Șefii destat și de guverne și reprezentanții partidelo de opoziție ce aparțin Partidului Popular European, împreună cu președintele Consiliului European, Donald TUSK, al Comisiei Europene, Jean-Claude JUNCKER și al Parlamentului, Antonio TAJANI se vor reuni pe 14 decembrie, al Bruxelles. Întâlnirea are loc în preambulul Consiliului European din 14/15 decembrie și se vor discuta subiectele aflate pe ordinea de zi. Gazda evenimentului va fi Joseph DAUL, președintele PPE. Președintele grupului PPE din Parlamentul European, Manfred WEBER, secretarul general al PPE Antonio LÓPEZ-ISTÚRIZ, precum și alți membri ai conducerii Popularilor Europeni vor particila la reuniune. Angela MERKEL (Germania), Mariano RAJOY (Spania), Nicos…
Browsing: Politic
Primele norme la nivelul Uniunii europene (UE) privind utilizarea civilă a dronelor au fost aprobate, joi dimineață, de negociatorii Parlamentului European (PE) și de Consiliu. Raportorul Marian-Jean Marinescu (PPE, RO) spune despre acordul de astăzi că „este o veste foarte bună pentru pasageri și industria aeronautică. Sunt mulțumit că am reușit să introduc toate propunerile PE în textul final. Le mulțumesc colegilor mei din PE, pentru rezultatul obținut, și în special Karimei Delli, președinta Comisiei pentru Transport”. Conform acordului obținut în dimineața zilei de joi, proiectarea și fabricarea dronelor va…
Înainte de votul final al bugetului Uniunii Europene în Parlamentul European, negociatorul șef al PE pe acest subiect, Siegfried Mureșan, alături de Jean Arthuis, președintele Comisiei de Buget și Gunther Oetinger, Comisarul european pe Buget, vor prezenta prioritățile acestuia. „Prioritățile bugetului pentru 2018 sunt locuri de muncă și creștere, pe de o parte, și siguranță și securitate pe de altă parte. Programele cheie care contribuie la crearea de locuri de muncă și la creșterea economică au următoarele sume alocate în 2018: – 11,2 miliarde Euro pentru Programul de cercetare și…
Peste 76 milioane euro din Fondul european de dezvoltare regională vor fi investite în lucrările ce vor fi efectuate la drumul național E79, care traversează țara și reprezintă conexiunea cu sudul Europei, respectiv Bulgaria și Grecia, și cu nordul ei, adică Ungaria. Lucrările au în vedere secțiunea de drum ce leagă orașele Deva, în centrul Transilvaniei, și Oradea, la granița cu Ungaria. „Drumul trece prin județele Hunedoara, Arad și Bihor, înainte de a face legătura cu orașul Borș și va îmbunătăți accesul în municipiile Deva și Oradea ceea ce va genera…
Uniunea Europeană nu este în grafic cu îndeplinirea obiectivelor de mediu pe care și le-a fixat pentru 2020, a afirmat eurodeputata Daciana Sârbu, la Bruxelles, în cadrul reuniunii Comisiei de Mediu a Parlamentului European. Principalele cauze pentru această situație sunt, în viziunea sa, irosirea fondurilor europene în proiecte care nu aduc suficiente rezultate, lipsa de coordonare între politicile de mediu și alte măsuri importante, precum cele din domeniul agricol, și informațiile insuficiente — de exemplu în privința impactului unor procese asupra sănătății oamenilor și asupra mediului. Ca raportor pentru al…
ALDE Dolj înțelege să-și aducă omagiul său tuturor celor care au făcut posibilă Marea Unire a tuturor românilor. România există și împlinește anul viitor 100 de ani de națiune de sine stătătoare pentru că deopotrivă oameni politici și simpli români s-au ridicat la înălțimea momentului istoric și au pus interesul comun deasupra oricăror proiecte personale sau partizane. Intrăm în Anul Centenarului acum la 1 decembrie 2017 și avem obligația, toți, să respectăm prin vorbele și faptele noastre, acest moment aniversar al identității noastre în lume. Niciun obiectiv nu trebuie să…
Ministrul energiei, prezent vineri în Craiova, a prezentat programul de investiții în modernizarea sistemului energetic. Toma Petcu este convins că acest program dă rezultate, nominalizând în principal investiția de la Ișalnița (grupul 7 CEO) recuperabilă în maximum 6 luni. Rezultatele se văd atât în creșterea productivității cât și în costurile de mediu mai reduse. „Investițiile în modernizarea sistemului energetic vor crea și în 2018 predictibilitate economică și stabilitatea locurilor de muncă. Complexul Energetic Oltenia este campionul energetic în acest domeniu, în sensul că energia produsă aici l-a adus pe primul…
Șefii de stat și de guvern, membri ai Parteneriatului Estic și ai Partidului Popular European (PPE), dar și reprezentanții opoziției din statele membre ale Uniunii s-a reunit la cea de-a șasea Conferință, la Bruxelles. La reuniune au mai participat și președinții Consiliului European, Comisiei Europene și ai Parlamentului European, precum și Președinția Estoniană a UE alături de comisarul estonian responsabil. În urma reuniunii, liderii PPE au adoptat o declarație privind viitorul Parteneriatului Estic. „Am trecut prin etape istorice, cum ar fi călătoriile fără viză și semnarea acordurilor de asociere, pentru Ucraina,…
Europarlamentarul Cătălin Ivan a inițiat o dezbatere pe tema votului electronic, alături de dezvoltatori de software și tehnologie în Parlamentul European. „Blockchain ar putea fi una dintre soluțiile care ne ajută să ne exprimăm opțiunea politică. Am avut șansa azi să particip la o simulare de vot și am văzut cât de simplu este să votezi de la distanță”, declară Cătălin Ivan. „Cred că tehnologia în orice formă a devenit esențială în zilele noastre. Votul electronic este o opțiune absolut necesară pentru românii din diasporă. Voi face toate demersurile și…
În cei zece ani de la aderarea noastră la UE Romania a făcut plăți către UE de cca 15 miliarde euro și a primit fonduri de cca 44 miliarde euro. Este evident că acești bani sunt foarte importanți pentru consolidarea creșterii economice și pentru dezvoltarea societății noastre. ALDE, ca partid pro european consideră că trebuie luate toate măsurile pentru ca Romania să evite suspendarea fondurilor europene. Demersurile guvernarii PSD -ALDE a facut posibilă îndeplinirea a 17 dintre cele 22 de condiționalități ex ante restante. Mai sunt cinci astfel de condiționalități…