Statele UE trebuie să își îndeplinească obligațiile de a prelua azilanți din Grecia și Italia, prioritate având minorii neînsoțiți. • Finlanda și Malta sunt singurele state membre cu obiectivele îndeplinite • Comisia Europeană trebuie să ia în calcul proceduri de infringement • Măsurile de relocare trebuie extinse până la reformarea sistemului de azil ”Dublin” “Deputații condamnă faptul că, deși au agreat să mute 160 000 de refugiați din Grecia și Italia până în septembrie 2017, statele membre UE au relocat doar 11% din ceea ce reprezintă obligațiile lor totale (18,770…
Browsing: Politic
Anișoara Stănculescu, vicepreședinte ALDE și-a anunțat, astăzi, candidatura la Primăria Craiova. Aceasta își va prezenta, zilele următoare, programul în baza căruia dorește să obțină voturile craiovenilor. Aceasta este a șasea candidatură lansată după Mario Ovidiu Oprea (PNL), Mihai Genoiu (PSD), Dumitru Călina (PMP), Lucian Prisnel (USR) și independentul Lucian Bernd Săuleanu. „Mândria unei comunităţi se construieşte pe respect şi încredere. Din evaluarea noastră asupra percepţiilor şi aşteptărilor craiovenilor rezultă că mai bine de jumătate dintre craioveni cred că direcţia în care merge oraşul nu este cea bună. Acest lucru trebuie să ne…
Partidul Uniunea Salvați România propune interzicerea pungilor de plastic de unică folosință și a pungilor oxodegradabile care poluează mediul. Pungile de plastic au o durată de viață de peste 500 de ani, însă o durată de utilizare de numai cinci minute, fiind unul dintre cele mai elocvente exemple de eșec al proiectării din industrie. Propunerea USR vine în contextul dezbaterii pe care Ministerul Mediului a lansat-o pe tema proiectului de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje. Deputatul…
Situația din Ungaria justifică activarea procedurii care ar putea duce la sancțiuni pentru Ungaria, spun deputații în rezoluția adoptată miercuri. • Deputații văd o deteriorare serioasă a statutului de drept și democrației • Legile controversate trebuie suspendate sau retrase • Fondurile UE pentru Ungaria să fie supuse unei evaluari Ca urmare a dezbaterii anterioare din plen, deputații spun că situația actuală din Ungaria privind drepturile fundamentale justifică începerea procedurii oficiale de a stabili dacă există ”un risc clar de încălcare gravă”, a valorilor UE de către un stat membru. Rezoluția…
Deputații au salutat unitatea celor 27 de state și a instituțiilor față de Brexit și au cerut ca această unitate să fie pusă în serviciul unei reforme profunde și urgente a UE în beneficiul tuturor cetățenilor. Președintele Consiliului European Donald Tusk a prezentat deputaților Liniile directoare privind negocierile pentru Brexit adoptate de statele membre în cadrul summit-ului de la 29 aprilie. El a salutat concordanța cu liniile de demarcație fixate de Parlamentului European. Mandatul de negociere detaliat va fi prezentat spre adoptare în același spirit în cadrului Consiliului din 22…
ALDE înţelege şi respectă dreptul angajaţilor din sistemul de finanţe publice de a-şi apăra interesele profesionale protestând faţă de posibilitatea ca salariile lor să fie afectate. Considerăm că este nevoie de un dialog aşezat între reprezentanţii acestor oameni şi guvern, ceea ce se va şi întâmpla în aceste zile, se arată într-un comunicat remis presei de Anișoara Stănculescu. Premierul Sorin Grindeanu, liderii Coaliţiei PSD-ALDE sunt preocupaţi să găsească soluţii pentru ca activitatea într-un domeniu atât de important să nu fie perturbată. Rolul acestor oameni este unul esenţial în sistemul instituţional…
Deputații europeni susțin eforturile de a reduce la jumătate până în 2030 risipa alimentară din UE, eliminând restricțiile actuale asupra donațiilor de alimente și eliminând confuzia între etichetele ”data expirării” (“best before”) și data limită de consum (“use by”). • reducerea risipei alimentare cu 30% până în 2025 și cu 50% până în 2030 • facilitarea donațiilor alimentare • clarificarea etichetelor ”data expirării” (“best before”) și data limită de consum (“use by”) “În țările dezvoltate, alimentele se pierd mai ales spre finalul lanțului alimentar, în etapele de distribuție și consum.…
Deputații europeni vor un răspuns mai puternic al Uniunii care să protejeze cetățenii de efectele negative ale globalizării. Globalizarea este cea mai mare provocare cu care se confruntă cetățenii UE, au sugerat deputații în cursul dezbaterii de marți cu vicepreședintele Comisiei Jyrki Katainen, salutând evaluarea recentă a Comisiei privind globalizarea. Globalizarea pune o presiune imensă pe locurile de muncă, salarii și standarde, alimentând populismul, au spus mulți deputați. Ei au cerut o mai bună protecție pentru industria și muncitorii din UE, subliniind că Uniunea ar trebui să fie un lider în…
Până la finalul sesiunii parlamentare, actul normativ care prevede acordarea tichetelor de vacanţă pentru cei 1,19 milioane de bugetari va fi aprobat, se arată într-un comunicat remis presei de Victor Gogonea, vicepreşedinte ALDE Dolj. Actul normativ prevede ca fiecare bugetar să primească un tichet de vacanţă în valoare de 1.450 lei, pentru a plăti servicii turistice doar pe teritoriul României. Este o măsură complementară de recompensare a activităţii personalului bugetar, dar mai ales este o măsură de stimulare a românilor să facă turism în România. Efortul bugetar alocat acestei măsuri,…
Grupul deputaților PNL a înaintat Curții Constitiționale o sesizare de neconstituționalitate în privința Legii Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, pentru forma adoptată de Camera Deputaților. Forma inițială a propunerii legislative, propusă de parlamentarii PNL, a suferit modificări substanțiale aduse în a doua cameră sesizată de majoritatea parlamentară, încălcând principiul bicameralismului statuat în jurisprudența Curții Constituționale. Astfel, norme care schimbă sensul inițiativei legislative nu au fost supuse deciziei primei camere sesizate în acest caz, respectiv a Senatului. În același timp, nu sunt specificate în mod concret sursele de…