Organizației Județene de miercuri. Noul președinte al PSD Dolj este Cosmin Vasile, președintele Consiliului Județean Dolj.
”Sunt 12 ani cu care mă mândresc, 12 ani de muncă alături de voi, 12 ani de rezultate politice, 12 ani de rezultate administrative. Și putem să vorbim de un stadion, drum expres, spital regional, drumuri județene, școli, spitale, lucruri la care am putut și eu împreună cu colegii mei am reușit să facem viața mai bună decât înainte pentru cetățenii județului Dolj. Cosmin Vasile este membru PSD din martie1997, este membru al organizației de tineret din 2001 și suntem în această echipă de peste 25 de ani. Am crescut împreună, ne-am sprijinit reciproc, este un om extraordinar, un om capabil ca în orice secundă să preia funcția de președinte al PSD Dolj. Și iată că a venit această secundă și să ducă mai departe organizația județeană a PSD așa cum am gândit-o împreună, așa cum am construit-o. Un singur lucru vreau să îi spun să rămâi neschimbat, rămâi același om pe care îl știm toți, serios, muncitor, implicat, onest, dedicat, empatic, un om care a reușit în mare măsură să țină această organizație unită. Un om care știe ce înseamnă să derulezi programe europene, care știe ce înseamnă nevoile oamenilor”, a anunțat Claudiu Manda.
Cosmin Vasile, noul președinte al PSD Dolj, a preluat conducerea organizației de la Claudiu Manda, subliniind importanța continuității, a unității și a performanței echipei. În discursul său, a mulțumit lui Claudiu Manda pentru viziunea și forța cu care a condus organizația, transformând-o într-un model la nivel național. Cosmin Vasile a reafirmat angajamentul de a menține PSD Dolj cea mai puternică organizație din România și a evidențiat rezultatele obținute în infrastructură, sănătate și educație.
„Sub conducerea lui Claudiu Manda, organizația noastră a devenit un model național. Nu cred că sunt mulți lideri în țară care să se laude cu aceste performanță. Avem o echipă care a crescut de la an la an, o structură care a arătat ce înseamnă unitate, muncă și rezultate. În 12 ani de conducere, am bătut recordurile tuturor și, când am văzut că nu mai avem pe cine să depășim, am început să ne batem propriile recorduri. În acest fel am câștigat toate rundele de alegeri și am oferit cele mai multe voturi din țară pentru candidații noștri la prezidențiale. Cunosc fiecare localitate, fiecare comună, fiecare om care muncește pentru partid și știu ce înseamnă munca voastră, zi de zi, în slujba comunităților. Știu ce înseamnă să lupți, să explici, să convingi, să reziști. Și tocmai de aceea, promisiunea mea este simplă și clară: vom merge mai departe împreună, cu aceeași determinare, cu aceeași credință și cu aceeași țintă; să rămânem cea mai puternică organizație din România! Avem experiență, avem echipă, avem rezultate. Dar mai presus de toate, aici la Dolj, noi avem încrederea oamenilor. Iar această încredere trebuie onorată prin muncă, prin respect și prin unitate. Drumul Expres Craiova–Pitești, Aeroportul Internațional Craiova, modernizarea drumurilor județene, spitalele noi, investițiile în sănătate, educație și infrastructure, toate acestea nu sunt doar realizări tehnice, sunt dovezi ale unei administrații eficiente și responsabile, ale unei colaborări extraordinare între oameni dedicați, pe care eu, doamna primar Lia Olguța Vasilescu și toți ceilalți 87 de primari PSD din județ le-am dat deja. Să mergem înainte, împreună, cu încredere și cu mândria de a fi parte din cea mai puternică echipă din România, PSD Dolj!”, a subliniat Cosmin Vasile, noul președinte al organizației județene a PSD Dolj.
În cadrul aceleiași conferințe s-a votat în unanimitate moțiunea de susținere a lui Sorin Grindeanu ca lider al partidului, în contextul Congresului Național al PSD ce va avea loc pe 7 noiembrie. Lia Olguța Vasilescu, primarul municipiului Craiova, a arătat aportul pe care Sorin Grindeanu l-a avut pentru marile investiții în infrastructură din Oltenia și nu numai.
“Am fost printre primii lideri PSD care i-au spus lui Sorin Grindeanu că trebuie sa candideze, pentru motivul că este unul dintre miniștrii care a performat, care a dovedit ca poate face 400 de km de autostradă și drum expres, mai mult decât toți miniștrii transporturilor de la revoluție la un loc, dar mai ales pentru că a înțeles că, intr-un partid contează în primul rând echipa! Și eu voi face parte din echipa lui, voi fi in Biroul Permanent pe un loc atribuit prin statut președintelui Asociației Municipiilor din Romania și il voi ajuta sa câștige bătăliile electorale viitoare! Care nu vor fi ușoare, dar așa cum arată noua echipa a PSD, ne vor conduce la victorie!”, a declarat Lia Olguța Vasilescu.
Sorin Grindeanu a arătat care este direcția către care se îndreaptă Partidul Social Democrat și valorile viitoarei conduceri a partidului.
“Faceți parte din cea mai puternică organizație PSD din țară. Sunt în Craiova, în inima Olteniei la cea mai puternică organizație și la regiunea care dă cele mai multe voturi pentru PSD. Viitorul congres al PSD va fi momentul în care social democrația își va reafirma valorile. România are nevoie de o stângă puternică care să fie o alternativă credibilă la dezastrul de dreapta și la populismul fără soluții și fără substanță pe care îl vedem în fiecare zi. Congresul PSD ne dorim să fie un moment în care vom uni experiența cu energia unei generații, tradiția cu viitorul, dar și competența cu apropierea față de oameni. De aceea, noi suntem pregătiți să venim în fața dumneavoastră cu o echipă care garantează rezultate pentru România. PSD are nevoie de coordonare în acest moment, de disciplină și are nevoie de unitate. Iar, Claudia prin ceea ce a arătat la PSD Dolj este omul care știe să facă toate echipele noastre să funcționeze, să lucreze împreună și care să ăună ordine în cee ace înseamnă organizarea partidului. Trebuie ca PSD să vorbească de acum încolo pe o singură voce și să obțină rezultate concrete pentru români. Mi-aș dori ca rezultatele din Dolj să devină un standard de success pentru toate organizațiile PSD din țară. Sunt convins că alegerea pe care am făcut-o este cea mai potrivită pentru PSD! Vreau să vă îndemn să le dăm românilor respect, siguranță și un nivel de trai mai bun, să arătăm că PSD poate să se schimbe fără să își renege rădăcinile”, a susținut Sorin Grindeanu, președintele interimar al PSD.
În cadrul conferinței a fost votată și o rezoluție de susținere a proiectului de construirea drumului expres Craiova-Târgu Jiu, dar și lista delegaților care vor reprezenta organizația județeană PSD Dolj la Congresul Național al partidului.