Oarecum lansare, am putea spune. Atunci când toată „lumea bună” caută locații prețioase, Alexandru Mogoșanu – Ducu, pentru prieteni – și-a lansat cel de-al treilea volum … acasă, așa cum el însuși a explicat în cuvântul său. „Oarecum înger” vine după cele două volume PILA. Ducu și-a lansat volumul mai întâi pe rețelele de socializare, „deoarece aici sunt toți, nu-i găsesti în lubrării”, după cum avea să-i explice autorul lui Cosmin Dragoste, moderatorul evenimentului. „Ducu are audiență și rating ceea ce dovedește că face bine ceea ce face”, a mai completat acesta din urmă. „Ducu are o abilitate fantastică de a-și juca măștile, de a se juca cu noi, dar mai ales, de a-și scoate la iveală sufletul. Este o carte de stare, pe care o citesti cu sufletul, cu sentimentul, o carte de stare. În niciun caz una pe care să o parcurgi între două stații de tramvai” este explicația dată unei lansări de carte inedită. Cartea este una care emoționează. Este o delegare de experiență către fiul său, Mircea, dar printr-o legătură îndestructibilă cu tatăl autorului. „Cartea oferă dragoste. Ea vorbește despre apropierea dintre oameni. Este o carte despre cât am putea fi de apropiați”, după cum a explicat însuși autorul. Un moment deosebit, prin puterea emoției, a fost atunci când Ducu a lăcrimat. „Sunt aici pentru a obține niște iertări. De la mine și nu de la altcineva. În primul rând, pentru că au trecut 28 de ani, de când a murit tatăl meu. Nu există nicio zi în care să nu mă gândesc la el” a fost explicația lui Ducu.
Cei care au ajuns, astăzi, acasă la Ducu au putut sa-l cunoască pe Om, nu pe jurnalist, nu pe scriitor. Pe Omul Ducu Mogoșanu care nu și-a dorit aplauze pentru el, cu pentru cei care i-au dat viață. Tatăl care-l privește din cer și mama care a fost prezentă la eveniment. „Oarecum înger”, o carte care nu trebuie ratată!