Manifestările dedicate cinstirii memoriei îndrăgitului actor român, născut în inima Olteniei, au debutat pe 6 aprilie, pe scena Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova, locul în care și-a început fascinanta călătorie în lumea artistică.
Un spectacol de lumină și culoare, proiectat către cer cu lumini tip laser, a deschis evenimentul „In Memoriam Amza Pellea”.
Sute de spectatori s-au bucurat de o reprezentație de excepție, plină de emoție, muzică și poezie, pe o scenă cu artiști și oameni de teatru, printre care actrițele Oana Pellea și Rodica Mandache, criticul de teatru Marina Constantinescu, Emil Boroghină, fost director al Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova, Mircea Rusu, directorul Teatrului Național I.L. Caragiale din București, soliștii Andrei Păunescu, Sergiu Cioiu, naistul Nicolae Voiculeț și Orchestra Simfonică a Filarmonicii Oltenia.
Duminică, 7 aprilie 2024, a avut loc inaugurarea Casei Memoriale „Amza Pellea” din Băilești, la 93 de ani de la nașterea marelui actor.
La Băilești, deschiderea oficială a avut loc în prezența fiicei actorului, a autorităților județene și a reprezentanților Muzeului Olteniei, fiind urmată de proiecția filmului „Nea Mărin miliardar” în Parcul Tineretului, din centrul municipiului.
Consiliul Județean Dolj și Muzeul Olteniei Craiova au reușit, astfel, să deschidă porțile unei noi destinații culturale, punând la loc de cinste personalitatea marelui actor și oferind publicului oportunitatea cunoașterii unor crâmpeie din opera și viața memorabilului Nea Mărin.
”Mi-am dorit de foarte mult timp și iată că minunea s-a întâmplat: redeschiderea Casei Memoriale Amza Pellea cu haine noi și sub pălăria mare a Muzeului Olteniei. Din clipa asta, această casă memorială intră într-un circuit muzeal. Sunt foarte multe emoții, sentimente, sunt într-o stare de smerenie și trebuie să fac plecăciuni de mulțumire Consiliului Județean Dolj, președintelui Cosmin Vasile și directorului de la Muzeul Olteniei, Florin Ridiche. Fără acest sprijin, tot ceea ce vedeți nu ar fi fost posibil, nu s-ar fi realizat. Obiectele din casă i-au aparținut lui tata, toate sunt donate de către mine pentru casa memorială, lucrul nu s-a terminat, vom continua să îmbogățim exponatele. Mi-aș dori foarte tare ca în această casă să se audă râset de copii, este o cameră multimedia unde ar putea să vină școli să viziteze și să facă ateliere de desen. Mi-aș dori să nu fie doar un punct muzeal, ci un ferment de viu care să-i ducă spiritul mai departe lui tata. Vreau să mulțumesc publicului care îi ține memoria vie. Atâta timp cât el va fi iubit, va fi amintit și va trăi în sufletele oamenilor, spiritul lui tata e viu. Pentru acest lucru, plecăciuni în fața oamenilor care l-au iubit și care nu-l uită după 40 de ani de când el nu mai e pe pământ, a fost un om bun și eu chiar cred că lucrurile pe care le împrăștii în oameni și în univers ți se întorc”, a declarat Oana Pellea.
Colaborarea dintre fiica marelui Amza, actrița Oana Pellea, reprezentanții Consiliului Judetean Dolj și Muzeul Olteniei l-au readus pe Nea Mărin acasă, la Băilești, în inimile oltenilor, în inimile românilor. În încăperile imobilului au fost amenajate expoziții ce conțin atât obiecte personale, afișe de filme, cât și o colecție cu arme-recuzită, premiul obținut de Amza Pellea, la Festivalul Internațional de Film de la Moscova, pentru interpretarea din filmul „Osânda” și medalia „Jubileul promoției de aur a teatrului românesc”.
”Casa memorială este un monument de arhitectură de tip neobaroc, ea a fost ridicată în anul 1908, este unul dintre ultimele exemple ale acestui stil arhitectural. Lucrările au fost ample, iar pe parcursul renovării am descoperit numeroase lucruri interesante. Dacă vă uitați cu atenție la acoperiș, am păstrat aceeași formă a țiglei care era înainte, stil caracteristic acoperișurilor din sudul Olteniei, stil solzi de pește, am analizat cu foarte multă atenție tâmplăria din lemn, care nu a mai putut fi restaurată și am înlocuit-o tot cu tâmplărie din lemn de fag așa cum era și cea de dinainte. Un alt lucru interesant, am descoperit că toată cărămida din structura casei este cărămidă de șamotă, de foarte bună calitate, care de obicei este folosită pentru construcția sobelor, dar aici  a fost folosită pentru toată casa. Tot ceea ce vedeți în sălile expoziționale este realizat după conceptul doamnei Oana Pellea, cu o sală dedicată obiectelor și fotografiilor de familie, a doua sală cu rol de multimedia pentru vizitatori unde vor rula filme în care a jucat marele actor. Pentru noi, ca Muzeu al Olteniei este foarte important că este pentru prima dată când avem în administrare o casă memorială. Toate aceste lucruri nu ar fi fost posibile fără sprijinul permanent al Consiliului Județean Dolj”, a declarat Florin Ridiche, directorul Muzeului Olteniei Craiova.
După doi ani de lucrări pentru renovarea acestui imobil, Casa Memorială va avea statut muzeal.
„Încep prin a vă mulțumi dumneavoastră (Oana Pellea, n.r.) pentru că ați avut încredere în noi, ați avut încredere să ne încredințați casa părintească, ați avut încredere să ne aduceți obiecte de suflet, amintiri dragi ale părinților dumneavoastră și ați avut încredere că vom face tot ce este posibil să îi cinstim memoria lui Amza Pellea. Pentru noi, Amza Pellea este nu doar simbolul Baileștiului, nu doar simbolul județului Dolj, cred că este omul care este un adevărat simbol pentru întreaga Oltenie. Este cel mai mare actor român și din ce am văzut cu toții la spectacolul de la Teatrul Național, prin tot ce a fost evocat, este un om cu o mare bunătate, cu un mare caracter, un om care a iubit foarte, foarte mult aceste locuri”, a declarat Cosmin Vasile, președintele Consiliului Județean Dolj.
În săptămâna 08 -14 aprilie programul de vizitare va fi zilnic între orele 09:00 – 17:00. Începând cu 15 aprilie, programul de vizitare va fi de marți până duminică, între orle 09:00 – 17:00.
Accesul publicului va fi gratuit până în luna iulie 2024.
Mai multe detalii puteți obține  vizitând pagina de  facebook a Casei Memoriale Amza Pellea https://www.facebook.com/profile.php?id=61557750464116

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !