Începând de astăzi, 29 august, de la ora 12.00, județul Mehedinți se va afla sub atenționare meteorologică Cod Galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă până marți, 30 august, la ora 10.00, conform informării transmise de către Administraţia Naţională de Meteorologie.
În intervalul menționat, sunt prognozate averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și, pe alocuri, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25… 40 l/mp.
Pentru prevenirea unor situații de urgență, ISU Mehedinți recomandă populaţiei să ia măsuri de curățare a șanțurilor și rigolelor de scurgere, în scopul facilitării evacuării normale a apelor pluviale.
În situația manifestării vântului puternic, le reamintim cetățenilor să întrerupă orice activitate desfășurată în aer liber și să se adăpostească în imobile sau spaţii închise, care să le asigure protecţia.
Totodată, parcarea autoturismelor se va face în zone ferite, la distanţă față de copaci, panouri publicitare sau stâlpi de electricitate, care ar putea fi doborâți.
De asemenea, în cazul creșterii debitelor pe anumite cursuri de apă, facem apel la cetățeni să nu încerce traversarea râurilor prin apă și să nu se apropie de malurile acestora.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !