„Oferă o șansă – Donează sânge!” este campania prin care peneliștii au decis să dea o mână de ajutor Centrului Județean de Transfuzie Dolj și a fost inițiată de consilierul județean Laurențiu Ivanovici și vicepreședintele PNL Dolj, Isidor Răducea. Doljul, și nu numai, se confruntă cu o adevărată problemă în ceea ce privește asigurarea necesarului de sânge pentru pacienți. Numărul donatorilor este din ce în ce mai scăzut, iar lipsa sângelui în spital a devenit, conform vicepreședintelui PNL, prioritate de grad zero. „PNL Dolj a răspuns la semnalul unităților medicale și Centrului Regional de Transfuzie Sanguină din Craiova privind scăderea numărului de donatori. Am organizat doua acţiuni de donare de sânge în comuna Rojiste, iar sâmbătă am fost în comuna Apele Vii. Vreau să mulţumesc tuturor celor prezenţi la aceste acţiuni, Centrului Regional de Transfuzie Sanguină din Craiova care a pus la dispoziţie unitatea mobilă şi autorităţilor publice locale care au sprinjinit această campanie. PNL Dolj va susţine astfel de acţiuni în perioada urmatoare în comunele Maceşu de Sus şi Siliştea Crucii dar şi în alte localităţi din Dolj”, a explicat Isidor Răducea. Acesta a și fost un exemplu pentru cetățeni alegând să doneze. De altfel, consilierii PNL au depus, la Consiliul Județean Dolj, un proiect prin care solicită suplimentarea tichetelor de masă pentru donatorii de sânge şi decontarea biletelor de transport la un punct mai apropiat de centrul de transfuzii din cartierul 1 Mai. În prezent această decontare se realizează în cartierul Lapuş la Direcţia de Asistenţă Comunitară.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !