Author Luisa Patru

„Pesta Porcină Africană confirmată la două suine dintr-o gospodărie din satul Teasc, comuna Teasc, judeţul Dolj”, anunța Direcția Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Dolj, pe 19 iunie. Tot atunci, „în conformitate cu planul de măsuri aprobat, s-au stabilit o zonă de protecție pe o rază de 3 km și o zonă de supraveghere, pe o rază de 10 km în jurul focarului”. Câteva zile mai târziu, pe 4 iulie, 10 mistreţi au fost găsiţi morţi pe un câmp. În această dimineață, efective ale poliției, jandarmeriei, DSVSA Dolj, precum și…

Aula Mihai I a Universității din Craiova s-a dovedit a fi neîncăpătoare, în această dimineață pentru cei 200 de elevi și cadre didactice care vor participa la şcolile de vară ROSE organizate de cinci facultăţi: Facultatea de Litere, Facultatea de Economie şi Administarea Afacerilor, Facultatea de Drept, Facultatea de Inginerie Electrică și Facultatea de Teologie Ortodoxă. „Facultatea de Litere este implicată pentru al treilea an în acest proiect. Ne bucurăm să le urăm bun venit elevilor selectați de la două licee din Vâlcea”, a precizat Carmen Banța. La rândul său, Mihai…

Luni s-au afișat primele rezultate ale examenului de maturitate. Promovabilitatea în această primă sesiune a fost de 63,83%. Dintre liceele și colegiile fruntașe se remarcă Colegiul Militar Tudor Vladimineascu, cu o promovabilitate de 100%, Colegiul Național Frații Buzești – 99,99% și Conegiul Național Elena Cuza – 99,20%. Absolvenții nemulțumiți de valoarea notelor pot depune contestații astăzi, între orele 12,00 și 16,00. Până în acest moment s-au înregistrat 2 medii de 10, ambele la Colegiul Național ”Frații Buzești” Craiova. UPDATE: Alte rezultate la nivelul județului : 21 unități de învățământ au…

La nivelul județului Dolj a fost activat Comitetul Judeţean de Coordonare a Situaţiilor de Urgenţă determinate de calamităţi naturale (caniculă). Acesta este compus din Dr. Ludmila Prunariu – Director Executiv D.S.P. Dolj (preşedinte), Nicolae Marcu – Director Executiv Adj. Economic D.S.P. Dolj(Vicepreşedinte) și următorii membri – Dr. Jan Pîrgaru, Dr.Valeria Andreescu, Dr. Eugen Georgescu, Dr. Liviu Ionuț Radu, Dr. Adina Turcu, Ec. Anca Tudor, Dr. Aurelia Gîngioveanu, Dr. Iulian Meșină, etc. Comitetul va urmări organizarea activităţii medicale conform legislației în vigoare, precum și măsurile care trebuie luate la nivelul fiecărui…

Lucrările pentru construirea stadionului de atletism au fost reluate în urmă cu câteva zile, după cum anunța, joi dimineață, Mihail Genoiu. „A fost idea de a se muta pista de atletism de pe vechiul stadion Oblemenco într-o altă locaţie. Iniţial a fost gândită o pistă de atletism şi un teren de fotbal de antrenament, însă lucrările s-au derulat destul de greoi datorită unei probleme cu care se pare că ne confruntăm în continuare, pânza freatică. A fost un mare impediment pe toată perioada execuţiei şi s-a accentuat odată cu începerea…

La scurt timp după publicarea materialului «ALDE Dolj „a aflat” de problemele generate de Kozlodui», primesc un drept la replică din partea doamnei doctor Amelia Istrate. În virtutea deotologiei, și asta nu pentru că doamna doctor o invederează, il voi publica. Aș fi fost tentată să cred în buna sa credință dacă nu ar fi venit cu întrebarea aflată și în titlul acestui material. Păi, nu pe mine trebuie să mă întrebați! Sunt politicieni, și nu puțini care s-au zbătut. Am sa vă las un link, este adevărat, tocmai din 2015,…

De mai bine de doi ani, Acțiunea pentru Renașterea Craiovei, prin avocatulLucian Bernd Săuleanu, a întreprins mai multe demersuri pentru a atrage atenția asupta pericolului reprezentat de Kozlodui. De la sesizarea autorităților locale, județene, naționale sau a Comisiei Europene, până la mitinguri, cei de la Acțiunea pentru Renașterea Craiovei n-au ratat nimic. Astfel, pentru a le aduce la cunoștință și politiciwnilor ALDE, la 26 ianuarile 2018 – adică acum 1 AN ȘI JUMĂTATE (!) – Platforma civică anti-Kozlodui constituită de Acțiunea pentru Renașterea Craiovei (ARC), Asociația Civică pentru Viață (…

Cea de-a doua parte a Festivalului Mondial de Poezie „Mihai Eminescu” s-a desfășurat într-un cadru inedit. Mai exact, la sediul Inspectoratului pentu Situații de Urgență Dolj. Gazdă, alături de profesorul Ion Deaconescu, președintele Academiei Internaționale „Mihai Emineascu”, a fost inspectorul șef ISU Dolj, col. Constantin Florea. Cincisprezece poeți de talie mondială au recitat din poeziile proprii. Unii dintre aceștia au ales să aducă un omagiu marelui poet Mihai Eminescu, alții – Cetății Banilor. Au recitat poeții Nicolae Dabija (Moldova), F. Attila Balasz (Slovacia), Germain Droogenbroodt (Belgia), Annabel Villar (Uruguay), Hussein…

Aflat la cea de-a șaptea ediție, festivalul reunește, la fel ca în fiecare an, autori de pe toate meridianele globului. Premiile Academiei Internaționale Mihai Eminescu Premiul de Excelență în artă – Ștefan Popa Popa’s Premiul pentru proză – Nicolae Dabija Premiul pentru poezie – Zhao Lihong Premiul pentru regie film – Bobby Păunescu Premiul pentru Jurnalism – Tudor Barbu Premiul pentru traducere – Baki Ymeri Premiul Opera Omnia – Geo Vasile Gazdele evenimentului au fost profesorul universitar Ion Deaconescu și Cristian Berceanu, managerul unei importante firme craiovene.

Traian Băsescu, aflat în campanie electorală pentru europarlamentare, a recunoscut că modul în care a gândit referendumul pentru modificarea structurii parlamentului a fost una eronată. Fostul președinte și-a exprimat, de asemenea, temerea că același lucru s-ar putea întâmpla și în cazul referendumului declanșat de către actualul președinte. „Sunt două alternative: reușește referendumul și se validează sau nu reușește. Un eșec al referendumului este, de fapt, cheia acestui referendum. Dacă referendumul va fi validat, nu se întâmplă nimic, nu se modifică nimic pentru că ambele întrebări necesită modificarea Constituției. Ori inițiatorul,…

1 321 322 323 324 325 389

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !