Cu câteva zile în urmă, un clip video a devenit viral pe o rețea de socializare. Era vorba despre aproximativ 100 de persoane carantinate într-unul din hotelurile craiovene din zona Aeroportului.

Oamenii reclamau faptul că în acceași incintă a fost depistată o persoană care era declarată pozitivă COVID 19, iar Direcția de Sănătate Publică Dolj refuza testarea întregului efectiv carantinat.

Mai mult decat atât, aceștia au primit adeverințe că au efectuat perioada de carantină obligatorie și li s-a permis deplasarea către localitățile de domiciliu.

Pe 1 aprilie, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova a fost înregistrată o plângere referitoare tocmai la acest aspect al netestării carantinațălor.

„În aplicarea art. 54 alin. 1 din Decretul Preşedintelui României nr. 195 din 16.03.2020, privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, care prevede că „instituţiile şi autorităţile publice, precum şi operatorii privaţi contribuie la campania de informare publică privind măsurile adoptate şi activităţile desfăşurate la nivel naţional”, Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova este abilitat să comunice următoarele:
La data de 01.04.2020, la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova a fost înregistrat un dosar penal având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi zădărnicirea combaterii bolilor, prev. de art. 297 alin. 1 şi 352 alin. 1 Cod penal.
Din conţinutul actului de sesizare rezultă indicii temeinice că reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Dolj, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu, au permis ieşirea din carantină a unor persoane care au însoţit-o pe numita T.E., persoană confirmată pozitiv COVID-19.
În prezent, în cauză cercetările se desfăşoară in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunilor sesizate”, se precizează într-un comunicat remis presei de către Parchet.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !