Muzeul Municipiului București invită copiii cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani la o serie de activități desfășurate în luna martie la Casa Filipescu-Cesianu (expoziția „Muzeul Vârstelor”) și, în luna aprilie, la Palatul Suțu. Pornind de la propriile experiențe, de la poveștile familiilor care au locuit în cele două clădiri și de la obiectele expuse, participanții se vor familiariza cu viața copiilor din București de-a lungul timpului.
Mai mult decât atât, participanții vor discuta despre personajele unei povești, contribuind la conceperea și realizarea unui volum pentru copii. Astfel, în cadrul aplicației practice, fiecare participant va avea ocazia să ofere sugestii referitoare la conținutul volumului și va ilustra un moment din această poveste a copilăriei.
Programul acestora este:
sâmbătă, 18 martie 2017, ora 11.00 – „Despre copilărie la Casa Filipescu-Cesianu”, activitate pentru copii de 6-8 ani;
sâmbătă, 25 martie 2017, ora 11.00 – „Despre copilărie la Casa Filipescu-Cesianu”, activitate pentru copii de 8-10 ani;
sâmbătă, 8 aprilie 2017, ora 11.00 – „Despre copilărie la Palatul Suțu”, activitate pentru copii de 6-8 ani;
sâmbătă, 29 aprilie 2017, ora 11.00 – „Despre copilărie la Palatul Suțu”, activitate pentru copii de 8-10 ani;
Programele educative organizate în această perioadă fac parte din strategia Muzeului Municipiului București de a dezvolta interesul copiilor și tinerilor pentru aspecte legate de patrimoniul material și imaterial al capitalei, educând astfel un public cultural conștient și sensibil. Recenta nominalizare a Muzeului Municipiului București la secțiunea Educație a premiilor Radio România Cultural, pentru proiectul curatorial „Muzeul Vârstelor” confirmă impactul acestor inițiative.
Activitățile desfășurate în luna martie la Casa Filipescu-Cesianu și în luna aprilie la Palatul Suțu se încadrează în programul Muzeul lunii derulat de Muzeului Municipiului București pentru a asigura buna integrare în circuitul cultural al capitalei a tuturor muzeelor și caselor memoriale din structură.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !