Vineri, Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”, va avea loc ultima dezbatere din cadrul proiectului „Personalităţi marcante din Istoria Basarabiei şi Timocului”. Cu această prezentare, în cadrul căreia vor fi reamintite publicului, personalităile evocate pe parcursul anului trecut, se încheie proiectul și se propune spre implementare unul nou, care vizează proiecțiile educaționale și culturale ale româniilor de pretutindeni. Proiectul „Personalităţi marcante din Istoria Basarabiei şi Timocului”, aflat la final, şi-a propus să prezinte publicului larg, interesat de istoria românilor din comunităţile istorice, mai multe teme, pe marginea cărora am încercat să antrenăm oficialităţi locale şi centrale, importanţi lideri din Basarabia şi Timoc, diplomaţi, europarlamentari, reprezentanţi ai instituţiilor de cultură, profesori universitari, istorici şi, nu în ultimul rând, medialocală şi centrală. Și de data aceasta vom avea invitați importanți. Organizatorii acestor întâlniri sunt Asociaţia Studenţilor Timoceni şi Asociaţia Studenţilor Basarabeni din Craiova, în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”, Consiliul Judeţean Dolj şi cotidianul regional “Cuvântul Libertăţii”.
Browsing: Politic
Guvernul a aprobat printr-un Memorandum negocierea și semnarea de către România a Programului transnațional DUNĂREA 2014-2020, un instrument de finanțare ce are ca scop susținerea integrării politicilor din domeniile selectate în macroregiunea Dunării. Prin acest program se urmărește obținerea unui grad mai ridicat de integrare teritorială a regiunii eterogene a Dunării. Aria eligibilă pentru acest program este compusă din 14 state, respectiv nouă state membre ale Uniunii Europene – Austria, Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Ungaria, Germania (landurile Baden-Wurttemberg și Bayern), România, Slovacia și Slovenia – și cinci state ne-membre -…
Țara de origine pentru carnea utilizată ca ingredient în alimentele procesate, cum ar fi lasagna, ar trebui să fie menționată pe etichetă, așa cum se întâmplă deja pentru carnea proaspătă de vită, au spus deputații miercuri. Ei cer Comisiei Europene, care a publicat un raport pe această temă în 2013, să facă propuneri legislative în acest sens pentru a recâștiga încrederea consumatorilor după scandalul cărnii de cal și alte cazuri de fraudă cu alimente. Rezoluția a fost aprobată cu 532 de voturi la 136 și 36 de abțineri. În text…
Grupul Parlamentar al PNL a depus astăzi, 11 februarie 2015, moţiunea simplă intitulată „PSD guvernează la negru! Totul pentru PSD, nimic pentru cetăţean!”, demers care are drept scop anularea comasării Inspecţiei Muncii cu Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, reglementată prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 86/2014. Noi am atras atenţia încă de la adoptarea în secret, fără niciun fel de informare, consultare sau aviz din partea partenerilor sociali, a acestei OUG, asupra faptului că schimbarea organizării şi denumirii acestor două instituţii nu va face altceva decât să creeze confuzii în…
Am asistat astăzi, în plenul Camerei Deputaţilor, la o încălcare a hotărârii Curţii Constituţionale a României, care s-a pronunţat asupra neconstituţionalităţii Legii de aprobare a OUG 55/2014 privind migraţia aleşilor locali. Deşi Camera Deputaţilor avea obligaţia să reexamineze acest act normativ, majoritatea PSD a respins, prin vot, solicitarea Grupului parlamentar al PNL de a avea astăzi, pe ordinea de zi a plenului, dezbaterea şi adoptarea raportului de respingere a OUG 55/2014. Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, sesizat ca urmare a declarării neconstituţionalităţii Legii de adoptare a OUG 55/2014, a trimis…
Comisiile parlamentare pentru libertăți civile, afaceri externe și drepturile omului vor reîncepe ancheta privind presupusele transporturi și detenții ilegale de prizonieri desfășurate de CIA în statele membre UE, ca urmare a noilor dezvăluiri ale Senatului SUA privind utilizarea torturii de către CIA, se arată într-o rezoluție adoptată miercuri. Deputații cer din nou statelor UE să investigheze aceste acuzații și să îi urmărească penal pe cei vinovați. Raportul Senatului SUA publicat în decembrie ”dezvăluie fapte noi care confirmă acuzațiile conform cărora mai multe state membre ale UE, autoritățile acestora și funcționari…
Pentru a proteja UE de atacuri teroriste, protejând, totodată, drepturile cetățenilor, deputații susțin programele de de-radicalizare, întărirea verificărilor la granițele externe ale spațiului Schengen și un mai bun schimb de informații între statele membre, conform unei rezoluții adoptate miercuri. Deputații cer statelor membre să facă progrese privind pachetul pentru protecția datelor, astfel încât negocierile să poată avea loc în paralel cu cele privind Propunerea referitoare Registrului UE al numelor de pasageri (PNR), realizând, astfel, un set complet de reguli UE pentru protecția datelor. Rezoluția a fost adoptată cu 532 de…
Miercuri, Parlamentul European a adoptat regulile actualizate referitoare la schimbul transfrontalier de date privind infracțiunile rutiere. Astfel, șoferii care vor încălca codul rutier în timp ce se află în alt stat membru UE nu vor mai putea scăpa de amendă. Regulile vor asigura un tratament egal aplicat șoferilor și o îmbunătățire a siguranței rutiere. Ele se vor aplica și în Marea Britanie, Irlanda și Danemarca, în următorii doi ani. ”Pentru a atinge obiectivul UE de a diminua cu până la jumătate decesele pe șosele, avem nevoie de instrumente mai eficiente…
Guvernul a aprobat o Hotărâre care corelează cadrul legislativ național și cel comunitar (Regulamentul CE 1223/2009 al Parlamentului European și Consiliului din 30 noiembrie privind produsele cosmetice) în domeniul produselor cosmetice, în scopul introducerii unor norme mai stricte care să asigure diminuarea riscurilor cu impact asupra sănătății umane. Ministerul Sănătății, în calitate de autoritate competentă în domeniul produselor cosmetice, va avea, între altele, următoarele atribuții: Ø Reglementarea și administrarea bazelor de date în domeniul produselor cosmetice Ø Asigură supravegherea, inspecția și controlul pe piață al produselor cosmetice Ø Asigură informarea…
Guvernul a adoptat, prin Hotărâre, actualizarea Normelor metodologice de aplicare a Legii recunoștinței pentru victoria Revoluției Romane din decembrie 1989 și pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987. Noile reglementări introduse în normele de aplicare menționează localitățile Timișoara, Caransebeș, Sibiu, Cugir, Lugoj, Târgu-Mureș, Cluj–Napoca, București în care, în urma confruntărilor cu forțele de represiune, au fost ucise, rănite sau reținute persoane până la fuga dictatorului, întrucât, conform datelor oficiale de la Procuratura Generală-Direcția Procuraturilor Militare și de la IRR, în perioada 16-22 decembrie 1989 doar în aceste…