Browsing: Politic

𝑨𝒍 𝒕𝒓𝒆𝒊𝒍𝒆𝒂 𝒍𝒐𝒕 𝒂𝒍 𝒅𝒓𝒖𝒎𝒖𝒍𝒖𝒊 𝒆𝒙𝒑𝒓𝒆𝒔 𝑪𝒓𝒂𝒊𝒐𝒗𝒂-𝑷𝒊𝒕𝒆𝒔̦𝒕𝒊, 𝒕𝒓𝒐𝒏𝒔𝒐𝒏𝒖𝒍 𝒄𝒖𝒑𝒓𝒊𝒏𝒔 𝒊̂𝒏𝒕𝒓𝒆 𝒍𝒐𝒄𝒂𝒍𝒊𝒕𝒂̆𝒕̦𝒊𝒍𝒆 𝑺𝒍𝒂𝒕𝒊𝒏𝒂 𝒔̦𝒊 𝑪𝒐𝒍𝒐𝒏𝒆𝒔̦𝒕𝒊, 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒂𝒑𝒓𝒐𝒂𝒑𝒆 𝒈𝒂𝒕𝒂 𝒔̦𝒊 𝒖𝒓𝒎𝒆𝒂𝒛𝒂̆ 𝒔𝒂̆ 𝒇𝒊𝒆 𝒅𝒆𝒔𝒄𝒉𝒊𝒔 𝒑𝒂̂𝒏𝒂̆ 𝒍𝒂 𝑪𝒓𝒂̆𝒄𝒊𝒖𝒏. Joi, acesta a fost inspectat de către ministrul Transporturilor, șeful CNAIR, precum și oficialități locale. „Încă aproximativ 31 kilometri vor fi dați în folosință în luna decembrie, urmând ca, anul viitor, să se realizeze conexiunea cu autostrada București-Pitești. Vestea bună este că cel de-al patrulea lot se află și el la aproape 50% din stadiul de execuție. Din păcate, pe primul tronson al acestui drum,…

Victor Negrescu a fost numit joi prin aclamare în funcția de chestor al Parlamentului, pentru a o înlocui pe Monika Beňová (neafiliată, din Slovacia). Victor Negrescu (S&D, România) a fost singurul candidat. Pe baza Regulamentului de procedură al Parlamentului, un nou chestor este ales pentru a ocupa un post vacant, în ordinea precedenței existente – astfel Victor Negrescu a devenit cel de-al treilea chestor al Parlamentului. Cei cinci chestori ai Parlamentului sunt responsabili în primul rând de chestiunile administrative și financiare care privesc direct eurodeputații. Eurodeputații urmăresc să se asigure…

Actul normativ ține cont de opiniile exprimate de întreprinzători prin sondajul realizat de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România în perioada 3-6 noiembrie 2023, precum și de reacțiile societății la măsurile de limitare a utilizării numeralului. Astfel, se revine la situația prin care încasările se fac în limita unui plafon zilnic de 5.000 lei între operatorii economici. Încasările efectuate de către magazinele de tipul cash and carry se vor limita la un plafon zilnic de 10.000 lei de la o persoană. Vor fi interzise încasările fragmentate…

Guvernul României a aprobat, în ședința de astăzi, proiectul de lege privind sistemul public de pensii. Pensiile celor peste 4,7 milioane de beneficiari vor fi recalculate după noua formulă. Noua lege vine să corecteze inechitățile dintre cei care au muncit la fel dar au ieșit la pensie în ani diferiți, dintre bărbați și femei, între cei care încasează indemnizația minimă socială. Dreptul la pensie se obține după minim 15 ani de contribuții, fără a fi luate în calcul perioadele necontributive asimilate (studii universitare, stagiul militar, concediul medical, șomajul, deportarea, prizonieratul…

Guvernul a analizat în primă lectură modificarea și completarea prin ordonanță de urgență a unor acte normative în domeniul fondurilor europene nerambursabile, pentru clarificarea unor aspecte de care depinde creșterea gradului de utilizare și gestionarea eficientă a acestor fonduri. Propunerile de modificare și completare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 166/2022 vin în sprijinul persoanelor vulnerabile care beneficiază de compensarea facturilor la energie, măsură finanțată parțial din fonduri externe nerambursabile. Mai exact, a fost analizată extinderea până la 31 martie 2024 a termenului până la care poate fi utilizat…

Reprezentanții AUR dezavuează mutarea zilelor Craiovei (care până nu cu mult timp în urmă erau sărbătorite în această perioadă) vara. Deputatul Ringo Dămureanu este de părere că „există argumente istorice prin care se confirmă că Sfântul Dumitru era ocrotitorul banilor Craiovei. Din perioada fanariotă s-a moştenit un document, în care Sfântul Dimitrie este descris ca apărător al creştinilor de la sud şi nord de Dunăre”. Născut și înhumat la Salonic, în Grecia, Sfântul Dumitru este un exemplu de curaj și jertfă pentru credința sa. Pentru că L-a mărturisit pe Hristos…

CNAIR a desemnat marți câștigătorul pentru proiectarea și execuția tronsonului 2 al autostrăzii Sibiu – Făgăraș. Este vorba despre același antreprenor turc care a câștigat contractele pentru proiectarea și execuția tronsoanelor 1, 3 și 4. Acesta va construi și cei 19,92 km dintre Avrig-Mârșa și Arpașu de Jos. Constructorul are la dispoziție 12 luni pentru proiectare și 36 de luni pentru execuția lucrărilor. Valoarea ofertată a contractului (finanțat din Programul Transport) este de 1,54 miliarde de lei (fără TVA). Semnarea contractului va fi posibilă, după expirarea perioadei de depunere a…

Persoanele cu handicap ireversibil și care nu pot urma programe de recuperare nu vor mai fi nevoite să meargă periodic în fața comisiilor de evaluare pentru a primi certificatele. Comisiile de evaluare vor fi obligate să stabilească termen permanent de valabilitate pentru certificatele eliberate acestora și oamenii nu vor mai fi puși pe drumuri. Proiectul inițiat de deputatul USR Radu Panait a fost adoptat de Parlament și mai este nevoie doar de promulgare pentru ca măsura să intre în vigoare. „Votul dat astăzi vine, din păcate, la mai bine de…

USR este primul partid care și-a anunțat deja candidații pentru viitoarea legislatură a Parlamentului European. Acest lucru a fost făcut în deschiderea Consiliului ALDE Europe, organizat în premieră la București. „O echipă de profesioniști, oameni cu experienţă în administraţie, fonduri europene, politică externă şi negociere”, așa cum îi laudă șefii formațiunii politice. Lista candidaților USR este deschisă de Elena Lasconi, primarul USR din Câmpulung. Alături de aceasta, în deschiderea listei USR vor fi Dan Barna, Vlad Voiculescu și Vlad Botoș. „O echipă puternică, de profesioniști care se vor bate pentru…

Premierul Marcel Ciolacu va participa astăzi la prima ședință comună a Guvernelor României și Ucrainei, împreună cu mai mulți membri ai Cabinetului și experți din domeniile apărării, agriculturii, transporturilor, energiei, afacerilor interne, sănătății, găzduită la Kiev. În cadrul vizitei, șeful Executivului va avea întrevederi cu președintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski, cu prim-ministrul ucrainean, Denys Shmyhal, alături de care va susține declarații comune de presă, dar și cu președintele Radei Supreme, Ruslan Stefanchuk. ”Vizita la Kiev are două obiective clare – promovarea drepturilor românilor din Ucraina și semnarea unor acorduri bilaterale importante,…

1 29 30 31 32 33 185

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !