Având în vedere declarațiile mincinoase ale antrenorului secund al echipei FC Viitorul, minciuni dovedite și prin raportul de joc al arbitrului, clubul Universitatea Craiova va sesiza în cursul zilei de mâine comisiile disciplinare ale FRF pentru a se lua măsuri împotriva mincinoșilor. În același timp, Universitatea Craiova condamnă gesturile reprobabile ale jucătorului Bradley de Nooijer de a-i provoca pe suporterii noștri imediat după înscrierea primului gol al partidei. Așteptăm din partea acestuia scuze adresate suporterilor. Bradley de Nooijer a venit într-o țară care l-a primit cu brațele deschise, iar el în…
Browsing: Sport
În perioada 28-29.09.2019, Sala Polivalentă din municipiul Craiova va găzdui turneul amical de baschet masculin unde efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova, vor asigura măsurile de ordine publică și siguranța spectatorilor prezenți la competiția sportivă. Partidele de baschet se vor disputa între echipele SCMU Craiova-FK Rabotnicki (Macedonia) și CSA Steaua București-Dinamo Știința București. În data de 27.09.2019 intervalul orar în care sa va juca meciul de baschet va fi 18.00-20.00, iar în data de 29.09.2019 va fi 17.00-19.00. Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova, va asigura măsurile de ordine…
Pe 29 septembrie 2019 #AlergămpentruComunitate! Semimaratonul Craiovei este singurul eveniment sportiv și caritabil din orașul Craiova, devenind astfel EVENIMENTUL COMUNITĂȚII! Taxele achitate pentru înscrierea la Semimaraton vor servi susținerii uneia dintre cele 14 cauze, în funcție de opțiunea exprimată de fiecare alergător în momentul înscrierii! Taxele de înscriere sunt: Până pe 28.09. 2019 – 80 lei Pe 29.09. 2019 (la locul de desfășurare al Evenimentului) – 100 lei Copiii sub 14 ani – până pe 29.09.2019 inclusiv -10 lei Elevii peste 14 ani și studenții- până pe 29.09.2019 inclusiv -30…
În perioada 13-14 Septembrie 2019, în municipiul Craiova se desfășoară, pentru al 3-lea an consecutiv, Craiova Super Rally, o etapă de suflet a Campionatului Național de Super Rally. Anul acesta, intră în bătălia pentru victorie foarte mulți piloți valoroși, printre care putem să îi amintim pe Vlad Cosma, un pilot cu o bogată experiență automobilistică, Costel Cășuneanu, leaderul până în acest moment al clasamentului general, pe Dani Oțil, cunoscutul și talentatul prezentator tv, pe Lucian Răduț, multiplu campion în cadrul Campionatului Național de Viteză în coastă, pe Aurelian Andronache, și…
Primăria Municipiului Craiova aduce la cunoștința publicului că își exprimă acordul pentru desfășurarea meciului de fotbal din cadrul șaisprezecimilor Cupei României la fotbal, programat de către Federația Română de Fotbal, dintre echipele U CRAIOVA și U CLUJ, pe arena Complexului Sportiv Craiova – Stadion de Fotbal – Ion Oblemenco. Acordul autorității locale vine ca urmare a solicitării transmise de către U Craiova 1948 S.A. Vă redăm mai jos informarea transmisă de Direcția Patrimoniu din cadrul Primăriei Craiova către U Craiova 1948 S.A: “Referitor la solicitarea dumneavoastră, înregistrată la Primăria Municipiului…
Duminică 29 septembrie 2019, ora 11.00 Trei săptămâni pînă la STARTUL Semimaratonului Craiovei Pe 29 septembrie 2019 #AlergămpentruComunitate! Povestea Semimaratonului Craiovei a fost inițiată în anul 2018 de către Asociația Română a Tinerilor cu Inițiativă Craiova (ARTI) – asociație non-profit ce activează de 16 ani în folosul comunității locale craiovene, derulând peste 300 de proiecte cu 10.000 de beneficiari direcți finali. În acest an 14 ONG-uri s-au alăturat proiectului, fiecare susținând o cauză din comunitate. Nevoile sunt multiple: de la alfabetizarea copiilor (ARTI), proiecte de educație (Asociația Lindenfeld), terapii specifice…
Weekend-ul acesta, Mihai Leu și-a asigurat, matematic, titlul de campion al Campionatului Național de Viteză în Coastă, la Categoria I. Acesta a concurat la Rânca pe un Ferrari 458 Challenge și nu a oferit nicio șansă contracandidaților săi. Mihai Leu are 6 din 7 victorii, iar în acest moment a strâns 168 de puncte și nu mai poate fi surclasat până la finalul sezonului, deși mai sunt încă două etape programate. Pe locul al doilea la categoria dedicată mașinilor de producție se află Călin Manițiu (106,5 puncte), iar pe locul…
Cea de-a 7-a editie a Maratonului Olteniei a debutat astazi, 31 august 2019, in Capitala Tinutului, cum este supranumit orasul Ramnicu Valcea, cu o portie generoasa de adrenalina si oportunitatea de a darui #energiepentrubine cauzelor sociale sprijinite de eveniment. Prima zi a evenimentului a adunat la start 221 de biciclisti, care au parcurs cele doua variante de traseu – scurt, de 33 km (169 de participanti) si lung, de 51 km (52 participanti). La deschiderea evenimentului au fost prezenti Ondrej Safar – Country Manager al Grupului CEZ in Romania, alaturi…
Clubul Universitatea Craiova nu a luat în calcul să-și dispute meciurile în altă parte decât pe Stadionul „Ion Oblemenco”. Din discuțiile avute cu autoritățile locale înțelegem că pentru înlocuirea gazonului se ia în calcul perioada 5 octombrie – 2 noiembrie 2019, respectiv între meciurile Universitatea Craiova – Politehnica Iași și Universitatea Craiova – Dinamo București, perioadă de aproape o lună de zile în care Știința nu va disputa nici un meci considerat acasă. Înțelegem că soluția aleasă presupune posibilitatea de a putea juca în termen de maxim 5 zile de la punerea rulourilor…
Duminică 29 septembrie 2019, ora 11.00 Cinci săptămâni până la STARTUL singurului Eveniment de alergare și strângere de fonduri pentru proiecte din comunitate – Semimaratonul Craiovei ediția a II-a Pe 29 septembrie 2019 #AlergămpentruComunitate! În date și cifre situația se prezintă astfel: 9 curse sunt la dispoziția alergătorilor: Semimaraton individual (21 km) Semimaraton ștafetă 3 membri/Cursa Companiilor (21 km) Cursa de 14 km Cursa de 7 km Cursa populară (2 km) Cursa fotoliilor rulante (2 km) Cursa copiilor (2-3 ani: 200 m, 4-5 ani: 300 m, 6-7 ani: 500 m,…