Bogdan-Florin Paraschiv, secretarul general al Partidei Romilor Pro-Europa, este noul subsecretar de stat al Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse. Numirea a fost făcută aseară, de către premierul României, domnul Nicolae Ciucă. „Îl felicit pe Bogdan pentru numirea în noua funcție. Este un tânăr capabil, din noua generație de lideri romi, care cred că va face față cu succes în noua funcție. Sper să arate cât mai repede că numirea sa a fost una meritată”, a declarat Nicolae Păun, președintele PRPE. „Mulțumesc pentru încrederea acordată. O să încerc la…
Browsing: Politic
Europarlamentarul Victor Negrescu, membru în Comisia pentru Bugete a Parlamentului European, a organizat astăzi, cu sprijinul Biroului Parlamentului European în România, webinarul „Bugetul european, planul de redresare și viitorul Uniunii Europene”, în cadrul căruia au fost dezbătute cele mai recente evoluții cu privire la adaptarea cadrului european de guvernanță economică la provocările actuale și viitoare. În cadrul intervenției sale, eurodeputatul Victor Negrescu, în calitatea sa de raportor al Grupului S&D privind bugetul european pentru anii 2022 și 2023, a subliniat, necesitatea unui răspuns bugetar coordonat al statelor membre la efectele…
Legea privind schimbul de date între sistemele informatice și crearea platformei naționale de interoperabilitate intră astăzi în dezbatere publică. Inițiativa reprezintă pas concret prin care cetățenii vor beneficia de servicii publice digitale, În urma colaborării dintre Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR), Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) și Comisia pentru tehnologia informației și comunicațiilor din Camera Deputaților este îndeplinit un nou jalon important prevăzut în calendarul reformelor din Planul Național de Redresare și Reziliență. Tot în această săptămână, MCID și ADR au propus și Ordonanța de Urgență privind consolidarea capacității…
Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a avut astăzi o întrevedere cu Manfred Weber, președintele Grupului Partidului Popularilor Europeni (PPE) din Parlamentul European. Grupul PPE este cea mai mare grupare politică din cadrul legislativului european de la Bruxelles, reunind 179 de deputați europeni. În cadrul schimbului de opinii, premierul României a asigurat că Guvernul este angajat deplin și consecvent să implementeze reformele și să accelereze programul de investiții pentru aplicarea, de manieră cuprinzătoare și coerentă, a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a arătat că România înțelege pe deplin…
O delegație azeră s-a aflat, luni la București. Aceasta vine în completarea vizitei pe care ministrul Energiei, Virgil Popescu a efectuat-o în statul azer. Discuțiile s-au axat pe cooperarea în domeniul energiei în contextul războiului dintre Rusia și Ucraina. „În urma vizitei pe care am avut-o în Azerbaidjan astăzi am avut, la București, o întâlnire de lucru cu o delegație din partea statului azer, din care au făcut parte Rovnaq Abdulalayev – ministru Adjunct al Ministerului Economiei, Elnur Soltanov -ministru Adjunct al Ministerului Energiei, Elshad Nassiro – Vicepreședinte SOCAR, Vitali…
Ministerul Finanțelor a îndeplinit, înainte de termenul de 31 martie 2022, cele două jaloane asumate în cadrul componentei 8 – ”Reforma fiscală și Reforma sistemului de pensii”, reforma Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) prin digitalizare și le-a raportat deja coordonatorului național al Planului Național de Redresare și Reziliență. ”Implementarea riguroasă și eficientă a angajamentelor din PNRR reprezintă un obiectiv prioritar pentru România, iar Ministerul Finanțelor se află în prima linie în acest sens. Astfel, alături de colegii mei vom depune toate diligențele pentru îndeplinirea la timp a jaloanelor și…
Pagina web „UE este alături de Ucraina” („The EU stands with Ukraine”, în limbile engleză și ucraineană), creată de către Parlamentul European, oferă ultimele știri, materiale video și podcasturi, precum și texte legislative și rezoluții, pentru a arăta modul în care UE ajută Ucraina. Conținut provenind de la Parlamentul ucrainean poate fi, de asemenea, partajat pe site. Sprijinirea activă a eforturilor UE de promovare a democrației și a drepturilor omului în lume este una dintre responsabilitățile principale ale PE. În urma „Revoluției demnității” din 2014, Parlamentul European s-a angajat într-un…
Comisia Europeană trebuie să ia măsuri urgente și să aplice imediat mecanismul de condiționalitate privind statul de drept prin trimiterea unei notificări scrise statelor membre în cauză. Într-o rezoluție adoptată joi cu 478 de voturi pentru,155 împotrivă și 29 abțineri, eurodeputații au salutat hotărârea recentă a Curții de Justiție a UE (CJUE) de respingere a acțiunilor întreprinse de Ungaria și Polonia împotriva Regulamentului privind mecanismul de condiționalitate bazată pe statul de drept, precum și concluziile Curții potrivit cărora regulamentul este în conformitate cu dreptul UE și cu competențele sale în…
Eurodeputatul Victor Negrescu a discutat, la Strasbourg, cu Comisarul European pentru Economie, Paolo Gentiloni, despre prelungirea relaxării regulilor privind deficitul bugetar și finanțarea investițiilor în domeniul energiei și în agricultură, în contextul crizei din Ucraina. Discuțiile au vizat și implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență, respectiv flexibilizarea unor aspecte urgente în situația actuală. “Am avut un dialog foarte constructiv cu Comisarul European pentru Economie, Paolo Gentiloni, despre efectele economice și financiare pe care situația din Ucraina le are asupra României și Uniunii Europene. Am detaliat propunerile făcute pentru bugetul…
Îngrijorat că cetățenia UE este de vânzare, PE propune reguli comune pentru a combate problemele legate de „sistemele care acordă cetățenia/dreptul de ședere pe bază de investiții”. Eurodeputații au adoptat miercuri un raport de inițiativă legislativă prin care îi cer Comisiei să facă o propunere legislativă în domeniu până la sfârșitul mandatului. Angajamentul luat de Comisie, Franța, Germania, Italia, Regatul Unit, Canada și Statele Unite ale Americii de a limita accesul la „pașapoarte de aur” pentru cetățenii ruși bogați care au legături cu guvernul a fost discutat în cadrul dezbaterii…