Luni, u n echipaj de jandarmi din cadrul Detașamentului 6 Jandarmi Segarcea a observat o tamponare între două autoturisme care circulau din sensuri opuse.
La scurt timp după producerea evenimentului, șoferul care a provocat accidentul a efectuat o manevră de mers cu spatele și a părăsit locul faptei, fără să-l intereseze consecințele.
Întrucât persoanele aflate la fața locului apelaseră deja numărul unic de urgență 112, jandarmii au pornit imediat în urmărirea autoturismului și, în scurt timp, au identificat vehiculul implicat în fața unui imobil. La volan se afla un bărbat de 64 de ani, care a recunoscut implicarea în accident, însă a declarat că nu își amintește cu exactitate cele întâmplate.
Cazul a fost preluat de organele de poliție competente, care au stabilit că acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice, având o concentrație de 1,31 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind întocmite actele de constatare.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !