Browsing: Politic

„Am primit ieri de la Parlament Legea bugetului și Legea bugetului asigurărilor sociale de stat. Mi s-a părut corect să cunosc opinia Guvernului înainte de a lua o decizie pe promulgare sau retrimitere în Parlament. Am avut această discuție astăzi cu Prim-ministrul și Ministrul Finanțelor. Bugetul, la o primă analiză pe care am făcut-o, este unul problematic și riscant. Se prevăd venituri care, după părerea mea, sunt supraevaluate. Pe de altă parte, se prevăd cheltuieli foarte mari. Există riscul real să se depășească deficitul de 3%. Nu putem să nu vedem că…

„Coaliția pentru Democrație și Dezvoltare PSD-ALDE continuã sã își ținã promisiunile fãcute românilor în campania electoralã. Guvernul a luat zilele trecute decizii importante privind dezvoltarea economicã și socialã a țãrii”, susține Ion Cupă, președinte ALDE Dolj. „Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții al României, creat dupã modele similare din Norvegia, Italia, Polonia și Franța, va finanța proiecte de investiții rentabile cu o valoare de peste 10 miliarde de euro și va crea 850.000 de locuri de muncã cu normã întreagã. Dintre acestea, peste 50.000 de noi locuri de muncã vor…

Joi, la Filarmonica Oltenia, social-democrații doljeni s-au reunit cu reprezentanții din teritoriu. ”În toatã aceastã perioadã am ținut legãtura cu colegii de partid, ne-am consultat permanent, dar era normal sã ne întâlnim și fațã în fațã și sã îi ascultãm. Pentru noi sunt importante pãrerile oamenilor și am dorit sã le ascultãm de la cei care zilele acestea au stat de vorbã cu aceștia, de la primarii noștri, de la președinții de organizații locale, de la consilieri și parlamentari. Concluzia întâlnirii de azi este cã susținem Guvernul Grindeanu, un Guvern legitim…

Deputatul european Siegfried Mureșan (PPE, PMP), negociator-șef (raportor) din partea Parlamentului European pentru bugetul Uniunii Europene (UE) din 2018, a prezentat, astăzi, în Comisia pentru bugete a Parlamentului European, obiectivele politice în materie bugetară ale Parlamentului pentru anul viitor și a declarat că principalele priorități trebuie să rămână și în 2018 creșterea economică, locurile de muncă și siguranța cetățenilor europeni. „Creșterea economică și crearea de locuri de muncă sunt principalele mele priorități pentru bugetul Uniunii Europene pentru anul următor. Vom finanța în primul rând prioritățile de creștere economică ale Uniunii…

Pentru continuarea Programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi, Executivul a aprobat astăzi, printr-o Hotărâre, completarea Normelor de aplicare referitoare la acest program. În acest sens, Guvernul a aprobat stabilirea plafonului pentru 2017 la nivelul sumei de 50 milioane lei, din diferența neutilizată din plafonul alocat pentru anul 2016. Prin acest program se încurajează achiziția de autovehicule situate în palierele joase de preț sau mașinile puțin poluante cu litraj mic și consum redus de combustibil. De asemenea, se dorește continuarea mecanismului care să conducă la diversificarea paletei de produse…

Adina Vălean, co-președintele delegației României în PPE, a declarat astăzi în cadrul ședinței de grup de la Bruxelles că delegația României nu are cum sa fie de acord cu ideea unei Europe cu două viteze. „Ideea lui Verhofstadt despre viitorul Uniunii Europene este aceea în care votul parlamentarilor europeni să cântărească diferit în funcție de țara din care provin.” Liderul ALDE cere revizuirea tratatelor printr-un raport de inițiativă. Se dă astfel formă unor temeri împărtășite de statele membre care nu fac încă parte din zona Euro. „Ne opunem puternic unei…

Partidul Popular European (PPE) este îngrijorat de cei mai recenți pași ai Guvernului din România privind dezincriminarea abuzului în serviciu prin intermediul unei ordonanțe de urgență. În lumina acestor evoluții, președintele PPE, Joseph Daul, face următoarea declarație: „Sunt îngrijorat față de cei mai recenți pași ai Guvernului socialist din România care slăbesc sistemul de justiție prin intermediul unei ordonanțe de urgență privind dezincriminarea abuzului în serviciu, precum și printr-un proiect de lege privind grațierea. Adoptarea acestor legi nocive în mijlocul nopții contravine tuturor principiilor democrației și transparenței. Sistemul de justiție…

„Faptul că liberalii adevărați strâng rândurile în jurul ALDE este un lucru încurajator pentru viitorul liberalismului în județul Dolj. Informăm opinia publică că domnul EUGEN SAFTA, primarul comunei Sadova a decis să susțină valorile și obiectivele politice ale ALDE precum și programul de guvernare al Coaliției pentru Dezvoltare și Democrație PSD- ALDE. Apreciem în mod deosebit această poziționare politică din partea unui om care a dovedit dedicare pentru interesul comunității pe care o conduce și care este extrem de preocupat să asigure oamenilor din Sadova condițiile de viața pe care le-a…

„Cea mai bună vorbă sunt faptele- spunea un înțelept! ALDE vrea să vorbească oamenilor prin faptele sale”, este de părere Anișoara Stănculescu, vicepreședinte ALDE Dolj. Consilierul local ALDE Calafat, Mihail Țenescu a contribuit decisiv la aducerea unei investiții străine în economia orașului Calafat, investiție care va crea 150 locuri de muncă pentru locuitorii orașului de pe Dunăre. Investitorul german va lansa o linie de fabricație de componente auto de interior. Acesta a achiziționat deja 6 hale și a angajat 30 de oameni pentru montarea utilajelor, urmând ca în următoarele 60…

Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru, vicepreşedintele Grupului S&D din Parlamentul European şi membru al Comisiei pentru Dezvoltare Regională (REGI), a salutat adoptarea propunerii REGI de rezoluţie privind „Punerea în aplicare cu întârziere a Programelor Operaţionale din fondurile structurale şi de investiţii europene”. Eurodeputatul Victor Boştinaru a fost raportor din partea S&D pentru această rezoluţie care a fost depusă de către REGI, alături de o întrebare adresată Comisiei, cu solicitare de răspuns oral, ce urmează să fie tratată în plen în săptămânile următoare. În această rezoluţie, REGI solicită Comisiei, ca printr-un „plan…

1 150 151 152 153 154 184

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !