Marți seara, trei echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Drobeta Turnu Severin au intervenit cu o autospecială de stingere, o autospecială de intervenție la înălțime și o ambulanță SMURD pentru stingerea unui incendiu izbucnit în bucătăria unui restaurant, situat pe strada IC Brătianu din municipiul Drobeta Turnu Severin. Pompierii au localizat imediat incendiul și au împiedicat extinderea flăcărilor la întregul imobil. A ars izolația din polistiren de pe fațada clădirii, pe o suprafață de circa 6 metri pătrați, degradându-se elemente de acoperiș, o fereastră și o hotă. Cauza probabilă de…
Author Luisa Patru
Un bărbat de 61 de ani, din Maglavit care conducea un moped pe strada IL Caragiale, din Hunia, la intersecţia cu DN 56 A, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autotren condus, pe DN 56 A, de un bărbat de 43 de ani, cetăţean bulgar. În urma accidentului, conducătorul mopedului a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. De asemenea, în urma verificărilor efectuate de poliţişti, s-a stabilit că bărbatul de 61 de ani, nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În…
Partidul Social Democrat si-a lansat, marti, cadiidatii la Primaria Craiova si la președinția CJ Dolj. Daca pentru Primarie, candidatura Liei Olguța Vasilescu nu mai reprezenta nicio surpriza pentru absolut nimeni, pentru șefia Consiliului Județean va candida Cosmin Vasile, actualul vicepreședinte al CJ Dolj. „Sa fii alaturi de Ion Prioteasa care a brevetat un adevarat stil de a face administratie si sa incerci sa ii calci pe urme este o adevarata provocare. Parerea mea este ca este foarte greu de depasit ca presedinte de consiliu judetean. Eu mi-am propus sa il…
Un accident rutier a avut loc, cu puțin timp in urma, in comuna doljeana Radovan. Din primele informatii, șoferul ar fi încercat să evite un porc mistreț. Numai că, a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat în afara șoselei. Trei victime incarcerate au rezultat în urma impactului. Intervine la fata locului Detasamntul 1 Pompieri Craiova cu descarcerarea, TIM si EPA Detatamentul 2 Pompieri. Cele trei victime, doi barbati si o femeie, au fost transportate la spital pentru ingrijiri medicale. Polițiștii de Rutieră efectuează cercetări pentru vătămare corporală din culpă.
Reprezentantii Ford au confirmat, cu puțin timp in urma, existenta unui caz de infectare cu noul coronavirus. Este vorba despre un muncitor care abia se intorsese din concediu medical. In prezrnt, mai multi angajati ai Cummins, parte a Ford Craiova, au fost trimisi in izolare acasa. “Va confirmam ca ieri seara (23 iulie), unul dintre angajati noștri de la fabrica Ford Craiova a fost diagnosticat pozitiv cu COVID-19. Siguranta angajatilor Ford este prioritara pentru noi. In acest sens, am notificat toti angajatii care s-au aflat in contact apropiat cu persoana…
Presedintele Klaus Werner Iohannis efectueaza, la aceasta ora, o vizita de lucru la Uzinele Ford, din Craiova. Aceasta are loc în contextul în care angajații Fabricii de Producție Vehicule din Craiova au revenit la programul de lucru în trei schimburi, astfel încât volumul de producție este acum la aproape același nivel cu cel înregistrat înainte de începutul pandemiei. Președintele a fost intampinat de catre Ian Pearson si a intrat intr-o videoconferință cu Stuart Rowley, președintele Ford Europa si Andrew McCall, Vicepresedinte Ford Europa pentru Relatii, Guvernamentale si Comunitare în referitor la…
Un barbat de 66 de ani, din Craiova, care conducea un autoturism pe DJ 606, in zona localitatii Carpen, a pierdut controlul volanului si a parasit partea carosabila, lovind un pom. In urma accidentului, barbatul a fost transportat la spital constient de către un echipaj SAJ. La fața locului, pompierii au intervenit cu o autospecială cu apă și spumă pentru a stinge autoturismul care luase foc. Din păcate, acesta a ars în totalitate. In cauza a fost intocmit dosar penal pentru vatamare corporala din culpa.
La numai 36 km de Târgu Jiu, într-o zonă unde liniștea este la ea acasă, în urmă cu peste 600 ani se ridica Sfânta Mănăstire Tismana, care poartă Hramul Adormirea Maicii Domnului. Considerată cel mai vechi așezământ monahal din Țara Românească, aceasta a fost ctitorită de către Sfântul Nicodim, conform izvoarelor. Situată pe Dealul Stârmina, lângă Gura Peșterii Sfântului Nicodim, așezământul monahal datează de la 1378. Aici a ființat prima școală din țară de caligrafi și copiști de cărți bisericești în diverse limbi. Tezaurul Bancii Naționale a României a fost ascuns…
De astăzi, partidele / candidații pot începe strângerea de semnături pentru întârziatele alegeri locale din acest an. Păi, si „eu cu cine votez?”, vorba Cetățeanului Turmentat din renumita „O scrisoare pierdută” a magistralului I.L. Caragiale. Că, sincer, m-am săcurat și de „m@@e Olguța!”, și de „Giugea prostu’”, dar și de „Solomon hoțu’ nu primește votul nostru”. Și „sloganurile” acestei triste campanii (fără umor) continuă multiplicat cu numărul de candidați. Nu cred ca mai are vreunul frigiderul gol! Și, atunci, ce-i mână-n luptă? Că binele craiovenilor, în niciun caz. Domnilor candidați,…
Partidul Puterii Umaniste (social-liberal) își afirmă susținerea pentru politica „Green Deal” a Uniunii Europene, în raport cu Pachetul „Mobilitate 1”, adoptat recent. Totodată, PPU (social-liberal) sprijină transportatorii din România, Ungaria, Polonia, Bulgaria sau Țările Baltice, care vor fi afectați negativ de măsurile prevăzute în Pachetul „Mobilitate 1”. Reglementările prevăzute în pachetul legislativ vor avea nu doar un impact economic negativ asupra economiilor țărilor sus-menționate, ci contravin chiar principiilor promovate prin „Green Deal”, care țintesc, printre altele, pentru o „poluare zero” până în 2050. Ori, însăși unele prevederi ale Pachetului „Mobilitate…