Browsing: Politic

Ședința de Guvern de miercuri vine cu o serie de măsuri dure în anumite domenii de activitate. „În primul rând, am discutat despre un proiect de ordonanță de urgență care stabilește că angajații din instituții publice din zona asistenței sociale vor trebui să facă dovada vaccinării sau, în caz contrar, să prezinte un test negativ sau dovada faptului că au trecut prin boală”, a precizat premierul Florin Cîțu, la finalul ședinței de Guvern. Premierul s-a arătat încrezător și în ceea ce privește gestionarea valului 4 al pandemiei. „Domnul ministru al…

Sau „Ludovic Olrban pentru noi, este Liviu Dragnea 2”! Parlamentarii AUR și USR au depus, pe 3 septembrie, moțiunea de cenzură „Demiterea Guvernului Cîțu, singura șansă a României de a trăi!”. Surpriza a venit în momentul în care la Guvern au ajuns textul moțiuni precum si … 2 (DOUĂ) SETURI DE SEMNĂTURI. Ups, am putea spune! Dar, să vedem ce spune Guvernul în punctul de vedere trimis către Curtea Constituțională a României: „În ceea ce privește Adresa trimisă Guvernului României de Președintele Camerei Deputaților în data de 7 septembrie 2021,…

În cel mai recent sondaj, patru din cinci respondenți (81%) afirmă că UE ar trebui să acorde fonduri numai statelor membre care respectă statul de drept și valorile democratice. Președintele Parlamentului European David Sassoli, a declarat: „Poziția Parlamentului European a fost una clară, și anume că fondurile UE de redresare nu trebuie să ajungă la guverne care nu respectă valorile democratice fundamentale sau nu susțin statul de drept. Acest sondaj confirmă faptul că o majoritate covârșitoare a cetățenilor UE sunt de acord cu această poziție. Cine subminează în mod constant…

Joi a avut loc ședința Colegiul Director Județean al Filialei PNL Dolj, for de conducere din care fac parte toți primarii și președinții de organizații comunale și orășenești. La eveniment, alături de președintele PNL Dolj, Ștefan Stoica, au participat ministrul Muncii, prim-vicepreședintele PNL, doamna Raluca Turcan, deputatul Nicolae Giugea și vicepreședintele regional, deputatul Gigel Știrbu, membru în Comisia pentru Organizarea Congresului PNL ce va avea loc în data de 25.09.2021. Colegiul Director Județean al PNL Dolj, întrunit statutar, s-a pronunțat prin vot secret în privința celor două moțiuni ale candidaților…

48 de hotărâri de eliberare din funcție a prefecților și subprefecților aparținând USR-Plus au fost emise, joi, de către Guvernul Cîțu. Pe subprefectul de Dolj, vestea l-a surprins chiar în timp ce participa la conferința de presă a ministrului Muncii, Raluca Turcan care se afla într-o vizită de lucru în capitala Olteniei. Dumitrescu fusese numit subprefect în luna martie a acestui an. Este avocat stagiar în cadrul Baroului Dolj și este absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității București. Conform declarației de avere nu deține bunuri mobile sau imobile…

Conform ultimelor date statistice publicate, la nivel național, 20.000 km drumuri județene și 27.000 km drumuri comunale sunt modernizate, putându-se estima o valoare necesară de cel puțin 50 miliarde lei pentru asigurarea finanțării modernizării acestor drumuri. De asemenea, 29% din unitățile administrativ-teritoriale nu dețin rețele de apă, iar 57 % din unitățile administrativ – teritoriale nu dețin canalizare. În urma actualizării necesarului de finanțare în domeniul alimentării cu apă și canalizării estimat de Banca Mondială în anul 2015, ținând cont de investițiile pregătite sau realizate prin programele finanțate din fonduri…

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan s-a aflat, joi, într-o vizită de lucru în municipiul Craiova. Dacă în prima parte a zilei a vizitat două dintre întreprinderile aflate pe platforma de est a Băniei, în cea de-a doua parte s-a întâlnire cu directorii de deconcentrate aflați în subordinea ministerului și cu reprezentanții presei. „De la începutul anului am susținut că salariul minim trebuie să crească, nivelul actual este insuficient. Trebuie să găsim acel nivel de creștere al salariului minim astfel încât el să se regăsească și în creșterea puterii…

Eduard Novak, cel mai titrat ministru al actualului Guvern a prezentat, joi, un punct de vedere simplu, sincer și de foarte mare bun simț pe o rețea de socializare. Zona Media prezintă, în continuare, declarația ministrului: „Am intrat în politica doar pentru că am avut încredere că acest moment va fi prielnic. Am crezut în maturitatea oamenilor și profesionalismul oamenilor care au alcătuit această coaliție. Am crezut că avem șansa de a schimba ceva în Romania prin stabilitate, perseverență și o bună colaborare. Din cauza instabilității, avem de pierdut cu…

Consiliul Politic al Partidului Popular European s-a reunit în format hibrid la Bruxelles, în perioada 6/7 septembrie pentru a discuta despre evenimentele politice petrecute în statele membre. De asemenea, pe agendă s-a mai aflat adoptarea unei poliții politice față de situația din Afganistan, în special cu privire la situația femeilor afgane, dar s-au emis poziții și față de situațiile din Belarus și Armenia. În rezoluția adoptată, membrii Partidului Popular European condamnă vehement violențele din Afganistan și atrocitățile comise de către talibani asupra populației și solicită Comisiei Europene și statelor membre…

O veche vorbă din popor spune că dacă mai mulți îți spun că ești beat, te duci și te culci. Cam la fel și cu useriștii noștri. Îmbătați de promisiuni deșarte, au uitat cu desăvârșire care a fost mandatul cu care i-a încredințat electoratul și au decis să depună moțiune de cenzură alături de antieuropeniștii de la AUR. „Le-am cerut colegilor de coaliție să desemneze un nou prim-ministru, un premier care să respecte în mod egal toți miniștrii, toți partenerii de guvernare și care să guverneze responsabil, fără abuzuri și…

1 59 60 61 62 63 185

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !