Tema acestui an l-a avut în centru pe Tudor Vladimirescu și Bicentenarul Revoluției de la 1821, privită ca început al României moderne. Anul 1821 marchează în istorie sfârșitul evului mediu în cele două țări române și trecerea la epoca modernă. Momentul a fost ales de către istoricii români prin prisma urmărilor pe termen lung pe care le-a avut Revoluția condusă de Tudor: sfârșitul perioadei fanariote, începuturile unor dezbateri susținute și în mare măsură încununate de succes cu privire la modernizarea politică și administrativă, a justiției, învățământului și a societății celor două țări românești.

„Cred că mi-am irosit frazele în această operă de transfer, o operă fusion între mai multe ere și mai multe stiluri de artă, plecând de la arta clasică grecească, trecând prin renaștere și, iată, în 2021, cu un transfer subtil în arta modernă”, a declarat unul dintre artiști, Alin Neacșu.

„Anul acesta, lucrările sunt foarte frumoase și, cu siguranță, își vor găsi locul în municipiul Craiova, în parcurile noastre. Cel mai probabil, anul viitor vom extinde această tabără de sculptură și cu instalații. Am avut deja o discuție cu domnul director. Peste tot în lume, taberele încearcă să intre în sfera aceasta a modernismului dar, cu siguranță, vom păstra și statuile în marmură sau în piatră pentru că aceasta a fost ideea cu care am pornit la drum”, a declarat și edilul  Craiovei, Lia Olguța Vasilescu.

La ediția din anul acesta a Simpozionului au participat trei artiști români, care au realizat lucrări din marmură: Emilian Popescu cu lucrarea Sete de Lumină, Alin Neacșu cu lucrarea Îngerul unui Erou și Petre-Virgiliu Mogoșanu, cu lucrarea Libertate. Cele trei lucrări vor fi amplasate în oraș.  

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !