Lucian Bernd Săuleanu, candidat independent la primăria Craiovei, a prezentat câteva dintre soluțiile pe care le propune pentru rezolvarea problemelor aduse la cunoștință de către craioveni. Infrastructura și poluarea, situația în care se află Termo și, de asemenea, Groapa de gunoi au fost cele trei puncte din programul de candidatură discutate în conferință. „Vrem să oferim soluții, pentru că împreună ne-am gândit nu la o critică, ci la a oferi soluții pentru a îmbunătăți viața noastră din Craiova. Prima problemă pe care aș vrea s-o ridic este cea legată de infrastructură…
Browsing: Politic
Consiliul Executiv al Organizației Județene PMP Dolj a hotărât nominalizarea lui Dumitru Călina pentru a candida la alegerile locale parțiale din data de 11.06.2017, pentru funcția de primar al municipiului Craiova, se precizează într-un comunicat remis presei. Călina este vicepreședinte al PMP Dolj, căsătorit și are un fiu, elev în clasa a X-a la Colegiul Național “Frații Buzești”. În prezent este întreprinzător individual și supervizor cu asigurarea calității pentru echipamente destinate Centralei Nucleare de la Cernavodă. Familist convins, de o moralitate desăvârșită, cu principii politice liberale, acesta reprezintă soluția cea mai potrivită…
„Rezultatele sondajului realizat de IMAS, prin care ALDE a devenit, din nou, a treia forță politică a țării, nu face decât să crească încrederea militanților și simpatizanților noștri în proiectul partidului nostru”, se arată într-un comunicat ALDE Dolj remis presei. Acest sondaj arată că ALDE este un proiect politic necesar pe scena politică românească, ce se va dezvolta în timp, pentru că este construit pe principii, valori și convingeri democratice și liberale autentice. Liberal democrații consideră că acest rezultat se datorează modului consecvent în care ALDE și-a apărat punctele de…
Dezvoltarea economică şi crearea unei societăţi prospere nu vor putea fi realizate cu metode din arsenalul perioadei comuniste. Este inacceptabil din punctul nostru de vedere, al unui partid liberal modern, ca ANAF-ul să recurgă la prăfuitul şi considerăm noi ILEGALUL ”plan de amenzi”, mascat sub formula modernă a indicatorilor de performanţă. Cerem ministerului de finanţe, conducerii ANAF, în numele întreprizătorilor privaţi oneşti din judeţul DOLJ, creatori lunari de PIB, să dea explicaţii clare în legătură cu circulara ANAF care prevede suplimentarea veniturilor la buget prin realizarea de către fiecare inspector…
ALDE Dolj și-a înființat organizaţie la Rast. Adunarea generală, la care au participat peste 100 persoane, a ales biroul ALDE, la nivel local. Acesta este format din 14 membri: preşedinte, trei vicepreşedinţi, un secretar – trezorier, 5 membri şi 4 membri supleanţi. Preşedinte al organizaţiei a fost ales în unanimitate domnul IULIAN SILIŞTEANU, actualul primar al comunei. Din partea conducerii judeţene a ALDE au participat Anişoara Stănculescu, prim-vicepreşedinte şi Adrian Popa – secretar general ALDE Dolj.
Marcăm, astăzi, aniversarea declarației lui Robert Schuman din 9 mai 1950. Președintele Popularilor Europeni, Joseph Daul, în discursul său a chemat europenii la reconciliere și a îndemnat popoarele să trăiască în pace indiferent de cultură sau tradiții pentru a putea menține proiectul european. „Uniunea Europeană este un proiect în continuă evoluție. Valorile acesteia sunt reprezentate de libertate, democrație, solidaritate și unitate. Aceste valori comune au rolul de a proteja cetățenii europeni. Nu trebuie să ne uităm trecutul, dar Europa este locul unde trebuie să ne simțim acasă. Asta trebuie să…
„ALDE a atras atenţia în nenumărate rânduri că haosul din unele unităţi spitaliceşti porneşte de la slaba calitate a mangerilor şi de la punerea pe primul plan a unor interese care nu sunt ale pacienţilor, nici măcar ale spitalelor respective. Nu este normal ca mai multe spitale să nu fie dotate cu aparatură medicală de mare necesitate (tomografe, de exemplu) iar, în acelaşi timp, tehnologie medicală modernă şi ultramodernă de zeci de milioane de euro să nu fie pusă în serviciul sănătăţii oamenilor. Nu este normal ca banii alocaţi de…
Premierul Grindeanu a efectuat o vizită oficială în Israel, în cadrul căreia a avut întâlniri președintele statului israelian, Reuven Rivlin, cu premierul Benjamin Netanyahu, cu ministrul israelian al apărării, Avigdor Lieberman, și cu comunitatea de israelieni de origine română. Vizita a avut loc în contextul în care Israelul a sărbătorit, săptămâna aceasta, 69 de ani de independență. Iar România și Israel sărbătoresc, de asemenea, 69 de ani de relații diplomatice neîntrerupte, un semn al cooperării strânse dintre cele două state. Discuția dintre premierul Grindeanu și premierul Netanyahu s-a referit în…
Comisia pentru industrii i-a convocat pe parlamentarii USR, care solicitaseră dezbatere publică, după începerea şedinţei Partidul Uniunea Salvați România protestează față de modul în care Comisia pentru industrii şi servicii a Camerei Deputaților a acționat, în secret, pentru respingerea unui proiect de lege ce interzice exploatarea gazelor de șist în România. Proiectul de lege a fost primul pe ordinea de zi a ședinței, din data de 3 mai, a Comisiei pentru industrii şi servicii, iar deputații USR au fost convocați la ședință după ora de începere, astfel încât să nu…
„ALDE consideră că lupta împotriva corupţiei trebuie făcută fără influenţe partizane, fără imixtiuni în justiţie şi, mai cu seamă, cu respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Noi considerăm că Parlamentul este locul unde trebuie să existe o dezbatere reală cu toate părţile interesate din societate pentru a face o legislatie clară în materie de politică penală care să ţină cont, exclusiv de interesul României şi de respectarea cetăţenilor ei. Noi apreciem că o lege dacă nu e acceptată şi discutată în societate, atunci poate provoca efecte negative. Avem o procedură legislativă…