Jandarmii doljeni și-au prezentat bilanțul activității într-un format numai de această instituție și de șefii ei înțeleasă. Nici măcar după evenimentele din sângerosul august nu s-au ferit așa de presa. Redăm în continuare, o parte din „realizări”. Întrebări nu am putut pune pentru ca s-a ținut cu ușile închise.

În anul 2023 jandarmii din cadrul I.J.J. Dolj au executat 11.427 misiuni specifice cu un efectiv de 25.666 jandarmi. În decursul acestor misiuni au fost aplicate 1.164 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 291.151 lei și au fost întocmite actele de constatare pentru 126 infracțiuni.

Paza și protecția obiectivelor, bunurilor, valorilor și transporturilor speciale este un alt domeniu de activitate al jandarmilor doljeni fiind executate 624 misiuni de pază a transporturilor cu caracter special, de valori sau corespondență clasificată, cu un efectiv de 1.418 jandarmi.

Totodată, pe parcursul anului trecut au fost desfășurate peste 190 de acțiuni de prevenire a faptelor antisociale în cadrul unor programe desfășurate în școli. 

Un obiectiv foarte important al activității a fost implementarea proiectelor cu fonduri europene nerambursabile pentru diferite investiții, astfel: 

  1. Proiectul “Prevenirea incendiilor forestiere în regiunea transfrontalieră Dolj și Lom, Montana“, cu finanțare prin Programul de cooperare teritorială INTERREG V-A ROMÂNIA-BULGARIA 2014-2020, Axa prioritară 3 – O regiune sigură, prin încheierea unui acord de parteneriat cu Consiliul Județean Dolj ca lider de proiect, iar parteneri I.S.U. Dolj și Primăria Lom, Bulgaria, în cadrul căruia s-au achiziționat bunuri și echipamente în valoare de peste 220.000 euro, proiect implementat;
  2. Proiectul „Creşterea eficienţei energetice, reabilitarea şi modernizarea instalaţiilor pentru transportul agentului termic şi a apei calde menajere la clădirea 45-19-08 Craiova” în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3, prin atragerea unei sume de peste 3.300.000 lei, proiect implementat;

De asemenea, pentru desfășurarea activităților de pregătire a personalului, în incinta Complexului de Pregătire Sportivă și Instruire se desfășoară lucrări de construcţie a unei “Săli de sport cu tribună 180 locuri” de către Compania Naţională de Investiţii.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !