În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene au fost publicate cele două acte normative care compun pachetul legislativ privind protecţia datelor la nivelul Uniunii Europene. Este vorba de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor) și Directiva (UE) 2016/680 referitoare la protecţia datelor personale în cadrul activităţilor specifice desfăşurate de autorităţile de aplicare a legii. Regulamentul General de Protecția Datelor a intrat în vigoare pe data de…
Author Luisa Patru
Descărcarea bugetară a instituțiilor europene s-a aflat pe agenga europarlamnetarilor în săptămâna de plenară de la Strasbourg. „De data aceasta, lucrurile au mers puțin mai simplu pentru că s-a îmbunătățit situația ratei de erori”, a explicat, la finalul dezbaterii, Marian Jean Marinescu, vicepreședintele Grupului PPE în Parlamentul European. Curtea de Conturi Europeană a luat o direcție diferită de anii trecuți. În paralel cu rapoartele de descarcare bugetară, prezintă și rapoarte speciale pe diverse teme în care atinge nivelul de rezultate al finanțării din acel domeniu. „A fost un raport al…
Săptămâna trecută a fost una de plen pentru deputații europeni. Aceștia s-au reunit la Strasbourg. Agenda deputaților europeni a fost una încarcată, ca de obicei. Cu toatre acestea, de departe, cel mai important punct a fost cel legat de prezenta președintelui Macron la dezbaterea referitoare la viitorul Europei. Acest gen de dezbateri au început încă de anul trecut și, de fiecare dată este invitat un prim-ministru sau un șef de stat. Și președintele României va fi invitat la Strasbourg, în luna octombrie a acestui an. „Macron a făcut o prezentare…
Meciurile dintre CRaiova și Dinamo nu au fost niciodată ușoare! Că a fost vorba de meciuri în Cupă sau Campionat, rivalitatea dintre cele două echipe s-a făcut simțită nu numai pe teren, ciși în tribună sau pe străzile Băniei. Eternii rivali ai Științei au trăit cel mai greu coșmar ori de câte ori au ajuns aici. Nu odată a fost nevoie de jandarmi să-i scoată din ghearele oltenilor, mai ales după un meci trucat. Faptul că Arena din Bănie a fost plină demonstrează că pentru craioveni iubirea de fotbal a…
„AVC 360° – Călătoria Pacientului” este primul proiect multidisciplinar din România despre Accidentul Vascular Cerebral. Acesta este lansat de Asociația Română de Comunicare în Sănătate (ARCIS EDU) și este primul proiect multidisciplinar organizat în România, implicând specialități medicale diferite (Neurologie, Medicină de Urgență, Neurochirurgie, Geriatrie, Medicină de familie, Anestezie și Terapie Intensivă, Psihiatrie, Medicină Fizică și de Reabilitare, Cardiologia,Diabetologia, Medicina Muncii), împreună cu domenii conexe ca Psihologia si Asistenta Sociala. „AVC 360° – Călătoria Pacientului” se adresează în primul rând medicilor specialiști implicați în managementul pacientului cu AVC, pentru a crea o mai bună…
Aproape 5.000 de elevi și fosti elevi vor intra, luni, în focurile primei sesiuni a examenului de Bacalaureat, cu proba A, de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română. Dintre aceștia, aproximativ 3.000 sunt din seria curentă. Cei care și-au ratat șansa de a obține diploma anul trecut, mai au dreptul de a da examen gratuit încă de două ori. Calendarul probelor este următorul: 12-13 februarie: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A; 14-15 februarie: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în…
Lume multă adunată, seara trecută, la Teatrul Național. Show-ul fu deschis de cei doi amfitrioni Cezar Ouatu și Diana Dumitrescu. Nu-mi plăcură! Diferență mare între ei! De la cultură la prestație scenică. Trecu și asta. Rând pe rând, pe scenă urcară Eliza Chifu („So Good Without You”), Ayona („The Story Goes On”), Mareş Pană („Daydreamer”), VYROS („La La La”), Diana Brătan („Paint It Rainbow”), Carolina Gorun („Reach Out For The Stars”), Tavi Clonda („King”), Elena Hasna („Revival”), Zavera („Come Back To Me”), Aurel Dincă („Fire In The Sky”), Erminio Sinni & Tiziana Camelin („All The…
Compania petrolieră Chevron va plăti Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM) suma de 73.450.000 USD, în urma rezilierii a trei acorduri petroliere de concesiune, fără respectarea obligațiilor financiare prevăzute de Legea petrolului. Decizia aparține Curții Internaționale de Arbitraj de pe lângă Camera Internațională de Comerț de la Paris (ICC Paris), cea mai importantă instituție de arbitraj comercial internațional, care a fost solicitată să se pronunțe în litigiul dintre Chevron și ANRM. Potrivit deciziei, compania Chevron este obligat să plătească ANRM suma de 73.450.000 USD, la care se adaugă dobânda legală…
Sindicatul polițiștilor Europeni – Europol, au organizat, astăzi, la Craiova, o masă rotundă cu tema „Monitorizarea video în spațiile publice – o necesitate sau nu?”. „Avem o decizie a Autorității Naționale de Supraveghere a datelor cu caracter personal, nr. 52/2012 care ne spune că această monitorizare se poate efectua numai cu respectarea prevederilor legale”, a precizat, în deschiderea evenimentului, Gabriel Gîrniță, președinte Europol Dolj. La rândul său, președintele Sindicatului Europol la nivel național, Cosmin Andreica, a arătat că o modalitate de monitorizare este aceea de dotare a polițiștilor cu body-cam-uri.…
Ion Dogaru, fondatorul Facultății de Drept craiovene și-a donat, fondul de carte, Universității din Craiova. La eveniment au fost prezenți oaspeți deosebiți din țară sau de peste hotare: Victor Spinei, vicepreședintele Academiei Române, Ion Gugeac, vicepreședintele Academiei de Științe din Republica Moldova, dar și Bogdan Cuza, doctor în economie, descendent al marelui Domnitor Alexandru Ioan Cuza. „Fondul de carte Ion Dogaru reuneste peste 4.500 de lucrări de specialitate, donate Universității din Craiova și Facultății de Drept. Unele dintre acestea sunt veritabile bijuterii ale Doctrinei Juridice Europene”, a precizat Sevastian Cercel,…