Categorie Politic

Consolidarea rolului Agenției Europene pentru Medicamente

Uniunea Europeană va fi mai bine pregătită să gestioneze viitoarele crize sanitare prin abordarea mai eficace a deficitelor de medicamente și de dispozitive medicale. Parlamentul a aprobat acordul provizoriu la care s-a ajuns anul trecut cu Consiliul privind extinderea competențelor…

Patru candidați la președinția Parlamentului European

Roberta Metsola, Alice Bah Kuhnke, Kosma Złotowski și Sira Rego candidează pentru poziția de președinte al Parlamentului pentru a doua jumătate a mandatului 2019-2024. Vicepreședintele PE Pedro Silva Pereira (S&D, Portugalia) a anunțat numele celor patru candidați luni seara, după…

Strasbourg: Comemorarea președintelui Sassoli

Eurodeputații l-au omagiat pe fostul președinte al Parlamentului, David Maria Sassoli, într-o ceremonie care a avut loc luni în timpul ședinței plenare de la Strasbourg. La deschiderea ceremoniei, președinta interimară al Parlamentului, Roberta Metsola, a declarat că „Europa a pierdut…

Președintele Sassoli, omagiat în plen

Președintele Parlamentului European, David Sassoli, a decedat la Aviano (Italia), unde a fost spitalizat începând cu 26 decembrie. Eurodeputat din 2009, a fost ales președinte în iulie 2019 pentru prima jumătate a actualei legislaturi. Președintele Sassoli a adoptat măsuri extraordinare…