Deputatul PSD de Dolj, Alina Tănăsescu, a avut o vacanță parlamentară activă. Deputatul social-democrat a avut în această perioadă, în care legislativul este în vacanță, diverse întâlniri cu cetățenii din județ. “Am încercat să le explic oamenilor care ne-au acordat votul în 2016 și, nu numai, că programul de guvernare al PSD-ALDE este unul performant și că până în 2020 ne vom ține toate promisiunile făcute în campania electorală. Dovada celor spuse de mine o reprezintă creșterea economică din această perioadă, creșterile de salarii și pensii precum și faptul că…
Browsing: Politic
Se impun o analiză serioasă și o decizie limpede cu privire la oportunitatea suspendării președintelui, mai ales în contextul în care România va prelua din ianuarie președinția consiliului UE. Acest subiect al suspendării nu trebuie să mai fie un cap de afiș în dezbaterea publică. România are nevoie de stabilitate politică iar guvernul și parlamentul trebuie centrate pe agenda de priorități economice și sociale ale cetățenilor. Preocuparea noastră este de a promova în stagiunea de toamnă o serie de proiecte de lege care să ajute la consolidarea dezvoltării economice și…
Combaterea risipei alimentare trebuie să devină cu adevărat o prioritate națională. Acțiunea în acest sens ar fi un veritabil exercițiu de solidaritate la scara întregii țări.Trebuie depășită faza acțiunilor de conștientizare a acestui flagel și trecut la măsuri concrete. România/românii risipesc zilnic 6000 de tone de mâncare ceea ce inseamnă peste 2,1 milioane de tone anual (cca 130.000 de tiruri în coloană!!!). Locul 9 în Uniunea Europeană la acest capitol deși la nivelul de trai ocupăm încă unul din locurile din coada clasamentului european. În aceeași realitate 225.000 de copii…
Partidul Mișcarea Populară Dolj cere in temeiul Legii accesului liber la informatiile de interes public nr. 544/2001, Inspectoratului de Jandarmi al Județului Dolj să facă precizări cu privire la participarea unor efective de jandarmi la evenimentele din Piata Victoriei București din data de 10.08.2018. Având in vedere ca la această dată jandarmii au folosit forța impotriva protestatarilor pașnici printre care se aflau femei și copii, PMP vrea să afle dacă printre jandarmii care au acționat in forță și cu violență sunt și efective din Dolj. PMP condamnă modul de interventie…
Partidul Mișcarea Populară, printr-o interpelare făcută in Camera Deputatilor in luna iulie 2018 de către președintele partidului, deputatul Eugen Tomac, a cerut Ministerului Energiei sa facă publice proiectele de racordare la rețeaua de gaze naturale a localitatilor din România in anul 2018. Răspunsul Ministerului Energiei ne arată ca exista probleme serioase in domeniul alimentării cu gaze naturale a localităților, care ne aruncă inapoi cu foarte mulți ani. Aspectele si datele prezentate arată dezvoltarea precară a Romaniei, iar lipsa proiectelor impiedică evoluția si alinierea la standarde europene. In ceea ce privește…
Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a prezentat, vineri, într-o conferinţă de presă, proiectul legii pensiilor. “Proiectul de lege a fost publicat joi seara pe site-ul Ministerului Muncii și Justiției Sociale, fiind introdus în procedura legală de dezbatere publică, pentru o perioadă de 30 de zile. Invităm toate asociațiile de pensionari sau orice persoană interesată să ne transmită puncte de vedere, observații sau propuneri de modificare. În același timp, specialiștii Casei Naționale de Pensii Publice și cei ai Ministerului Muncii și Justiției Sociale vor participa la dezbateri publice, atât la București,…
„Zilele acestea, observ că se vorbeşte destul de mult de românii din afara ţării şi ce oportunităţi am oferit românilor din afara ţării. Sunt unul dintre reprezentanţii Guvernului României care a trăit foarte mulţi ani, în afara ţării. Am trăit peste nouă ani în afara ţării şi am decis să mă întorc tocmai pentru a contribui atât cât pot la ceea ce ne dorim să facem pentru România pe mai departe”. Declarația îi aparține ministrului delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu. Acesta a mai explicat că s-a „format în străinătate…
Intrarea proiectului noii Legi a Pensiilor în dezbatere publică este primul pas către realizarea unei legi care să își dovedească eficiența pe termen mediu și lung. România are nevoie de o nouă lege a pensiilor care să pună ordine în sistem și care să ofere dreptul la un trai decent persoanelor care au încheiat sau vor încheia activitatea în piața muncii. Sperăm ca dezbaterea acestui proiect să mobilizeze toți actorii interesați – sindicate, asociații ale pensionarilor, companii, autorități, specialiști pentru că interesul de a avea o lege bună, sustenabilă este…
Realitatea ne arată că performanțele sportive creează un puternic respect de sine al unui popor și totodată respect și plusvaloare pentru imaginea țării în plan internațional. Performanțele sportive pentru a fi stimulate și multiplicate presupun o infrastructură instituțională bine pusă la punct din perspectiva resurselor umane și financiare. Ținând cont de aceste lucruri esențiale noi considerăm că revendicările celor din instituțiile subordonate Ministerului Tineretului și Sportului (cluburi sportive, tabere și direcții județene, case de cultură etc) sunt legitime în marea lor majoritate. Guvernul are datoria să-i asculte pe acești oameni și…
Reducerea cotei generale de TVA de la 19 la 18% de la 1 ianuarie 2019 ar fi un lucru benefic pentru economie și ar contribui semnificativ la consolidarea creșterii economice. ”Ar da un nou impuls consumului prin scăderea prețurilor la raft. Ar fi, de asemenea, pentru agenții economici un instrument util de planificare optimă a lichidităților și totodată o gură de oxigen pentru cei onești în competiția inegală cu evazioniștii de profesie. Pe termen mediu și lung ar genera creșterea veniturilor bugetare” – consideră Adinel Ilinca, vicepreședinte ALDE Dolj. Firește…